CARACTERURI - Volum de poezii al lui Barbu Paris Mumuleanu, publicat in 1825, la Bucurosii, in Tipografia de la Cismeaua lui Mavrogheni; volumul se deschide cu o bogata "precuvintare", urmata de 14 satire, purtind urmatoarele titluri: Qei mari. Lingusitorii, Nobilul Jacul fi nc-nvcilat. Nubilul vechi si sarac. Bogatul mojic Scumpul, Ipocritul, Muierile, Miitdrul, Defaimatorul, Laudarosul, Flecarul, Nerodul si Scolasticii; la slirsitul volumului se da un glosar cu titlul Zicerile cele straine.
Dupa cum reiese si din titlurile de mai sus, volumul ( aracteruri cuprinde un sir de portrete satirice ce vi/caza vicii morale foarte generale ce au intrat in atentia scriitorilor inca din antichitate, dar pentru Barbu Paris Mumuleanu imboldul venea de la iiutorul grec din secolul al IV-lea e, n., Tcofrast, poate si mai mult de la moralistul france/ I ;i liniyere, a caror opera a putut-o cunoaste direct sau printr-un intermediar.
Probabil nu i-au fost straine nici satirele lui Antioh Cantemir. Pe urmele acestora, autorul nu urmareste atit individualizarea personajului, cit mai ales descrierea viciului sau defectului, satira atingindu-si in cele din urma scopul prin grija cu care fiecare tip este analizat in reactiile si manifestarile sale caracteristice, prin insistenta cu care autorul isi descrie eroii si, nu in ultimul rind, prin pertinenta observatiilor lacute. Defectul vizat, fie el trufia sau zgircenia, ipocrizia sau laudarosenia, limbujia, incultura sau lingusirea, se contureaza dupa schema oferita de Teo-frast, ce consta in prezentarea generala a specimenului, un fel de introducere in tema, fata de care, de cele mai multe ori autorul ia o atitudine dezaprobatoare, urmeaza apoi detalierea manifestarilor acestuia, facuta cu mare acuitate si cu exagerari caricaturale, pentru a se incheia cu o concluzie moralizatoare.
"Cei mari", din satira cu acelasi titlu, sint extrem de satisfacuti cind cei mici, adica supusii lor, li se inchina cu miinile pe piept pentru ca; "Ei gindesc ca nu-s nascuti/ Ci din cer de sus cazuti". "Lingusitorii", parazitii dispusi sa execute cele mai injositoare trebuii, in speranta ca vor putea parveni si ei "Umbla-ncet, d-abia pasesc / Pe camarieri siatuiesc", sau "Basmaoa de cade jos/ Ei o aridic bucuros", iar "nobilul facut si nc-nvatat" pare a fi un pitigoi, e afectat in vorbire si miscari, ii desconsidera pe cei mici, se lauda pentru luxul ce-l poate afisa prin mobila, echipaj si imbracaminte, poma-dindu-se cu parfumuri scumpe, ca si cei al caror exemplu il urmeaza, care "Blane scumpe pe ei pun/ S-arate ca-s de neam bun", Barbu Paris Mumuleanu tine insa, sa concluzioneze ca adevarata noblete si superioritate este a spiritului si a inimii si ca ea nu e data de titluri si averi; "Nobletea d-o cautam/ Noi in suflet o aflam/ .., Caci cu mii, pol si magari/ A se face nobili mari".
"Bogatul mojic" e neinvatat ca boul, mindru si gras ca taurul, alearga dupa titluri nobiliare, fie ele de print, graf, marchiz sau baron, crede ca e un excelent orator, mai presus decit Cicero, si intelept ca Sociale si de aceea "Umbla pe nas pufuind/ P-altii nimic socotind". "Scumpul" pentru "lucru mic d-un ban/ Bate tirgul cit-un an" sj e preocupai de imprumuturile ce le face allora, se plinge ca e cel mai sarac muritor, umbla in zdrente, face si el pe "ipocritul", ca in salira cu acelasi litiu, ca un alt Tartuffc, ce tine mereu capul aplecat si nu are curajul sa te priveasca in fala, la care
"Orisicine la ei vin,/ Spun slugile ca sa-nchin!/ Cu oamenii cind vorbesc/ D-abea din buze soptesc". "Muierile" nu sint Junone si Penelope cum vor sa para, care, "oricum s-ar arata/ Vericare c Dalida", se uita mereu in oglinda ca maimutele, cheltuiesc enorm pentru toalete, sint capricioase, clevetitoare: "Apoi iar, in adunari/ Stau numai pe defaimari/ Defaima, ponosluiesc/ Judec p-altii, osindesc/ S-aling de mare si mic/ Una catra alia zic!" Cei satirizati in Mindrul "Cind merg schimonosesc/ Picioarele-si tirsiiesc;/ Umbla parca-s ologiti/ Sau copii nedumeriti" si sint frati buni cu "defaimatorul", care gaseste tuturor defecte, fie ca sint uriti, maimutoi, inselatori, asupritori, fie barbari si rai, necinstiti si zgirciti, si crede ca numai el este frumos, cinstit, politicos si "s-aseaman cu Adon (Adonis n. n.)/ si la duh cu Solomon". Din aceeasi stirpe sint si "laudarosul" si "flecarul", cel dintii laudindu-se, printre altele, ca e in corespondenta cu Petersburgul si Parisul, ca asteapta pachet de la Constantinopol si ca i-a sosit un bucatar de la Londra, pe cind cel de-al doilea si-a petrecut concediul la Odessa, ca si "nerodul", de altfel, ai carui confrati sint "Ticalosi, natafleti/ Gugumani, nerozi, bobeti/ Ce napaste sint/ Toti nerozii pre pamint".
Cu "scolasticii" se incheie aceasta galerie a "caracterelor" aduse in scena de Barbu Paris Mumuleanu, ultima satira din volum fiind indreptata impotriva semidoctilor, falsilor medici, dascalilor pedanti, ignoranti si inculti, a celor cu fumuri de mari artisti, poeti lipsiti de talent sau pictori si muzicieni lipsiti de har. Cei ce dau concerte "Cinta, se schimonosesc/ Sa strimba, sa-ngituiesc:/ Pa, pa, pa, vu, che, ga, di/ Che, ga, di, vu, che, zo, ni;/ si li sa par cind racnesc,/ Cum ca au glas ingeresc", pe cind falsii medici: "isi dau cu parerea, le spun/ Iata, zice, ce e bun:/ Flores, bones, taula,/ Trei unghii tintaula,/ Un glistirus bonus, bun/ tec-tus, fectus es comun,/ s-apoi fug ei ingimfati/ Socotind ca-s prea-nvajati."
Acordind o mare atentie expresiei, cu dorinta clara de a stabili un acord intre idee si exprimarea figurata, Barbu Paris Mumuleanu realizeaza citeva tipuri pline de viata cu ajutorul carora se poate reconstitui, oricum, fizionomia unei epoci. De altfel, spre aceleasi concluzii ne duc si indraznetele sale ginduri exprimate in atit de intinsa "procuvintare" cu care se deschide volumul. S-au facut, si pe buna dreptate, apropieri cu insemnare a calatoriei mele a lui Dinicu Golescu sau, altadata, cu Didahiile lui Antim lvireanul. Si aici, ca si acolo, se remarca luarea de pozitie fata de starea de inapoiere si decadere morala a societatii contemporane, demascarea luxului, a caracterului parazitar al clasei boieresti. Cei bogati "porniti spre desfatari" se rostogolesc prin "noaptea poftelor" si-si afiseaza cu ostentatie risipa si luxul. Din cauza aceasta "tara sa darapana", fiind "beti toti de betia ambitiii cinstind numai rangurile si dregatoriile si nesocotind mestesugurile si lucrarea pamintu-lui din care iese indestularea si fericirea neamului".
Fata de aceasta situatie, solutia propusa nu este aceea a unui radical, ci a unui reformist care vede societatea progresind prin "doftoria invataturii si a bunelor sfaturi". De aceea, el vorbeste cu entuziasm despre importanta invataturii, despre deschiderea a cit mai multor scoli in limba romana, ca si despre raspindirea larga a cartii. Pentru atingerea acestor deziderate, Barbu Paris Mumuleanu considera ca trebuie stimulata mindria nationala, invocind, printre altele, eforturile depuse de inaintasi, fiind amintiti traducatorii Bibliei de la Bucuresti, lenachita Vacarescu, autorul Gramaticii, contemporanii sai Petru Maior si Di-mitrie Tichindeal, al caror exemplu trebuie urmat.
De fapt, in conceptia autorului, poetilor le revine o misiune deosebita; de la Ovidiu incoace, ei au fost civilizatorii, cei care au trezit popoarele din nepasare si amortire, imbogatind mereu limba. De aceea, trebuie sa se invete gramatica si stiintele, asa cum procedeaza toate popoarele, sa se alcatuiasca dictionare si sa se imbogateasca limba prin neologisme. Procuvintarea este profesiunea de credinta a unui patriot luminat si o buna carte de vizita pentru cel ce a scris Caracteruri-le.
