RAZVAN
Este personajul principal al dramei numite initial Razvan Voda, prima drama istorica in versuri a literaturii noastre.
Tigan, rob eliberat, din nou rob, apoi capetenie de haiduci in codrii Orheiului, locotenent, capitan, si apoi polcovnic in ostirea leseasca, hatman al Moldovei si, in sfarsit, domn in scaunul cel sfant al Musatinilor, Razvan are traiectoria caracteristica unui adevarat erou romantic. Nenumaratele-i calitati (vitejie, darzenie, onestitate, invatatura, om al onoarei si al cinstei, dragoste de tara), conjugate cu ambitia Vidrei, il propulseaza mereu in ierarhia sociala. Domnia lui va fi scurta, insa. Boierul Basota - mana destinului - deschide lesilor portile cetatii si Razvan domnul moare aparandu-si eroic tronul. Sageata se frange.
Razvan este sageata plecata din arcul ambitiilor nemasurate ale Vidrei. Sub influenta dominatoare si modelatoare a acesteia, caracterul eroului, integru, generos, sfidator la adresa unei lumi prost intocmite, primeste impulsurile unui ideal existent in germene in el insusi, dar formulat deschis, cu vointa, de Vidra. Fara actiunea insistenta a nepoatei lui Motoc, traiectoria lui Razvan ar fi fost alta. Fermentul unui destin nelinear exista insa in erou. Vidra i-l presimte, i-l modeleaza si catalizeaza.
Razvan are, de la inceput, constiinta tragica a apartenentei sale la o clasa stigmatizata; de aici si fermentul revoltei, ura ce si-o proclama in impactul cu societatea. Are insa in piept "un suflet de vultur"; asemenea marilor eroi romantici, el ascunde in infatisarea-i negricioasa pecetea setosilor de absolut, ce intra in contradictie ireconciliabila cu cea a destinului. Momentele cu valente premonitorii sunt suficiente in piesa. O tiganca viseaza despre haiducul aflator in codrii Orheiului ca va ajunge odata "nu numai jude, ci domn! " (replica lui Razvan e graitoare: "Ciudat!"); tot in haiducul Razvan, Vidra vede pe cel care "isi va face loc in sus" (iar Razvan doreste sa i se repete acest lucru).
Imaginile de inceput ale dramei ni-l fixeaza pe Razvan, tiganul eliberat, dovedindu-si cinstea: vrea sa-i inapoieze avarului boier Sbierea punga cu bani pierduta. Prin pamfletele pe care le raspandeste, eroul isi manifesta dezacordul fatis cu o domnie spoliatoare. il miluieste pe Tanase, ajuns acum cersetor. Se dovedeste a fi un "gramatic", bun cunoscator de carte. Vorba lui este intens adapata la izvoarele intelepciunii populare. Maiculita ii "fu romanca", si se mandreste cu aceasta. Eroului nostru i se reproseaza -si reprosul va fi exprimat sau simtit tot timpul - un singur lucru, ilustrativ prin spusele cersetorului Tanase: "cepacat ca esti tigan!"
Cantul al doilea surprinde imaginea lui Razvan ajuns acum capetenie de haiduci in codrii Orheiului. El a devenit, slujit de calitatile-i iesite din comun (in buna traditie romantica) "sabia cea de vapaie, de care tremura (ara". Ortacii il pretuiesc si-l urmeaza, caci Razvan este acum aparatorul celor necajiti, care "afla-n codru mangaiere si ne dau nume de frati". Punctul culminant in evolutia sa de pana acum, care ii va si determina schimbarea lenta dar ireversibila a traiectoriei, va fi generozitatea cu care isi va ierta dusmanul neimpacat: "Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau IE silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!"
Confluenta destinului eroului cu cel al Vidrei este hotaratoare. Eroul se leaga prin dragoste de fiinta care, poate pentru prima data, i-a simtit strafundurile de suflet claustrat in destin: "Tu mi-ai dat o lume noua, mi-ai deschis o cale noua! I C-un cuvant, c-o vorba numai, cu suflarea gurii tale, I Ca domnul Hristospe Lazar tu din moarte m-ai sculat!", ii spune el, halucinat. Vidrei.
Cantul al treilea ni-I dezvaluie pe Razvan fortand drumul sau catre "in sus". indemnat de Vidra, ajunge ostean de seama in armata leseasca si cucereste noi trepte ale ierarhiei militare. Lesii il pizmuiesc, dar il si pretuiesc. Vor sa-I indeparteze, dar in acelasi timp isi dau seama ca un asemenea viteaz merita cinstire. Aparitia iscoadei muscalesti, care ii propune lui Razvan sa treaca in cealalta tabara beligeranta, il gaseste pe fostul rob manastiresc inca loial fata de juramantul depus. Aceasta atitudine starneste dezaprobarea Vidrei, care pune totul in miscare, toata iscusinta ei de boieroaica "din neamul acelui barbat I Care numai c-o-m-brancire patru domni a rasturnat", pentru a-si vedea Alesul urcand treptele maririi. Destinul romantic al eroului se deruleaza implacabil. Este primit in nobilimea polona, propulsat catre varful ierarhiei, iar Vidra ii inoculeaza mereu "mandra patima de-a creste tot mai mare si mai mare".
in cantul al patrulea Razvan ne apare ca polcovnic lesesc. Marirea continua. Dragostea de tara, "cel pojar ingrozitor", il cheama: "Fie painea cat de rea, I Tot mai dulce mi se pare cand o stiu din tara mea!". Dar pentru Razvan, acum, chemarea tarii este si cea a maririi: el va veni in Moldova ca hatman, conducator al ostirii noului domn Aron-voda. Pana la tronul Moldovei nu mai este, de aici, decat "un pas". Acum eroul gusta din plin din "fagunil de-a fi mare" pe care i l-a pregatit cu atata perseverenta Vidra; de setea de marire este de-acum constient si el: "O, nepoata lui Motoc! I Sufletul meu fara tine n-ar fi cunoscut deloc I Asta simtire ciudata, ce-l indeamna sa doreasca I Jos la picioarele sale toata lumea sa priveasca!"
Sub actiunea, la inceput insistenta si hotaratoare, a Vidrei, Razvan isi canalizase marile-i calitati spre o lupta dura cu destinul. Acum influenta Vidrei scade, sau nu mai are importanta. Raspicat, eroul doreste atingerea absolutului: "Razvan, impins pan-aice, de furtuni nu se mai teme, I Si calcand cu desperare peste unda, peste vant, I Va sti sa mearga-nainte: sau la tron, ori in mormant!" Drama din sufletul eroului se sintetizeaza in ultimele-i vorbe: "Tigan! Tigan! Apa! Apa!"
Criticul literar George Calinescu afirma in a sa Istorie: "Razvan este un paria imbracat in hainele efemere ale puterii, in lupta cu un factor monstruos, de nedefinit, si in conditie cu atat mai tragica cu cat admiratia tuturor se amesteca cu o compasiune jignitoare. Destinul implacabil din tragedia greaca a fost inlocuit aci cu reaua nastere apasand asupra geniului." Este in Razvan singuratatea tragica a alergatorului de cursa lunga. Eroul a incercat, intr-o inclestare apriga si zadarnica, sa-si depaseasca propriul destin.
