Sile, directorul cooperativei "Avantul mobilei", face parte din seria eroilor lui Teodor Mazilu care, instalati in afara legii morale, constienti de impostura lor, sunt mandri si cruzi pana la absurd, traind intr-o "ne-verosimilitate calculata" (Eugen Simion).
Autorul marturiseste in cuvantul inainte la programul de sala ca titlul Mobila si durere s-ar putea traduce prin "suferintele bunastarii", altfel spus, prin urmarirea drumului parcurs intr-un inevitabil cerc al acumularilor excesive, de Sile si alti cativa "eroi" terorizati de propria lor abjectie. Este o lume marginala ce se hraneste din slogane rastalmacite si din apetitul pentru "mereu mai mult", o lume in care orice gand, orice sentiment, orice frantura de umanitate sunt filtrate de obsesia imbogatirii cu orice pret, a traiului bun, cu parodice ecouri de high-life. Unul dintre protagonistii acestei lumi este Sile Gurau.
"Pasarea Phoenix a ignominiei" (Radu Popescu), Sile - parvenit si mitocan - minte de ingheata apele, insala pe oricine si pe toata lumea, fura fara reticente: "Principiul meu de baza ramane unul singur - sa nu scoti suta din buzunar, mama noastra a tuturor" - ii spune Sile Melaniei, procopsita lui sotie, sugerand fara echivoc sursele imbogatirii sale.
Setea si iubirea de bani devin pentru Sile o forta aproape mistica, singura masura a oricarui fenomen moral. Asemenea eroilor lui Balzac, pentru a da masura iubirii ce o nutreste pentru o femeie ii declara patetic: "Je faime, comme un million de francs".
Sile traieste aproape intr-o permanenta frenezie lipsa sentimentelor: casatoria cu Melania, fosta iubita a lui Gore, subalternul sau, pe care acesta, dornic si el de parvenire, i-o ofera, este bazata pe principiile "maladiilor bunastarii"" care n-au nimic in comun cu morala conjugala si cu dreptatea: plictiseala, destramarea sufleteasca, infidelitatea discreta, nevroza moderna, vanitatile eului etc. Dorinta lui Gore se armonizeaza cu aceasta perspectiva: "Am nevoie ti eu de o femeie tanara si frumoasa () care sa ma iubeasca si sa ma insele discret, nu una sentimentala, cinstita, care sa-mi gateasca si sa-mi toarne copii. Daca n-ai putina destramare in viata personala, totul e zadarnic".
Cuplul conjugal, depasind faza acumularii in plan material, dobandeste vanitati de clasa. Semnele parvenirii sunt acum cainele de rasa, un tablou de Luchian, zile de primire etc: "Acum, iubito, dupa ce-am facut Wasserman-ul, dupa ce ne-am casatorit, trebuie sa incepem o viata noua, mondena, sa ne plictisim de moarte si sa ne simtim bine", spune Sile, convocandu-l urgent pe Urechiatu, o alta lichea, sa-i invete "arta de a trar.
In alta ordine a existentei sale, cea sociala, Sile (aflat intr-o rivalitate absoluta cu Paul Amautu, directorul cooperativei "Progresul mobilei"), se declara exigent, vigilent, adeptul ordinii si al autoritatii: "Sa bem pana cadem sub masa cu sentimentul datoriei, fara idei preconcepute".
Ca director al cooperativei "Avantul mobilei", isi proclama cinic incompetenta: {"Eu stiu mai bine decat oricine ca mobila produsa de noi e de proasta calitate! Jalnica! Nici batut in cuie n-as dormi intr-un pat fabricat de cooperativa [] al carei director cu onoare sunt!").
Alteori joaca cu ipocrizie comedia modestiei vanitoase: "Ce vina am eu ca natura m-a inzestrat cu atata seriozitate si atata spirit organizatoric? Ce vina am eu ca sunt dat dracului de destept? Ce vina am eu?", il intreaba, patetic, pe Gore. Aceeasi "induiosatoare lipsa de scrupule" o dovedeste cand trece la investigarea adevarului cuprins intr-o reclamatie in care e vorba despre propriile sale fapte, si se intreaba "nevinovat":
"Daca eu sunt un ticalos si nu mi-am dat arama pe fata? () Daca eu nu sunt sincer nici fata de constiinta mea?". indoiala este deci aparenta, pentru ca ea reprezinta doar momentul de dinaintea alegerii nu adevarului, ci convenabilului. Aspiratia catre suferinta autentica este doar iluzie, doar farsa pe care Sile si-o joaca siesi si Ie-o joaca si celorlalti. "Cata ticalosie! Cata poezie!", iata, in rezumat, mentalitatea lui Sile si in general a eroilor din drama lui Mazilu.
Ei "se afla in rau asa cum «s-ar afla in treaba», fara alt scop decat certitudinea ca numai aici se realizeaza, ca aici, in sfarsit, sunt ei insisi" (Marius Robescu).
