Domnul Smith, Doamna Smith
Domnul Martin, Doamna Martin |
In Note si contranote, Eugen Ionescu insusi consemna: "Teatrul este chiar o lume.
Cu niste personaje. Nu numai cu niste personaje; putem avea in el reprezentarea furtunii, a vantului, a unor puteri fara nume, invizibile; putem avea in el obiecte, absenta personajelor, nimicul, tacerea, insa in teatru totul devine prezenta si rolul devine personaj. Absenta devine personaj, tacerea este personaj, nimic este personaj."
Asa cum o indica insusi subtitlul, "antipiesa".
Cantareata cheala reuseste a fi o "tragedie a limbajului", a destructurarii acestuia, in primul rand printr-o dezarticulare a structurilor compozitionale traditionale.
Personajele, lipsite de psihologie, depersonalizate, definindu-se doar prin limbaj, vor avea rolul de a ilustra felul in care se produce aceasta destructurare. Nici nu putem vorbi, in Cantareata cheala, de personaje principale sau secundare.
Toate sunt la fel de plate, goale, ca si cuvintele pe care le rostesc, devenite niste scoarte sonore, lipsite de sens. De aici, caracterul lor interschimbabil: orice personaj poate fi, in orice moment, oricare alt personaj, fara ca aceasta sa afecteze in vreun fel economia piesei. Finalul, cu Familia Martin reluand rolul initial avut de Familia Smith, este o ilustrare in acest sens.
In fond, am putea spune ca exista un singur personaj, un arhetip, si o singura drama, cea a conditiei umane. Personajul Cantaretei chele este un "ins" amorf, insesizabil, purtand in permanenta amprenta specifica unui nonerou, "om fara insusiri" (Musil), fiinta unidimensionala, anonima (desi apar nominalizate, numele lor plate nu fac decat sa sugereze un fenomen de serie), aflata sub puterea grotescului si a nonsensului, venind in contradictie cu personajul din teatrul traditional. El este inainte de toate "o stare, o ipostaza in existenta" (Romul Munteanu). De aceea, nu mai apare individualizat prin date caracterologice, sociale sau profil psihologic, putand oricand sa fie confundat cu altul.
Alienat de propria-i existenta, Personajul este situat intr-o zona de fuziune a tragicului cu comicul. Tragic prin zodia ontologica sub care este plasat, comic si grotesc prin incercarea derizorie de a comunica printr-un limbaj dezarticulat, descompus din cauza conventiilor, cliseelor, automa-tismelor.
Fara trecut (memoria Familiei Smith se limiteaza la meniul cinei, iar sotii Martin nu-si aduc aminte sa Fie soti), nici viitor (sfarsitul piesei ii condamna la o perpetua reluare), purtand nume stereotipe si o existenta problematica (Domnul si Doamna Martin sunt cu adevarat sot si sotie?), personajul se agita, umple spatiul de cuvinte, insa limbajul ii scapa. Si cum limbajul este singurul mijloc prin care se defineste, rezulta ca o data cu dezarticularea limbajului se produce si alienarea, apoi descompunerea personajului.
Aceasta traiectorie se regaseste foarte bine la nivelul textului. La inceput, acesta abunda in platitudini, locuri comune, dar frazele raman inteligibile ("Un medic constiincios trebuie sa moara o data cu bolnavul, daca nu se poate vindeca impreuna. Comandantul unei nave piere o data cu nava in valun~"), iar replicile raspund logicii discursului si putem vorbi inca de un dialog. Urmeaza distrugerea dialogului, fiecare replica Fiind autonoma: ("Doamna Martin: Nu sunt in masura sa cumpar un briceag pentru fratele meu, dumneavoastra nu puteti cumpara Irlanda pentru bunicul dumneavoastra. Domnul Smith: Se umbla cu picioarele, dar incalzirea se face cu electricitate sau cu carbuni. Domnul Martin: Cel care vinde azi un bou, maine va avea un ou. Doamna Smith: In viata, trebuie sa privesti pe fereastra').
in Final, legatura dintre semniFicant si semnificat este complet distrusa, personajele emitand franturi de fraze, cuvinte, simple vocale ori consoane "toti impreuna, in culmea furier': "DOMNUL SMITH: Papa derapeaza! Papa n-are supapa. Supapa are un papa. I DOAMNA MARTIN: Bazar, Balzac, Bazaine! I DOMNUL MARTIN: Bizar, berar, budoar! I Domnul Smith: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, l.'"
"Textul Cantaretei chele () - ne marturiseste Eugen lonescu in Note si contranote - alcatuit din expresii gata facute, din cliseele cele mai tocite, imi dezvaluia, tocmai prin asta, automatismele limbajului, ale comportamentului oamenilor, «vorbirea pentru a nu spune nimic», vorbirea pentru ca nu este nimic personal de spus, absenta de viata launtrica, mecanica vietii de fiecare zi, omul scaldandu-se in mediul sau social, nemaideosebindu-se de el. Cei din familiile Smith si Martin nu mai stiu sa vorbeasca, pentru ca nu mai stiu sa gandeasca, nu mai stiu sa gandeasca pentru ca nu mai stiu sa se emotioneze, nu mai au pasiuni, nu mai stiu sa existe, pot «deveni» oricine, orice, deoarece, nefiind, ei nu sunt decat ceilalti, lumea impersonalului, pot fi schimbati intre ei: putem sa-l punem pe Martin in locul lui Smith si nu se va baga de seama. Personajul tragic nu se schimba, se sfarma; el este el, este real. Personajele comice sunt oamenii care nu exista."
Depersonalizarea conduce la dezarticulare, apoi la disparitie.
In acest sens, cantareata cheala, personajul eponim absent, se dovedeste a fi nu numai un semn al aleatoriului, ci si o reprezentare a tuturor celorlalte fantose ale piesei, impingandu-le improbabilitatea la limita. Personaj tabu, simbolizand angoasa celorlalti in fata unui vid insondabil, caruia nu-i mai pot scapa.
Atat ca maniera de constructie cat si ca semn al unei realitati stranii, aflat sub puterea absentei, personajul isi pierde consistenta tipului din teatrul traditional; este anonim, se dezintegreaza, comunica in exclusivitate printr-un limbaj intepenit, fiind o expresie a stereotipiei omului modern.
