Caracterizarea lui Nica / Ion din Amintiri din copilarie (1881,1882,1892) referat





Amintiri literare.

Personaj principal, dinamic, multidimensional, referential; tendinta de a crea o mitologie a eului-nara tor; prin personaj, povestitorul se proiecteaza pe sine in planul fictiunii.

Modalitati de caracterizare:

- mijloace directe, caracterizarea directa si portretul fizic realizate de catre eul-narator, autocaracterizarea;
- mijloace indirecte: caracterizarea prin propriile actiuni (experientele copilariei capata proportii mitice). ganduri si simtiri; prin mediul de viata al personajului; prin monologul interior.

Maniera principala de caracterizare a personajului e insiruirea de fapte la care acesta participa si pe care le cheama in constiinta memoria afectiva.

Pe langa intentia scriitorului de a contura imaginea realista a spatiului hu-mulestean, descoperim in Amintiri din copilarie tendinta - poate inconstienta -de a crea o mitologie a eului-narator. Dupa cum observa Cornel Regman, "in absenta oricarei scheme prestabilite, Creanga isi creeaza noua sa mitologie, cu personaje de poveste". Un astfel de personaj este Nica-a lui Stefan a Petrei, cel prin care povestitorul se proiecteaza pe sine in planul fictiunii.

Dar, mai cu seama, el reprezinta in universul mitologic al copilariei, principala zeitate (), zeul-copil, intruchipare a principiului vital pur, elementar" (Mircea Tomus). Prin urmare, asemenea oricarei zeitati, Nica isi va manifesta necontenit apartenenta la cele doua principii universale, binele si raul: "Dupa aceea zvarleam petrele, pe rand, in stioalna unde ma scaldam: una pentru Dumnezeu si una pentru dracul, facand parte dreapta la amundoi; apoi mai zvarleam cateva, de incuiam pe dracul in fundul stioalnei, cu bulbuci la gura; s-apoi, hustiuliuc! si eu in stioalna, de-a cufundul, sa prind pe dracul de un picior, caci asa ni era obiceiul sa facem la scaldat, de pe cand Adam-Babadam. Dupa asta, ma mai cufundam de trei ori la rand, pentru Tatal, pentru Fiul si Duhul Sfant, si inc-o data, pentru Amin". Actiunea simultana a unor forte contrare il determina pe protagonistul Amintirilor, care era baiat de scoala, sa fuga de aceasta, ori, divinizandu-si ma-ma, sa o necajeasca mereu cu sotiile lui. In absenta acestei antinomii, fiinta eroului ar fi de neconceput.

Aventura lui Nica, "un baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra" lui, debuteaza mai curand realistic, cu pataniile de la scoala din Humulesti. Treptat insa, autoruj_suprapune planului real, planul mitic/simbolic. Valeriu Cris-tea a identificat in prima parte a Amintirilor, printre altele, "tema mortii/invierii, motivul ingroparii/resuscitarii". O moarte si o inviere se petrec intr-un lan de porumb, cand Nica se "ingroapa" in tarana pentru a scapa de urmaritori. Dupa ce s-a chinuit cu holera la stana din dumbrava Agapiei, spune el, "am adormit mort. si de-abia a doua zi pe la toaca m-am trezit, sanatos ca toti sanatosii. Episodul de Ia casa Irinucai echivaleaza cu q vizita in Infern. Drumul din Brosteni spre casa parinteasca se compune dintr-o coborare si o inaltare, dintr-o succesiune de lumina si intuneric, de inghet si ardere: "deasupra ninsoare, dedesubt udeala; pe-o parte inghetai, pe una te frigeai". Totul are menirea de a conduce la nasterea din nou: ,Si in ziua de Pasti am tras un «ingerul a strigat» la biserica, de au ramas toti oamenii cu gurile cascate la mine () Si bucurie peste bucurie venea pe capul meu". Sunt experiente arhetipale ale devenirii zeului-copil.

La inceputul partii a doua a Amintirilor, memoria povestitorului regre-seaza spre paradisul ludic al casei parintesti, spre varsta de aur a primei copilarii, cand existenta capata proportia mitului: ,Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul" Jocul copilului reprezinta transcenderea realitatii cotidiene si evadarea intr-o lume a libertatii, a inocentei si a vitalitatii: "Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii () Copilul incalecat pe batul sau, gandeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici, pe care alearga, cu voie buna, si-l bate cu biciul si-l struneste cu tot dinadinsul, si racneste la el din toata inima, de-ti ie auzul; si de cade jos, crede ca l-a trantit calul, si pe bat isi descarca mania in toata puterea cuvantului" Caci ce semnifica nazdravaniile lui Nica si ale tovarasilor sai din sanul familiei, aventurile de la colindat, necazul cu mos Chiorpec ciubotarul, isprava cu ciresele matusii Marioara, cea cu pupaza satului ori cea cu scaldatul din preajma lui Sant-Ilie? Nica este ipostaza ingenua si vitalista a divinitatii, fiinta solara, capabila a impreuna cele doua coordonate fundamentale ale existentei, realitatea si mitul: ,JSi eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in turburarea sa". Nici nu poate fi altfel, de vreme ce el descinde dintr-o mama care ,jtia a face multe si mari minunat!r". De altfel, maniera principala de caracterizare a personajului e insiruirea de fapte la care acesta participa si pe care le cheama in constiinta memoria afectiva.



Partea a treia a cartii se deschide cu imaginea Humulestiului, satul prin care trece axa lumii si locul in care se varsa toate energiile universului. Din acest loc sacru a inceput odiseea feciorului lui Stefan a Petrei. Episodul Falticeni, pe langa hilara scoala de catiheti, surprinde o noua etapa din existenta tanarului Ioan. Scenele homerice, la care acesta participa in bojdeuca lui Paval ciubotarul, sunt populate cu figuri de epopee, cum ar fi Nica Oslobanu. Apropierea de adolescenta face ca viata sa fie traita acum la alte proportii. Spre exemplu, "clacusoara" starnita de ,postele" aplicate varului Ion devine o incaierare intre zei, cu efecte catastrofale: "Sa fi vazut ce blastamatie si galamoz era in casa: ferestile sparte, soba daramata, smocuri de par smulse din cap, sange pe jos, Pavel, cu pieptul ars, si Ion, cu calcaiul fript, sedeau la o parte gafuind; eu cu Zaharia, de alta, mirandu-ne de cele intamplate" Eroul ia acum act de forta lui urieseasca.

In ultima parte a operei, imaginea mitologica a personajului se estompeaza o data cu iesirea acestuia din copilarie; vitalitatea se atenueaza si ea, iar evocarea satului se realizeaza din perspectiva celui rupt de trairea mitica. Drumul spre Iasi, in caruta lui mos Luca, un Charon al Amintirilor, echivaleaza cu amurgul zeului. Flacaul impartaseste soarta unui Ioan fara Tara, blestemat sa rataceasca prin locuri straine, departe de zarea Humulestilor. Sufletul sau va trai de aici inainte un acut sentiment al dezradacinarii: "Apoi lasa-ti, baiete, satul, cu tot farmecul frumusetilor lui, si pasa de te du in loc strein si asa departat, daca te lasa pardalnica de inima"

Ajuns la maturitate, povestitorul nu a putut nicicum scapa de acest sentiment. Poate de aceea, cand trebuia sa vorbeasca despre sine, o facea cu nostalgie, dar si cu ironie: ,Ja, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cu minte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Totusi, dincolo de suprafata anecdotica a textului, ghicim in Amintiri portretul unui personaj croit magistral pe dimensiunea mitologica.










Copyright © Contact | Trimite referat