Sosit la mosia Malura pentru a le fi preceptor copiilor, Vaucher se dovedeste a fi un "Rastignac decazut si aterizat la Portile Orientului" (Ruxandra Ivancescu).

Reluand in chip parodic chipul parvenitului din literatura realista, Vaucher va investi intreaga-i ambitie, energie si lipsa de scrupule pentru a ajunge stapan, indepartandu-l pe Mamona cel Batran, proaspat devenit sot al mamei lui Tache.

Portretul fizic pe care il realizeaza naratorul, din perspectiva lui Tache, este de o mare savoare, caricatura de o mare virtuozitate stilistica, centrata pe dilatare metaforica si pe hiperbola: "Putin aplecat, cu privirea in gol, Vaucher avea maini lungi si subtiri ca niste bete, niste tulpini prafuite de floarea soarelui, doua. si la capatul tulpinilor alte bete. cinci si cinci, ca niste tuburi de sticla cu unghii si cu carne si oase, si pe ele, ca si cum tot ce ai vazut pana atunci nu ar fi fost de ajuns, multe inele de cositor si arama si argint, mate si putin oxidate in negru si rosu si verde si alb laptos, coclea/a si oxizi otravitori placuti privirii nestiutoare. Si intre betele mainilor, prins vag de ele, este asezat trupul unei libarci uriase, o blatta orientalis, cum va spune odata Piticul, privindu-l ca si mine, si pe trupul acela stau haine si brelocuri si un ceas din care se zareste doar lantul si rotita de care invarti cand se opreste.

Din trup iese un gat subtire si lung ca un intestin lihnit si straveziu in care este asezat glasul, si alaturi de glas, baraitul respiratiei monotone, precum si nevoile tusitului, si ale sughitului si inghititului si ragaitului. La capatul gatului, ca o umflatura a lui, vreun cancer neispravit si ingretosandu-te, este o bila pe care intai si intai vezi un nas lung si subtire si lat, ca o frunza paroasa frematand in bataia vantului din luna noiembrie a unui an care a fost. De o parte si de alta sunt ochii. Par doua omide care au ambitia sa clipeasca din cand in cand si din clipitul lor sa iasa o privire alb-cenusie si pastoasa, ca si cum ai calca pe ele, si dupa ce ai calcat, sa vezi ce iese din pielita lor subtire, materia aceea subtire si neinervata, ca un unt verzui si cenusiu si alunecos.

Si pe bila este asezat un joben jerpelit si in joben o gaura mica de o parte si de alta, lasand sa treaca lumina firava ca si cum stapanul sau ar fi fost impuscat in joben vreodata. Si de sub joben, in spatele ochilor, iesind arare, dar spornice, fire de par odihnindu-se, lungi si lucind, pe un guler cat se poate de inalt si de jegos. Ca si cand o suta de paianjeni ar fi coborat cu vremea dintr-un joben pe guler. Si pe firele acelea de par, ca niste barcute si lucind sidefiu, matreata. Si pe guler un cimitir de barcute putrezind alene si vesnic". "Si din monstrul acela labartat si vesnic - continua Tache - ieseau doua picioare care se infipsera in dusumeaua odaii noastre, si dupa discurs () din picioarele lui umede si inghetate crescusera radacini adanci si bine infipte."

Intr-adevar va prinde radacini Vaucher la mosie, Vaucher cel venit "sa ne invete tot ce stia el si fiindca nu stia nimic, nu i-a venit prea greu". Si cand n-a mai avut ce sa-i invete pe baieti, ajutat de Mamona cel Tanar, l-a sechestrat pe Mamona cel Batran intr-o odaie, batand usile si ferestrele-n cuie, in asteptarea mortii acestuia (care nu avea nici o graba in a se manifesta) masurand de nenumarate ori, cu o infinita rabdare, pamantul mosiei. In cele din urma, plictisiti de asteptare, Vaucher si Mamona cel Tanar il vor ucide pe batran, francezul "guvernor" luandu-i locul de stapan de drept.

Nici soarta lui nu va fi insa diferita, fiind si el omorat de Mamona cel Tanar.

Scriitori romani