Ana Persida Cumpanas-Annb Sage
|
Ana Cumpanas, devenita apoi Anne Sage - "Femeia in rosu", eroina principala a romanului, este un personaj al carui portret este realizat din cadrele schitate de cei ce declara a o fi cunoscut in viata si din imaginile virtuale pe care le proiecteaza textul insusi. La granita intre non-fictiv (se aduc marturie texte ale epocii - relativizate apoi si ele, in maniera postmoderna) si joc pur al fanteziei, "femeia in rosu" este un personaj extrem de complex si tulburator de verosimil - cu toata verosimilitatea pe care i-o confera fictiunea. Am putea indrazni sa adaugam ca, alaturi de Spainita, Ana Cumpanas este unul dintre cele mai bine realizate si mai puternice personaje feminine din literatura noastra contemporana.
Mizand pe personalizarea personajului, urmata de o "demistificare" a fictiunii si mecanismelor ei, romanul ofera un personaj alcatuit din lumini si umbre, cu o evolutie spectaculoasa, contrapunctata de gesturi inexplicabile (aparent) - pe care le-ar putea motiva doar niste reactii ale insondabiluilui "etern feminin".
Taranca frumoasa si sanatoasa din Banat, care pleaca, impreuna cu nedoritul ei sot, spre "Lumea Noua" a Americii, apartine acelei vechi rase a taranilor banateni care, dupa cum apreciaza contele Nacu, simt in ea primejdia mortii (aici a razboiului iminent), asemeni unor pasari ale furtunii, si isi iau zborul spre alte meleaguri.
Instinctele sigure, de supravietuire, o ajuta sa-si gaseasca protectori puternici in lumea afacerilor (despre care "necurate" este putin spus) din Chicago. Devenita o tanara vaduva, frumoasa si bogata, Ana isi conduce afacerile cu mana ferma, de stapana, si stie sa se apere de primejdii cu agilitatea unei feline de prada. Prohibitia ii aduce prosperitate; abilitatea de a-si atrage protectia oamenilor lui Al Capone o face temuta. Sfarsitul epocii marilor gangsteri din Chicago nu aduce si prabusirea eroinei noastre.
Intoarcerea in tara, sfarsitul obscur si nefericit raman insa invaluite in
mister. Interviul realizat de Brunea-Fox prezinta femeia din Chicago -
inca frumoasa, puternica si stapana pe sine, cu nervi de otel si instincte
sigure; ea starneste admiratia reporterului. Care este explicatia decaderii
ei din ultima perioada a vietii?
Ipotezele fictiunii sporesc aura misterioasa si complexitatea personajului. Spaima in fata mortii violente, pe care o traieste la inmormantarea lui Dion O'Bannion, o face sa fuga departe de lumea din Chicago? A preferat sa se sacrifice lasandu-i fiului ei o mostenire sigura, neatinsa de trecutul tumultuos al mamei sale? Vulnerabilitatea femeii, atinsa nu de spaima mortii ci de aceea a imbatranirii, a determinat-o pe Ana sa accepte un partener pe care altadata il aruncase, pur si simplu, peste bordul unui vapor de lux?
Moartea eroinei este una la fel de misterioasa, iar autorii surprind foarte bine mecanismele oralitatii si memoriei colective ce dau nastere legendelor; moartea "femeii in rosu" nu poate fi una banala. Complicele lui Al Capone si femeia care l-a predat pe Dillinger FBI-ului nu se putea stinge din viata pur si simplu, ca urmare a unei boli. Fantezia colectiva tese o serie de legende privitoare la razbunarea oamenilor lui Dillinger.
Dintr-un anume punct de vedere Ana Cumpanas - Anne Sage, seducatoarea si primejdioasa frumusete plecata candva din Banat, este, ca personaj, intruchiparea simbolica a fictiunii. "Punerea in abis" a de-fic-tionalizarii se realizeaza o data cu disectia cadavrului - rece, chirurgicala -realizata tocmai de cel ce o iubise candva in tinerete, copilul divin devenit un cinic medic legist. Felul in care autorul isi trateaza propria creatie doreste sa trezeasca din mrejele fictiunii. Este insa mult prea tarziu - chiar daca autorul (triplu) al romanului nu s-a indragostit de propria fictiune, de propria creatie (asemeni lui Pygmalion), Ana, frumoasa sirena-fictiune, si-a aruncat mrejele asupra cititorilor, pentru care versiunea legendelor este mult mai convingatoare decat aceea a disectiei.
Ducesa de San-Marco- "Spainita"
|
Aceea pe care prozatorul Mircea Nedelciu o considera "bijuteria secreta" a romanului Femeia in rosu, batrana ducesa de San-Marco, este prezenta in roman prin cateva memorabile aparitii. ''Odinioara frumusete trasnitoare, acceptata la curte in ciuda rangului inca proaspat numai datorita acestei calitati, maritata, se pare chiar de catre imparateasa, cu acel duce care nu se gandise niciodata, pana la inaintata varsta la care l-a prins ordinul sau sugestia suveranei, la acest omenesc obicei la care saracii se gandesc foarte devreme, acum batrana inteleapta, energica si misterioasa, izolata la conacul din pusta, nici macar citind, stand zile intregi pe terasa din spatele conacului si privind spre o linie a orizontului la fel de indepartata ca si Moscopole, in timp!"
Descendenta a unei vechi familii de aromani venita de Ia Moscopole si stabilita in pusta Ardealului, stapana de la Comlos este o adevarata aristocrata a Imperiului muribund, fascinata de umbrele ce apar pe linia orizontului in campie, fascinata, ca si nepotul ei, contele Nacu, de umbra ce pluteste asupra "monarhiei K und A"'. Energia si autoritatea ei care, impreuna cu aura misterioasa, ii atrag porecla de "Spainifa" din partea localnicilor, pastreaza ceva din felul de a fi al cuceritorilor ei stramosi, veniti de la Moscopole, care au reusit sa stapaneasca neamurile amestecate si nesupuse din Campia Banatului.
Toate gesturile si "intrarile in scena" ale Spainitei sunt marcate de aceasta bivalenta: ascendenta aromana si patina "decadenta" a sfarsitului de Imperiu Habsburgic.
La sosirea nepotului ei, contele Nacu, batrana ducesa priveste incremenita linia orizontului, prada acelei stranii fascinatii (pe care nepotul i-o impartaseste), caracteristica oamenilor din rasa aristocratica a Imperiului apus. Dar ii vorbeste nepotului in aromana, "croncanind' porunci energice. Printre acestea ordinul de a nu-l trada niciodata pe imparat.
Dorinta ducesei este motivata atat de statutul ei de supus habsburgic, de nobil al Imperiului, dar si de ideea ca pentru aromani cuvantul dat este o lege - iar tanarul conte Nacu jurase fidelitate imparatului.
Conacul Spainitei este Ia fel de misterios si excentric precum stapana sa. Dincolo de patina "decadenta" pe care am semnalat-o, de pasiunea pentru spectacol pe care ducesa pare a o fi adus de la Viena imperiala, decorurile pe care strania stapana le pune in miscare amintesc de punerile in scena din Italia Renasterii, unde Leonardo da Vinci inventa mecanisme si monstri mecanici pentru suveranii sai. Un astfel de spectacol este cel al nuntii "in contumancie" si in efigie a nepotului disparut pe front cu Ana, fata care, prin frumusetea ei, atrasese candva atentia tinarului conte.
Ana, imbracata in rochie de mireasa, paseste in acordurile marsului nuptial, pe o scena de teatru (al carui singur spectator este ducesa), alaturi de fotografia marita la proportii naturale a tanarului conte.
Anei cea intoarsa din America ritualul ii aminteste, prin acel miros de moarte pe care il aduce mirele fantomatic dar si ducesa cea aproape imemoriala, de inmormantarea lui O'Bannion. Ca si la inmormantare, i se face rau si fuge ingrozita.
Pentru batrana insa, nunta pe care o insceneaza nepotului ei disparut este nu doar un capriciu de gust "fin de siecle" straniu si morbid, ci si o datorie. La ultima intrevedere avuta cu tanarul conte ducesa ii poruncise sa se insoare inainte sa plece pe front si, fireste, sa ii ramana fidel imparatului. Neprimind multa vreme nici o veste de la nepot, batrana nu stie ca acesta i-a indeplinit ambele dorinte si ca a supravietuit razboiului - o vedere scrisa de contele Nacu ajunge la Comlos dupa multi ani de la expediere. Considerandu-l mort, batrana ducesa indeplineste ritualul, raspandit in lumea romaneasca dar si la aromani, al "nuntii mortului", inmormantarea in contumancie a tanarului mort "nelumit" se oficiaza asemenea unei nunti. Gustul spectacular si spectral al batranei supravietuitoare a Imperiului se impleteste cu datinile aromanilor, pe care le respecta cu sfintenie.
incremenirea in timp a batranei ducese, pasiunea ei de a se "juca" si de a inscena destinele celor din jur (al lui Tit Liviu si, pana Ia un punct, si al Anei si al nepotului ei) amintesc, in portretul literar al acestui personaj, de Miss Havisham, eroina lui Dickens din Marile sperante
Un alt romancier de factura post-moderna, John Fowles, a avut in vedere acelasi model livresc pentru romanul sau Magicianul.
In cazul romanului Femeia in rosu "modelul" a fost "incarnat" gratie unei puternice coloraturi vieneze, cu o puternica ancorare in textura propriu-zisa a romanului, care o face pe ducesa memorabila,veridica si extrem de vie pentru toti cititorii cartii.
