Mama - caracterizare

Roman "despre iubirea materna si, in genere, despre misia sacra a femeii in lume" (Eugen Simion), Femeie, iata fiul tau! aduce in atentia cititorului situatiile fundamentale ale existentei: iubirea, moartea, sentimentul fericirii si al nefericirii, singuratatea si suferinta, din "amalgamul" carora se reconstituie biografii si destine peste care vegheaza mama, instanta morala suprema, (ca de altfel in majoritatea scrierilor lui Sorin Titel), singurul personaj coerent (celelalte fiind - dupa cum marturisea insusi autorul - "mai mult niste umbre, niste contururi, decat niste fiinte in carne si oase") al romanului.
O femeie uitata de timp.

Sofia (numele semnifica in mod simbolic "intelepciunea"), pastreaza vesnic in memoria afectiva imaginea fiului cel mic, mort cu decenii in urma. Ea retraieste Ia infinit momentele din tinerete, iar amintirile si rememorarile contureaza un destin nascut pentru durere si devotament: "In fiecare noapte se trezea, inainte de-a lumina de ziua afara si fiecare noapte era la fel ca cea dintai de dupa moartea lui Marcul Ramanea treaza ceasuri intregi, cu ochii larg deschisi, pana cand intunericul de nepatruns se destrama si cel mai greu ii era sufletului ei la acea ora timpurie, cand lumina si intunericul se amestecau; la ceasul acela dintre zi si noapte suferinta devenea atat de intensa, incat Sofia simtea ca n-o mai poate indura: «Nu mai pot», se trezea strigand. «Cum sa rabde omul ce-i peste puterile lui!?»

Sofia, mama, care primeste mesajul indurerat de la fiul sau, Marcu, ("ca-i tare greu, mama, asa sa stii, nu-i defel usor sa fii ca mine: strain in tot locul si neimpacat cu lumea! Caci om mai singur si mai fara noroc nu cred sa fie altul, oricat ai cauta si oricat ai umbla"), fusese tanara si fericita, acum este bolnava si inchisa intr-o amintire tragica. Are patru copii, cel de-al patrulea, Marcu, nascut tarziu, fiindu-i cel mai drag.

Traind, in afara de timp, ca un simbol al duratei si al iubirii in singuratatea lumii, Sofia, mica divinitate, este evocata in momente diverse ale existentei ei, toate avand drept numitor comun frumusetea morala, inefabilul matem: iubirea care izbucneste, nebuna, dupa multi ani de la casatorie, jocurile cu copiii, nefireasca prelungire a adolescentei la o femeie care a nascut trei baieti si se pregateste sa-l faca pe al patrulea.

"Asezata imaginar" in fata filozofului Sartre, mama, inzestrata cu privirea naiva si intelegatoare, blanda si mahnita, limpede si patrunzatoare, a dragostei, lasa sa transpara din acest virtual dialog ideea ca durerea ei este mai importanta pentru existenta decat gandirea filozofului pentru soarta umanitatii: "Pentru ca (noteaza autorul, n.n.) suntem convinsi ca fiinte asemeni mamei duc tot greul lumii acesteia si fac, in acelasi timp, ca lumea sa continue sa existe, sa fie posibila viata noastra, oricat de necrutatoare ar fi calamitatile de tot felul"
Descriind imaginea arhetipala a mamei (portretul alcatuindu-se, astfel, dintr-o succesiune de trairi sufletesti), inconjurata de o armata de "varuti" si matusi cu povestile si petrecerile lor, autorul confera Sofiei aura unei intangibile dureri, aceea traita in singuratate si provocata de suferintele reale sau inchipuite ale fiului nefericit.
"Pe scaunul ei celest". Mama are un aer virginal si restabileste cu un gest sau o vorba simplitatea sentimentelor si emotiilor: "Caci numai o femeie - zice Ivo Filipovac - poate sa inteleaga intr-adevar lumea, patrunzandu-i in asa fel esenta, incat nici o discordanta sa nu apara, nici o discrepanta, nici cea mai mica sau mai neinsemnata nepotrivire, li va fi intotdeauna usor sa-si gaseasca locul pe pamant fiind pretutindeni la ea acasa".

Scriitori romani