FlLIPPO, NIC0LLO, PEPPINO - caracterizare
Intre cele trei personaje ale piesei Angajare de clovn (Filippo, Nicollo, Peppino) nu se poate stabili o ierarhie, putand fi oricand interschimbabile. Ele il reprezinta pe fostul actor, acum degradat, ce incearca cu spaima si disperare sa-si joace cat mai bine rolul de clovn in anticamera mortii. "in ce priveste Bufonul, Clovnul, am preluat traditia veche a bufonului care spune adevarul - marturiseste Matei Visniec - Cu cat erau mai multe personaje care jucau in registru bufonic, cu atat dialogul si adevarul lui erau mai nuantate (). Sigur ca bufonul e tragic si comic prin definitie."
Cei trei fosti prieteni se afla acum in competitie, fiecare aspirand la postul de "clovn batran", oferit de Nu Se Stie Cine.
In asteptarea orei sase, in fata "usii impozante", cei trei rememoreaza momente din trecut pe care-l pun fata-n fata cu prezentul, isi arunca invective, ricaneaza unul pe seama celuilalt, punand in lumina, nuantand, fete ascunse ale adevarului lumii.
In "comedia" in care s-au lansat, fiecare incearca sa joace cel mai bun numar. Peppino isi va juca propriul deces si va muri, cu adevarat, sub ploaia de lovituri ale celorlalti doi. Peppino se dovedeste a fi intr-adevar virtuoz, devine imaginea insasi a dedublarii, expresia multiplicitatii intime si a discordantelor ascunse ale lumii. Si lumea il va sacrifica; lumea fiind aici reprezentata de cei doi (Nicollo si Fillipo) care raman in afara jocului. Sacrificiul semnifica incapacitatea lumii de a se asuma in intregime; prin victima lumea va sacrifica acea parte din ea insasi de care vrea sa scape. Trecand dincolo de "usa impozanta", descoperim ca Peppino nu este singura victima.
Sacrificiul devine astfel continuu. Primul indiciu privind personajele este numele, acea "metafora a personajului" de care vorbesc teoreticienii. Spre deosebire de majoritatea celorlalte personaje din teatrul lui Visniec, care poarta nume generice, pe acestea autorul le inzestreaza cu nume italiene banale, dar a caror sonoritate este in acord cu exclamatiile, negatiile, invectivele si imprecatiile pe care ei le lanseaza.
Numele este, de fapt, si primul semn al procesului de dezeroizare la care sunt supuse personajele. Aflate in competitie, acestea sunt cuprinse de spaima, incearca sa se ascunda, sa para, dar nu fac decat sa-si dezvaluie laturile ascunse, mizere ale personalitatii si existentei lor. Si acolo unde unul nu reuseste s-o faca indeajuns, o fac ceilalti pentru el, reflectandu-l precum o oglinda: "FiLIPPO: Jura, daca ai curaj! Jura pe inima Madonei! I NlCOLLO: Nu ma bag eu la Madona. Stiu eu ce stiu si asta-i treaba mea. I FiLIPPO: Iti spun eu cum e. Falsificator ordinar ce esti (). Esti total senil."
"Am trait intr-o lume de invinsi - afirma Matei Visniec - si am invatat sa descifrez angoasele acestora, stratagemele lor pentru a supravietui, sufletul lor obosit. Am fost intotdeauna mai fascinat de invinsi decat de invingatori."
in afara numelui, personajele se definesc aproape exclusiv prin limbaj. Didascaliile ne indica numai ca toti trei sunt imbracati "intr-un costum care sa para oarecum de inchiriat" si poarta "o valiza de moda veche, burdusita cu nu stiu ce". Doar la aparitia lui Peppino ni se spune ca acesta "pare a fi mai batran decat ceilalti, dar stie mai bine sa-si tina prestanta". Nici un alt indiciu de ordin fizic.
Personajele se exprima intr-un registru popular si argotic ("Taca-ti fleancaP "Astia noi () sunt niste zaltatF, "Taca-ti pliscuT', "CancF, "Vax", "Ti-a luat piuitu"), iar invectivele par a avea o sursa inepuizabila {"Sfrijitule!", "Buflar, "GrajdaruleP "Mucost "Carcotasi-", "Zdreanta", "Avorton", "Zapacitilor!", "Mocofanilor!", "fmputitule!", "Masca-riciule!", "Patachina", "Ganganie!", "Porc batran" etc).
Replicile sunt scurte, eliptice, taioase, urmand ritmul rasuflarii marcate de asteptare, disperare, spaima. Atunci cand numarul li se compune dintr-o tirada metaforica, precum cea a lui Peppino, aceasta are un dublu rol: pe de o parte, revelator al uneia dintre fetele lumii, pe de alta parte, revelator al naturii poetice si vizionare a personajului, ce se ascunde in spatele unui limbaj agresiv: "O, pentru voi ma rog, neputinciosilor, pentru voi imi tocesc oasele si ultima picatura de sange pentru voi mi se scurge din carnea mea cea abatuta pentru ca eu vad! () Vad cum viermele pierzaniei vi se rasuceste sub piele si ziua voastra inca nu vine, inca nu O, lume desarta, pustiu adormit, cer incremenit, pentru ce toate acestea? () Unde s-a rupt. doamne, cugetarea ta? Unde s~a rupt nodul ochiul, zborul virtutii? Si cum de s-a ales din mine vinovatul, lasul, miselul? ingropati-ma! ()."
"Vesel, evident, fantast dar si trist, surmenat, blazat, atins de aripa mortii, protestatar, nebun, insa si intelept, disimulat, periculos, viclean, mic la suflet, capabil de jertfa, magnanim, iar in diferite ocazii, surprinzator prin brustele-i metamorfoze", iata cum defineste Valentin Silvestru clovnul lui Matei Visniec. Aspirand sa-si mai poata juca inca rolul, cele trei personaje, completandu-se reciproc, sunt reprezentari fidele ale Clovnului definit mai sus.
