Vica Delca - caracterizare
Este personajul feminin care, prin "trancaneala" ei, aparent fara interes, de fapt cu un interes mascat ("Da-le-ncoa, madam loaniu, io sunt Iada de gunoi, da-le-ncoa.."), provoaca destainuirile unor (alte) personaje. De aici multiplicarea perspectivelor epice asupra aceluiasi eveniment sau personaj: Sophie vazuta de Vica si de Ioana, sau Ioana vazuta si judecata necrutator de Vica Delca, veritabil raisonneur al scenariului narativ prin observatiile sale acide: uSi mai da-te dracu cu aiurelile tale! Ca nu vezi cum arati, galbejita, si numai piele pe os, cu cosmeticile si cu distractiile tale! Mai da-te dracu () si du-te sus si ada banii! Ada banii, ca-mi vine-un lesin de la Ungur ea, si vaz negru inaintea ochilor de foame Ca io rabd cat rabd, da cand n-oi mai rabda, i-o zic de-a dreptul"
Aparent, Vica Delca, nume comun, fara rezonanta, ar fi un produs al mahalalei bucurestene. Manifesta placerea vorbei, "trancaneala": "Sfaturi, da' Ca io am trait o viata de om! Si oi avea tu carte, da io am scoala vietii! Scoala vietii, curs seral, cum ii ziceam si lui madam loaniu Si ce mai radeam amandoua! Da de ce sa-ti vie sa sari asa?Daca mai vorbim si noi, una-alta, ce-i rau in asta? Vorbim, de! Ca de-aia ne-a dat Al-de-sus gura!"
Fara a fi iesita din comun, biografia personajului este interesanta: orfana de mama, Vica si-a crescut fratii, a invatat croitoria, s-a maritat cu un om de seama ei, ucenic intr-o pravalie, "lighioana" de 120 de kilograme, in carciuma deschisa de barbatul ei a devenit "fac-totum": gateste, spala, serveste clientii, este chibzuita, econoama, nu risipeste in nici un fel bunurile sale. Dupa al doilea razboi mondial, cand pierde pravalia, Vica se reintoarce la croitorie. Merge la "madamele" ei cu un dublu scop: coase, preface, ajusteaza, carpeste, dar sta si de vorba, uitata cu ceasurile, mai ales cu Doamna loaniu; intra in istoria secreta a familiei si devine, inevitabil, cronicarul si martorul ei.
Altfel nimic spectaculos
In preajma si in mijlocul atator figuri instruite, Vica nu se cizeleaza, ramane cu acelasi discurs frust, aceleasi asperitati de limbaj. intre cuvintele adresate barbatului ei care-i ceruse un pahar cu apa: "Dar-ar dracu-n tine, c-ai putea sa te misti, parca acolo la tara ma-ta ti le-aducea toate la gura", si cuvintele adresate unei Ivonne pe care o astepta: "Dar-ar dracu-n tine si-n cinzeci de lei ai tai", deosebire nu exista, chiar daca personajele sunt altele.
Are filosofia vietii de mahala: "Da mai lasa-le, Doamne, iarta-ma () ca cu ce s-alege mortu? Dac-ai murit, cu ce te-alegi? Cu ce-ai mancat si ce-ai trait in viata" Dura cand e cazul (o executa in gand pe Ivonne care intarzia sa apara pentru a-i da cei cincizeci de lei promisi, un fel de "pensie" lunara), revine la sentimente mai bune cand e servita cu o cafea si primeste banii. Pe buna dreptate nu-l poate suferi pe Niki, "pramatia" de barbat al Ivonnei, dar este prea aspra cu barfitoarea madam Cristide.
in ciuda limbajului, este evidenta duiosia sufletului ei de aparent produs al mahalalei: are grija de fratele, Ilie, este sensibila la problemele de varsta ale nepotului Gelu, accepta slabiciunea morala a "Vulpif (Ivonna).
In tot ceea ce face / vorbeste, Vica este egala cu ea insasi. Tocmai de aceea, noteaza autoarea, "toti o iubesc si o apreciaza. Si ea se opreste la vorba cum da de cineva: fiecare cu suferinta lui, care cuficatu, care cu bila, care cu tensiunea. La cati a dat pe datorie ar fi femeie bogata"
Paradoxala ar parea acceptarea Vicai ca partener egal de discutie, fie ca este vorba de doamna loaniu, fie ca este vorba de Ivonne. Cu apelativul "madam" este numita si Vica: "- Noi doi, madam Delca, n-avem nevoie de multa mancare face Ivonna. De la varsta noastra mancarea, dulciurile mai ales, si carnea, e o adevarata otrava" La randul ei, Vica ii spune interlocutoarei pe nume: "Ce-ai, Ivona draga, ce-ai? Haidi, zi! Ca nu erai asa cand plecasei Haidi zi, ca ce zor e pe mine, da' nu po' sa plec! Nu po' sa te las asa! Haidi, Ivona, af Explicatia ar fi dubla: pe de o parte, conditia lor de femei batrane (batranetea este aici un factor egalizator), pe care le uneste obsesiv trecutul, si, pe de alta parte, identitatea conditiei lor sociale; societatea nivelase granitele dintre clasele sociale.
"Madam Delca, in felul ei, concureaza cu cele mai celebre personaje ale romanului romanesc" (Monica Lovinescu).
