Narator si erou, Darie este personajul principal al romanului, apartinand ciclului Descult, roman construit dintr-un conglomerat de episoade dispuse in functie de memoria afectiva si involuntara a eului narator si erou, sosit in targul Rusii-de-Vede pentru a urma cursurile liceale. Darie devine naratorul subiectiv al operei, in functie de care aceasta se ordoneaza.
Aventurier prin spatiul halucinant al sudului. Darie se afla in cautarea unei gazde in oraselul murdar si sarac din Campia Dunarii, surprins in existenta sa zilnica, cu o bogata "fauna": targoveti, profesori, negustori, politicieni, elevi, prostituate etc.
In acest targ provincial, Darie va trai experiente inedite, va intalni noi oameni, va reintalni vechi cunostinte, se va cunoaste mai bine pe sine. Picaro al sudului. Darie este ca un "burete" care absoarbe totul din jurul sau: "Darie vede si spune ce vede, aude si istoriseste ce aude. Naratorul e cu simturile pururi deschise, atent la tot ceea ce trece si se petrece, surprinzand gesturi, vorbe, amanunte si amanunte ale amanuntelor. Vitalitatea nesecata a lui Darie nu este aceea a unui om al faptei, ci a unui contemplativ, care participa din plin la spectacolul lumii acesteia, care intra intr-o comunicare simpatetica cu tot ce intalneste. Naratorul este un om al pamantului, cu care comunica nu numai prin frenezia vitala ce-l strabate cand si cand, ci si prin «greul pamantului» pe care-l cunoaste prea bine" (Nicolae Balota).
Darie cunoaste un proces de formare treptata, prin experienta directa, prin legatura nemijlocita cu lumea in care traieste. insetat de cunoastere, pasionat de literatura, fire meditativa si contemplativa, Darie reuseste sa ramana distant fata de spectacolul lumii, un adevarat "balci al desertaciunilor", intr-un univers al sau, impenetrabil. Poseda arta disimularii, stiind sa joace teatru, sa foloseasca o fina ironie si ambiguitatea verbala. Se adapteaza oricarei situatii, dar eul sau profund ramane necunoscut celor din jur. Nu poate fi el insusi decat in fata hartiei, in scrisul sau, proces anevoios si istovitor. Scrisul solicita intreaga fiinta a eroului, coborand pana in profunzimile fiintei sale. Pentru Darie, a scrie echivaleaza cu ne-uitarea, cu prinderea vietii in imortalitatea cuvantului scris. Lectura este de asemenea o activitate absolut necesara. Prin lectura, eroul evadeaza din lumea meschina, a intereselor marunte, se regaseste pe sine, se implineste spiritual. Lectura si scrisul sunt doua exercitii de existenta: "Citii carti dupa carti si-mi apropiai si mai mult obiceiul de a nu-mi ingadui sa treaca o singura zi jara sa scriu cateva pagini. () Scriam pentru ca simteam nevoia sa scriu". Darie face parte din categoria acelora care scriu pentru a se elibera, care simt scrisul ca pe o durere fizica, "murind" putin cu si in fiecare pagina. Scrisul sau este zbucium si chin: "Ciuda imi venea de acolo ca nu stiam ce-mi lipsea. Iarasi ma zbuciumai. Iarasi rasei si iarasi plansei. Mersei mai departe si-mi muscai si-mi rosei varfurile degetelor, imi baui sangele. () Trebuia sa scap de febra, de nesomn, de neliniste. Si, mai presus de orice, trebuia sa izbutesc. Pentru izbutire trebuia sa muncesc pe branci, nu sa ma istovesc, zbuciumandu-ma zadarnic, ca un natang".
Darie face parte din categoria scriitorilor "martiri".
Personaj de proza moderna, complex, contradictoriu, cu o bogata viata interioara, el nu poate fi incadrat intr-o tipologie, intr-o umanitate canonica, nu este un "caracter", in sens realist-clasic. Personajul devine o data cu textul. El "nu este insa nici un Eu al Naratorului fictiv, caci are suficiente atribute pentru a putea sa revendice statutul unui personaj printre altele. Acest statut este privilegiat prin raporturile pe care figura literara le intretine cu naratorul, prin asumarea vocii celui care povesteste. Darie este un alter ego al autorului, dar literar aceasta nu inseamna nimic, caci nu vom privi niciodata «ciclul lui Darie» drept o autobiografie, drept memorii ale lui Zaharia Stancu. Copilul, apoi tanarul si chiar barbatul carunt din prelungirile romanului Descult sunt o proiectie mitizata a scriitorului.
Legatura ombilicala dintre povestitor si erou exista desigur, ea nu a fost taiata niciodata, ceea ce l-a impiedicat pe Darie sa dobandeasca o totala autonomie, aparand adeseori ca o figura-depozit a elatiunilor lirice ale autorului" (Nicolae Balota).
Precum Nica din Amintiri din copilarie, aventurier al spatiului moldav. Darie este un "picaro balcanic", al sudului, al Dobrogei. Experienta eroului din Rusii-de-Vede, de un an, este un episod constitutiv Ia marele drum al lui Darie, "drum parabolic" ce "conduce prin omenire, si inchipuie un destin, mai putin o istorie" (idem).
Romanul Padurea nebuna imbogateste galeria personajelor literaturii noastre prin fascinanta Uruma. Personaj secundar al romanului, ea ne este prezentata din perspectiva eroului-narator Darie. Uruma, fiica tatarului Selim Resit, primarul din Sorg, se identifica cu planul trecutului, retinut de memoria afectiva a lui Darie, trecut ce reprezinta pentru acesta un refugiu din fata realitatii imediate. Uruma este prezentata prin ochii lui Darie, insistandu-se asupra portretului fizic al personajului feminin, ce fascineaza de la bun inceput: "tatarusa de cum o vazui, ma robi cu sufletul si ma robi cu trupul. Dar ma robi. nu gluma! Si cum nu m-ar fi robit, Doamne! Era inaltuta, subtire ca trestia, si-avea ochii verzi ca iarba". Uruma pare crescuta din pamantul Dobrogei si din valurile marii. Este imprevizibila si contradictorie, navalnica, precum valurile marii, cu o viata interioara tumultuoasa. Figura eroinei ocupa un loc privilegiat in memoria afectiva a lui Darie. Personaj feminin de un exotism deosebit, ea este un amestec interesant de inocenta si senzualism, de candoare si brutalitate. De o frumusete stranie, "firava" si "ademenitoare", Uruma pare o mica vietate salbatica si neimblanzita, dominata de instincte primare si de dorinte navalnice, ce nu poate trai decat in mijlocul naturii. Amintirea Urumei va dainui peste timp, il va insoti pe Darie de-a lungul intregii sale vieti, ii va domina momentele de liniste: "mi se arata caprin vis Uruma, tataroaica din Sorg, cu obrazul ei galben si rotund ca obrazul lunii pline, cu ochii ei mari si verzi ca verdea iarba, cu sanii ei mici si tari, asemuitori gutuilor date in parg, cu intregul ei trup de fum, de miere si de aur.
Fermecatoarea si strania ei faptura imi surase si imi sopti la ureche o chemare, ademenitoare: «VinoVino cu mine, Lenk!»" Toate celelalte prezente feminine din roman palesc in comparatie cu Uruma. Ea este Femeia, misterul si eternul feminin, dragostea Urumei este unica in viata lui Darie. Cei doi par a re-face cuplul primordial in imbratisarea lor pe pamantul ars al Dobrogei. Marea si soarele sunt martorii unirii celor doi.
Personaj simbolic, intruchipand lumea dobrogeana, ce sta sub semnul primitivitatii si al legilor nescrise, Uruma poate fi asemanata cu personajul lui Mircea Eliade, Maitreyi: inca de la inceput dragostea dintre ea si Darie va sta sub semnul fatalitatii, cei doi apartinand unor lumi diferite. Personajul feminin prinde contur din perspectiva amintirilor lui Darie, adevarata ei natura ramanand invaluita in mister. Uruma il va initia pe Darie in lumea ancestrala si salbatica a Dobrogei, dar si in dragoste, intr-o dragoste totala, cerand sacrificii din partea ei. Astfel, crosul va deveni o initiere pentru eroul-narator Darie, imbogatindu-i universul cognitiv si dezvaluindu-i noi perspective asupra existentei. Uruma ii ofera lui Lenk, (asa il numeste pe Darie), o viziune noua asupra existentei si dragostei, acestea stand sub semnul destinului, al predestinarii: ''Dar ia spune-mi, Lenk, cum de te-a aruncat pe tine tocmai aici marea? Putea sa te arunce mai la miazanoapte sau mai la miazazi, si atunci noi doi nu ne-am fi intalnit. Eu cred c-afost sortit sa ne intalnim, Lenk. Oamenilor nu li se intampla decat ceea ce le e sortit sa li se intample". Dragostea devine totul pentru Uruma si Darie, o marturie a insasi existentei lor, ca o negare a fragilitatii omului, asa cum eroul narator marturiseste: "Caci orice faptura omeneasca, oricat de marunta, oricat de neinsemnata, stie ca dupa viata vine moartea si ca viata traita fara dragoste e ca si cum n-ar fi traita".
Dupa cum observa Nicolae Balota, "personajele lui Zaharia Stancu sunt sumar schitate, impinse in fluxul povestirii in care dispar indata ce au aparut. Altele revin adeseori, purtand mereu aceeasi trasatura, acelasi tic. Portretele, cele mai multe caricaturale, nu sunt lipsite de pitoresc".
Personaj construit in maniera realista, Lapturel imbogateste lumea targului provincial din Campia Dunarii, in care se integreaza organic. El ilustreaza un tip bine determinat, tipul arivistului, putand fi comparat cu Dinu Paturica (Ciocoii vechi si noi, de Nicolae Filimon), Tanase Scatiu (Viata la tara, de Duiliu Zamfirescu), Stanica Ratiu (Enigma Oriliei, de George Calinescu), Lica Trubadurul (Concert din muzica de Bach, de Hortensia Papadat-Bengescu) etc. Daca Darie este un personaj problematic, complex, cu o bogata viata interioara, un personaj in devenire, Lapturel este un tip, un caracter, un dat, personajul inscriindu-se pe aceleasi trasaturi de caracter de la inceputul pana la sfarsitul romanului. Ca si unchiul Tone (tipul avarului), Lapturel se incadreaza intr-o umanitate canonica, precum eroii lui Caragiale sau G. Calinescu. Este un exponent al lumii in care traieste, un produs al societatii in tranzitie, zbuciumate de numeroase disensiuni politice, cand lupta pentru putere este acerba si primeaza interesul personal mai mult decat oricand. Ca Stanica Ratiu, Dinu Paturica sau Tanase Scatiu, Lapturel este lipsit de scrupule, meschin, egoist, lipsit de profunzime, viclean, rapace, dispus la compromisuri, fara verticalitate morala, puternic ancorat in realitatea imediata, un tip lingusitor, cameleonic, fara personalitate, un personaj plamadit din "pasta" eroilor caragialieni, superficial, intrigant, demagog, oportunist.
Personajul este surprins urcand treapta cu treapta in ierarhia sociala, folosindu-se de oameni, in final ajungand sef de cabinet al ministrului Stanica Paleacu, la Ministerul Comunicatiilor. Lapturel este insetat de putere, de glorie. El ii marturiseste lui Darie: "- Habar n-ai, baiete. Uneori un sef de cabinet e mai puternic chiar decat un ministru. Numai sa aibe minte". Ca orice arivist care se respecta, Lapturel are nevoie de o imagine noua, astfel isi comanda la Bucuresti "sase costume de haine", si pantofi. Lapturel este "mana dreapta" a lui Stanica Paleacu, ce pozeaza, ca si Catavencu, in postura politicianului cinstit si loial electoratului.
In febra politica ce cuprinde Rusii-de-Vede, Lapturel este o prezenta activa, dar personajul nostru este interesat de propriul viitor, fiind constient ca gloria politica este trecatoare, si isi planuieste casatoria cu fiica unui petrolist bogat de pe Valea Prahovei. Pentru Lapturel, casatoria este calcul matematic, nu sentiment. Caracterizandu-se excelent prin propriile actiuni si prin limbaj, dar si prin interventia naratorului (ar trebui luata in calcul si ironia fina a numelui personajului, care indica lichelismul si inferioritatea morala), Lapturel este un personaj memorabil al romanului.
