Petre Curta - caracterizare

Autorii ultimelor decenii au manifestat un deosebit interes fata de realitatea cotidiana, suprasolicitand tema adevarului, dar si tema puterii si a relatiei dintre victima si calau. Biblioteca din Alexandria rescrie una din istoriile cu ilegalisti, devenind simbolul unei lumi macinate de ideologia ridicata la rang de credinta. Romanul prezinta tribulatiile scriitorului Petre Curta, aflat intr-un sanatoriu al Comitetului Central destinat ingrijirii ftizicilor. Simbolistica este clara, iar istoria care se scrie aici isi este suficienta. Comandamentul tacit al sanatoriului inconjurat de padure inchide o lume in care nu patrund vesti din afara, din realitatea numita "lumea de jos". Este un sanatoriu special, modern, dar ridicat in padure, printre fiare si taietori de lemne care traiau uitati de lume, o padure vie (cu plante, animale, padurari) care constituie si un loc de refugiu. Din cand in cand tipatul maimutei Rita anunta ca s-a mai intamplat pentru un bolnav inevitabilul. In tinutul acesta desacralizat de boala, protagonistul traieste o regasire: "revenea la starea originara de care se despartise cine stie pentru cat timp, o stare sigura de pamantean cu rost, unde lucrurile se chemau pe nume, unde intelesul nu avea decat un inteles.'''' Pentru scriitorul Curta fiecare pacient e o varianta a lumii exterioare, el fiind ales sa refaca experienta celor aflati "intre cele doua lumf a celor care manevreaza simboluri totalizatoare. In virtutea ideii ca aici "n-avem dreptul sa ne apartinem numai noua". Curta aduna marturii ale fostilor ilegalisti, unii cu loc important in ierarhia miscarii revolutionare.

Petre Curta, personajul observator, reconstruieste din fragmente de povestiri, amintiri, confesiuni crampeie de viata ale unor pioni aserviti istoriei devoratoare. El se afla in sanatoriu pentru a intelege resorturi ascunse ale socialului. Reprezentantii acestuia aderasera la comunismul uniformizator, care ameninta cu mania indosarierii, a clasificarii "tovarasilor" in functie de raportarea la structurile de baza. Acestia cautau abateri de la niste norme socotite imuabile.
Portretul lui Curta se deseneaza retrospectiv: inainte de internare lucra ca jurnalist, condus de un crez literar, "cuvantul in a carui forta si adevar crezuse mai mult decat orice pe lume". Putea sa obtina un post bun in presa, dar nici el nu scapa de ochii atenti ai miscarii: este suspectat pentru ceea ce scrie si ajunge sa fie anchetat dupa ce i se confisca notitele. De-a lungul romanului, protagonistul capata forma si esenta, urmarit fiind din mai multe perspective, ansamblu reconstituit de cititor. El este judecat mai intai contextualizat, in raport cu istoria, apoi din punct de vedere moral. Lipsa unui spirit revolutionar il face sa para ingust: "iti lipseste perspectiva, tocmai aceasta apropiere de lucruri si de natura oamenilor te impiedica sa vezi dincolo de dumneata si de ei, asta te orbeste si te face sa nu observi orizontuT spune Cozmin Lica. Aceasta caracteristica o observa si secretarul de partid al organizatiei din sanatoriu, Morascu. Cozmin il considera un intelectual cu un profil prea civic, dar si un ins incomod, capabil sa inteleaga prea multe din confesiunile tovarasilor Baciu sau Olariu.

In ochii evreului Landesman, "scriitorasul in devenire" Petre Curta pare un om slab, lipsit de simtul realitatii. La aceste provocari protagonistul riposteaza mai tarziu, dupa ce ia nota de cateva aspecte ale functionarii ansamblului sanatoriului, ca institutie si ca loc in care se consuma tragedii existentiale: "nu vorbiti in numele meu si mai ales nu puneti pe seama mea rationamentele dumneavoastra despre mine, ridicandu-le la rangul de legp ii spune lui Cozmin.

In fata mortii si a suferintei, Curta reactioneaza cu tarie sufleteasca: pe Baciu il salveaza de ia moarte (in noaptea de Craciun acesta vrea sa se arunce de la balcon), il vegheaza pe Pintica in timpul operatiei si al convalescentei. Pentru sine Curta depune prea putin efort, de aceea Toria, sotia, il considera un idealist si il doreste pragmatic. il vede angajat in discutii inutile, conformiste, fara rezultate: "daca vrei sa ai suflu pentru maratonul vietii tale, adauga incrancenarii mai multa minte, altfel te pierzi". Oamenii lupta cu boala si dezagregarea fizica, dar suferinta si speranta ii fac egali. incetul cu incetul, Curta devine ascultatorul confesiunilor lui Baciu, Olariu, Buzangiu, legaturile dintre personaje iesind la lumina adevarului. "In masura in care ne apartinem, sunt lucruri ce nu pot si n-au dreptul sa fie ingropate, ar insemna ca pana in ultima clipa sa n-avem curajul de a ne ridica deasupra lucrurilor, adica deasupra noastra", explica Olariu optiunea lui. "Cum insa martorul este, cel putin virtual, un scriitor avid de fapte, de viata, de confruntari si de adevar (un adevar transformat in literatura prin mecanismul reprezentarilor), toti ceilalti il adopta in calitate de interlocutor pentru confesiunea devenita necesara. Mobilul acesteia ramane starea generata de boala sau criza confruntarilor si a explicatiilor provocate de prezenta unui martor", scria Ion Vlad. Atitudinea personajelor-confesori in alegerea lui Curta drept martor al trecutului lor este diferita: Baciu ii judeca astfel increderea, bazata pe o ghicita vointa de a actiona si o virulenta a menirii sale. Buzangiu emite o parere despre Curta care incadreaza un portret general al companionilor de boala: "te respecta, adica intr-un fel le e teama de dumneata", dar "nu te au drag". Proscris, intelectualul taciturn poarta stigmatul omului contagios, neinteles. Toata viata a fost framantat de propriile spaime pe care a dorit sa le infranga, de aceea nu a inteles lucrurile simple. Acum simte ca sederea in sanatoriu este inutila, "simt in jurul meu plutind amenintari nevazute", boala ameninta si spiritul, nu numai trupul. Dupa cei patru ani de sedere in sanatoriu, dupa ce traise si experienta unui interogatoriu in pivnitele securitatii, dupa un timp de mutism aprope provocat, Curta se hotaraste sa scrie. Sora Aneofita, indragostita de el, ii descrie starea si atitudinea: "traiesti de unul singur, cu propriile-ti dureri si ele exagerate, ca tot ceea ce faci, de la boala pana la ciudatenia de a hrani niste lupi", propunandu-i sa-si gaseasca o ocupatie, daca isi vede crezul artistic implinit.

In ipostaza de narator si martor pregatit pentru asumarea depozitiilor. Curta marturiseste: "M-am intrebat daca fac bine incredintandu-ti caietele mele, adica viata mea, deoarece stii, ca, in afara gandurilor de acolo, alta viata n-am avut. Nu fac parte dintre cei care pot inventa, fantezia mea in scris este adevarui trait. numai acest adevar are pentru mine valoare"

Curta ramane insa, mai presus de toate trasaturile, scriitorul prin definitie, cel care isi aduna material de viata pentru romanul vietii sale, de fapt, iar pana la definitivarea viziunii artistice el ramane "scriitorul in devenire". Calificativul ramane "o deviza permanenta, pana la capatul vietii, de ea nu putea si nu trebuia sa scape daca vroia sa spuna lumii ceva despre o viata aflata intr-o permanenta lupta pentru devenire".
La inceput, odata integrat acestei lumi de dupa ziduri, el "trebuie sa se obisnuiasca sa taca, sa asculte cel mult si sa taca, ce avea el de spus avea sa spuna mai pe urma, in cartile luf. Finalul scrierii se incheaga greu. "incheiase ultimul capitol. il incheiase cu greu si fara chef; febrilitatea, entuziasmul inceputului ii disparusera, nu mai avea deloc convingerea utilitatii scrise: traise de doua ori aceeasi viata, o data aievea, apoi migalita pe hartie, viata a doua i se parea de fapt singura reala si chinuitor de obositoare". Cartea lui anuleaza prin palpabilitate si adevar Biblioteca fara autori a anchetatorului.

Isaac Landesman si lumea activistilor de partid

Landesman este un revolutionar evreu, dar cu descendenta multinationala, romaneasca, ungureasca, rusa, venit la sanatoriu sa se vindece si "la plamani si la cap".

In conceptia sa, lumea se construieste in raport cu vointa si cu lupta. Imaginea pe care o percepe Landesman defineste lumea in devenire spre un comunism universal care devine "singura ordine care iti da dreptul sa-i ridici ideologia la rang de credinta, sa lupti pentru raiul ei." Personajul aseamana comunismul cu credinta, desi el nu este adeptul nici unei religii. Prezenta inspiratoare a lui Curta, boala si cumpana existentiala a varstei declanseaza nevoia unor autodefinitii. "Dumneata rostesti adevarul fara remuscari, ori adevarul dezbracat de remuscare este adevar de profet; dupa mine, asemenea adevaruri si asemenea profeti nu exista", ii reproseaza lui Curta. Profilul sau a fost cel al unui luptator raportat la situatii si la cei care merita mai multa atentie. Acum, in fata bolii, nu poate decat sa tina lectii de politica, de pe pozitia teoreticianului care isi exprima convingerile cu tenacitate si vigoare.

Grijuliu, protector fata de altii, pe care ii considera caractere slabe (Curta), trupuri firave (Ghinolea), sau pur si simplu din datorie sau simpatie (Cozmin), Landesman completeaza galeria de personaje coborate din ierarhia inalta a socialului, dar care rand pe rand devin victime unii altora sau ale istoriei. Teoreticianul umblat prin zece lagare, lsaac Landesman este transformat intr-un "simplu nenorocit care sadeste pom?'.
Fiecare fost reprezentant al unei lumi dominate de politic sufera o metamorfoza, intr-o existenta condusa de boala. Fiind tulburati de simp-tomele ftiziei si de crizele unor constiinte aflate in fata propriilor fapte, destinele lor devin tragice. Preotul Ghideon Ghinolea se leapada, in finalul cartii, de credinta, convins fiind ca astazi traieste prea adanc ancorat in meandrele unei realitati pe care cu totii sunt chemati s-o indrepte, ca sufletul sau este prea intinat de ganduri si framantari lumesti. Visalion, fostul padurar, cauta floarea vietii, convins de binefacerile acesteia. El a inteles ca rostul omului este sa caute si sa creada, "credinta lui este pipaibila si pamanteana, si daca n-a descoperit nimic, a dat acestui petic de padure in devenire rosturile pierdute mai an, sub mana lui s-a nascut o padure in devenire si poate tocmai in aceasta truda a lui sa stea si sensul lucrului cautat." Landesman la randul sau va fi ajutat de Ghinolea sa-si cuminteasca sufletul, prin insufletirea credintei, prin impacarea cu Cel de Sus. Patima lui Buzangiu se destrama, crescatoria de porci are un sfarsit jalnic.

Aceste personaje vor sa refaca adevarul anilor '50 vorbind despre activitatea revolutionara, munca in conditii ilegale, dar mai ales vehiculand notiuni abstracte legate de patriotism si eroism. Miscarea revolutionara le-a schimbat viata, orientand-o spre actiunea politica. In numele ei si-au sacrificat si viata sentimentala. Ei nu au viata personala, de aceea niciodata nu gasim amanunte de familie in interpretarile evenimentelor traite. Istoria a anulat orice manifestare a vietii personale ca si orice interes pentru ea.

In povestirile lor din trecut ei se intalnesc, cititorul reface o retea puternica de cunostinte. Boala ii reuneste din nou, de data aceasta ca victime ale destinului: "Noi toti cei de aici nu suntem decat niste muribunzi cu termene diferite", spune Baciu. Si in acest spatiu al mortii ei isi prelungesc obiceiurile dobandite in timpul activitatii politice: exista o organizatie de partid si un secretar, Morascu, un om pentru informatii, Stamate, o lista a lucrurilor interzise si o gazeta de perete. "Ar trebui rezumate biografiile lui Morascu, ale lui Landesman sau ale lui Olariu, ale lui Pintica sau a lui Costache pentru a observa cum romanul incearca a reabilita universul activistului de partid. Ele incearca a castiga autenticitate prin citarea unor documente reale, prin raportarea la fapte stiute ale activitatii de partid", observa Cornel Ungureanu. Adevarul este astfel salvat de uitare prin asezarea in pagina.

Scriitori romani