Caracterizarea personajului Cititorul, ca personaj principal din Aventuri intr-o curte interioara de MlRCEA NEDELCIU referat





Cititorul, ca personaj principal - caracterizare

Reflectand asupra scriiturii postmoderne si a scriitorului unei "noi generatii", Mircea Nedelciu scria in 1987 ca autorul postmodern "a facut din cititor personajul principal al operei sale" (in "Romania literara", an XX, nr. 14, 2 aprilie 1987). Teoretizarea relatiei autor-cititor constituie o constanta in demersul literar al lui Nedelciu. Autorul renunta la traditionala atitudine aroganta, de controlor absolut al textului, iar cititorul este pus in relatie directa cu ceea ce se scrie, fiind obligat sa participe activ la producerea sensului operei pe care o citeste. Pusa in slujba exemplificarii acestei teorii, proza scurta a lui Mircea Nedelciu renunta la tiparele clasice ale genului.

Textul in sine devine mai important decat actiunea sau personajele. Acestea din urma se "topesc" pur si simplu in procesul producerii textului. Tema prozelor devine chiar reflectia asupra nasterii lor, iar personajul principal nu este nimeni altul decat cel care participa, impreuna cu autorul, la procesul creatiei, adica cititorul.

in Aventuri intr-o curte interioara, proza care deschide volumul cu acelasi titlu aparut in 1979, naratorul dialogheaza inca de la inceput cu cititorul: "Momentul anume in care m-am gandit la lucrul asta a fost, cred, destul de prost ales: o cofetarie din centru, in care citeam despre ingrijorarea Sfantului Scaun in legatura cu evenimentele din Orientul Apropiat, ingrijorare de care aflase si Nixon, si, acum, aici, in aceasta cofetarie, aflam si eu."

Adresarea directa si colocviala il asaza pe cel care deschide cartea fata in fata cu naratorul, chiar la masa la care sta acesta in cofetaria "din centru". Dupa o descriere filmica a personajelor din cofetarie, naratorul renunta la folosirea persoanei I, in favoarea adresarii la persoana a II-a: "iti afunzi picioarele in zloata murdara a strazii, pe rand, ridici ochii. Vezi fetele unor necunoscuti parand sa-ti zambeasca sau ignorandu-te sau incruntandu-se la tine. Astepti ca unul din ei sa-ti arunce o vorba.

Astepti. Astepti. Vorbele se schimba intre ei. Pe rand. Dar nici macar intre ei nu vorbesc. Privesti o vitrina, un stand, un panou, un afis. Imposibil de realizat un dialog cu o vitrina. O vitrina discuta numai cu buzunarele tale. Sau numai buzunarele pot discuta, tu nu".



Pe nesimtite, cititorul este atras in mrejele textului. isi vede urmele pasilor in noroiul strazii, aude voci necunoscute aruncate fara noima, priveste vitrinele din jur si asteapta un cuvant din partea unui trecator. Identificarea cu textul devine atat de profunda, incat te intrebi, ca lector, despre cine este vorba in randurile pe care tocmai le parcurgi: despre un personaj fara nume, despre autor sau poate chiar despre tine, cel care stai in fata paginilor tiparite amintindu-ti de o intamplare banala pe care ai trait-o de nenumarate ori in realitate.

Chiar si atunci cand se revine la povestirea personajului narator si a prietenilor sai, se face inca simtita prezenta unei voci atotstiutoare care comunica relaxat cu cititorul, ca si cum ar palavragi cu el la o cafea. "Eu si Americanu eram in cort si parca ne pregateam de ceva, ce anume nu are nici o importanta. Rolly si Pictorii (pe care tocmai il gasisem cu o zi inainte) erau afara si inspectau tarusii cortului () In cort nu era deloc mai cald decat afara, astfel ca nu-mi scosesem de cateva zile manusile imblanite, ca si toti ceilalti si ca si Americanii, care se chinuia acum sa repare aparatul de radio (si va inchipuiti ce succes avea cu manusile in maini)." Permanenta referire ironica din paranteze la propriul text il face pe autor partenerul de discutii al cititorului.

Acesta din urma este invitat parca sa puna intrebari, sa aprobe sau sa contrazica cele spuse (scrise). Cu alte cuvinte, cititorul este poftit sa-si expuna opiniile cu privire la cele exprimate. Scriitorul devine constient ca opera sa n-ar exista daca nu ar fi re-gandita de fiecare data cand cineva deschide cartea pe care el a publicat-o. De aceea, lectorul devine motorul principal al desfasurarii textuale. Mircea Nedelciu viseaza la un cititor care ii este egal, care "nu trebuie sa se lase manipulat de mine". Opera sa "e o continua declaratie ca am nevoie de el numai atunci cand e o constiinta libera, un om care gandeste cu propriu-i cap" (Mircea Nedelciu, Nu cred in atitudinea absoluta a celui care scrie, interviu cu Gabriela Hurezean, in "Scanteia tineretului" din 9 aprilie 1988).












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani