Tache Farfuridi

Comedie de moravuri.

Personaj comic secundar, static, unidimensional, realizat in maniera realista, cu mijloacele comicului.

Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: prin intermediul didascaliilor; prin portretul facut de alte personaje; autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin limbaj, gesturi, atitudini, mimica, ton; prin propriile actiuni, ganduri si simtiri; prin intermediul mediului social in care traieste; prin relatiile lui cu celelalte personaje; prin nume.

Farfuridi este o marioneta, consecinta si victima, in fapt, a unui sistem social-politic in interiorul caruia orice aberatie este posibila.

Farfuridi se inscrie in acele mecanisme dramaturgice care intra in relatie de cuplu comic, partenerul sau fiind Iordache Branzovenescu. Ambele personaje au nume cu rezonanta culinara, dupa cum a observat G. Ibraileanu in studiul Numele proprii in opera literara a lui Caragiale. Viata ordonata pe care o afiseaza Farfuridi (repetarea acelorasi gesturi la ore fixe) este o aparenta, o iluzie, caci in interiorul sau domneste o inocenta dezordine, un haos care seamana a vacuum. Spre deosebire de Branzovenescu, manifesta un vag spirit de initiativa, dar nu are principii. Obsesia lui cea mare este de a nu fi pacalit. Accepta si convine la tradare "daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi, cu toate ca isi declama pretentiile de intransigenta in fata lui Tipatescu: ,Da, cand e vorba de printipuri, stimabile, da, ma fac, adica nu, nu ma fac, sunt cand e vorba de asta, sunt mai catolic decat Papa". Care vor fi fiind ,printipurile" inalienabile ale lui Farfuridi in interiorul unei societati unde "nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mai e nimic: enteresul si iar enteresul" - dupa afirmatia lui Trahanache - este greu de precizat. Aberatiile sale devin si mai ridicole, nevinovat cinice, atunci cand isi motiveaza actele si face afirmatii rizibile sub obladuirea unor mari valori ale istoriei noastre nationale: ,De aceea eu intotdeauna am repetat cu strabunii nostri, cu Mihai Bravul si Stefan cel Mare: iubesc tradarea (cu intentie,), dar urasc pe tradatori", sau: "Pentru ca am zis-o cu strabunii nostri, cu Mir cea cel Batran si cu Vlad Tepes, neica Zahario: imi place tradarea, dar"

Scena conceperii depesei catre centru este memorabila si ne dezvaluie un Farfuridi care doar vorbeste despre curaj, in maniera demagogica, antre-nandu-se in jocul prostiei si al absurdului declansat de Branzovenescu:

"Farfuridi: Batem o depesa la Bucuresti la ministru, la gazete, scurt si cuprinzator () «Tradare! Prefectul si oamenii lui tradeaza partidul pentru nifilistul Catavencu, pe care vor sa-l aleaga la colegiul II tradare! tradare! de trei ori tradare!» BRANZOVENESCU (scurt): E prea tare, n-o iscalesc. Farfuridi (cu tarie, impunator): Trebuie sa ai curaj, ca mine! Trebuie s-o iscalesti: o dam anonima! BRANZOVENESCU: Asa da, o iscalesc! FARFURIDI: O iscalim «Mai multi membri ai partidului». BRANZOVENESCU: Da' daca ne cunoaste slova la telegraf? FARFURIDI: Punem pe altcineva s-o scrie".

Fiind un personaj de conditie oratorica, Farfuridi rosteste o caricatura de discurs, model perfect de incoerenta si lipsa de logica, de prostie si aberatie, din moment ce in final declara convins si apodictic: Din doua una, dati-mi voie:

sau sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale Din aceasta dilema nu puteti iesi Am zis!" Evident ca dilema, pe care Farfuridi o anunta intr-un final de discurs ce se vrea apoteotic, este falsa.

Nefiind consultat si implicat in manevrele electorale ale partidului sau, scapandu-i motivul exact al agitatiei si, pana la urma, necontand in competitia pentru deputatie, Farfuridi devine o marioneta, consecinta si victima, in fapt, a unui sistem social-politic in interiorul caruia orice aberatie este posibila.
Prins o clipa de mirajul deputatiei, Farfuridi va aparea spre final ca un resemnat, ca un actor care si-a jucat rolul si priveste acum cu seninatate scena si spectatorii, fara constiinta ca a fost jucat.

Marea drama pe care o traieste personajul este aceea de a nu fi admis in jocul de culise, de a nu avea acces la manevrele subterane, pe care le simte, dar care-i scapa.

Scriitori romani