Actiunea ultimului roman al lui Alexandru Ivasiuc, Racul, prezinta o lovitura de stat plasata intr-un spatiu geografic conventional, intr-o republica sud-americana, dar "evenimentele sunt astfel infatisate incat ele s-ar fi putut intampla in oricare parte" (E. Simion). Desi scenariul epic se identifica cu Universalul Mecanism al puterii si terorii - adevaratul personaj al cartii -, legatura intre temele intime ale acesteia - puterea si frica -e realizata prin personajul central, Miguel, secretarul privat al lui Don Athanasios, "strategur puterii, ce planifica "tehnica terori!' si o pune la punct "ca pe o intreprindere eficienta'', cu "o precizie in-gi-ne-reas-ca'.
Personaj "moralmente slab, lipsit de o ideologie si o etica', Miguel pare complet integrat in societatea in care teroarea se instituie in mod absolut.
In primele pagini ale romanului el apare "fascinat de frumusetea abstracta a terorii"', sta sub semnul admiratiei pentru diabolicul plan al lui Don Athanasios. El noteaza constiincios "planul atat de superb tehnic" al arestarilor si executiilor ce vor avea loc in noaptea ce urmeaza "la 3 precis", revede listele victimelor intocmite aleatoriu, toate etapele "marii actiunf. El gusta din plin bucuria oferita de "contemplarea unei mari inteligente" si se simte strabatut de un sentiment de putere ca "el se afla in locul unde se hotara ceea ce nimeni, in afara de cei prezenti, nu stie si exact nu va sti niciodata', ca e participant la faurirea destinului orb al acelei "lumi aflate jos, orbecaind nestiutoare".
Ca si alte personaje ale lui Alexandru Ivasiuc, Miguel va parcurge insa un proces "al crizei si al iluminarii'", redat de autor prin analiza gandurilor si starilor sufletesti ale personajului, prin monolog interior, prin ample episoade rememorative.
Criza se declanseaza cand Don Athanasios ii da "liber pana la noapte"; acum, cand cunoaste secretul genocidului si ar putea sa-l de-conspire, Miguel e derutat si cade prada nelinistii. In mintea sa febrila se contureaza doua explicatii: una, umilitoare, presupune ca dictatorul il considera prea las pentru a putea deconspira ce stie, cealalta, primejdioasa, insemna ca e supravegheat si "la cel mai mic gest" va fi asasinat. Personajul traieste o situatie limita, "plin de sila de sine si de frica pentru sine". Parasind sediul puterii, se simte amenintat, soferul si gradinarul i se par trimisi sa-l supravegheze, chiar poarta gradinii ii pare ca "o deschidere periculoasa'.
Momentul declansarii "crizei" e urmat de examenul intregii sale vieti, pe care personajul il face in timpul periplului sau prin oras, periplu ce capata caracterul "unui ritual al initierii" (D. Culcer). Aflam ca Miguel este un renegat, lipsit de lealitate: fost membru al unei organizatii de stanga - a publicat si niste "eseuri cam salcii" de aceeasi orientare -, o paraseste pentru a putea gravita in jurul puterii, ajungand omul de incredere al dictatorului.
Las, lipsit de capacitatea deciziei eliberatoare, actiunile sale se desfasoara conform unei logici a amanarii. inainte de a ajunge sa se intalneasca cu fostii sai camarazi pentru a-i avertiza asupra pericolului ce-i pandeste, Miguel strabate sordidul cartier Vieja, poposeste in centrul orasului, mediteaza asupra relatiei dintre individul marunt, ignorant, si mecanismul puterii, isi aminteste de templul zeului cu cap de vultur "care, cand au venit" "los senores", a fost invaluit in vegetatie "ca nimeni sa nu-l poata gasi si jefuC, ca un simbol al permanentei unei lumi temporar anulata.
Fostii sai tovarasi il considera un provocator, si Miguel realizeaza ca Don Athanasios prevazuse acest lucru. Pe masura ce noaptea se apropie, tensiunea sa interioara, detinerea groaznicului secret devin tot mai apasatoare. Se indreapta spre casa lui Tahereh, o tanara araba militanta de stanga, fosta sa iubita, langa care spera sa gaseasca linistea, singura careia poate sa-i explice ca si-a parasit tovarasii din orgoliu, pentru a-si pastra "dreptul la optiune impotriva parerii majoritare". Dar e nevoit sa constate ca libertatea sa e provizorie, ca e inlantuit de mecanismul puterii.
Egoist de tip narcisist, Miguel amana dezvaluirea secretului pana in ultima clipa. ingrozit de gandul ca Tahereh va fi ucisa, dar si ca va fi gasit la ea, hotaraste sa fuga la aeroport pentru a incerca sa o scoata din tara. E insa prea tarziu, aeroportul e ocupat de soldati si puterea va putea sa execute toata gruparea terorista, deoarece Tahereh isi chemase tovarasii la aeroport.
Miguel trece acum prin experienta fricii; este arestat cu brutalitate alaturi de Tahereh - isi fractureaza umarul -, dar e salvat in ultima clipa de prietena sa, care-i declina identitatea, confirmata telefonic de comandantul jandarmeriei. In masina care-l duce la sediu, Miguel "lesina fericit si de fericire".
Reintegrat in sistemul puterii, trece prin experienta terorii vazute in actiune. Asista cu sange rece Ia executia unor grupuri de oameni, isi reia sarcinile de comandant al actiunii, simtind ca in mintea lui "se instalase acel computer, separat de bietele lui sentimente", ca el, care "se initiase personal in frica", e capabil sa o domine.
Asistand la ceremonia instalarii noului presedinte, se simte "un ctitor si un intemeietor" care va veghea la triumful "imperiului cuvintelor, acoperite de alte cuvinte, ce vor forma o baza a ordinei publice uneori mai eficienta decat plutoanele de executie".
Facand parte din categoria celor ce reactioneaza in functie de impulsuri exterioare, imprevizibil si nestructurat, Miguel are brusc revelatia ca a devenit "o persoana «persona», o masca", "omul-anexa al acestui birou functionar, integrat in lumea "suprafetelor, a celor ce stiu sa faca ce trebuie, fara o prea mare, daca se poate deloc, participare".
"Iluminarea" sa se produce cand, simtind nevoia sa iasa in strada, sa vada ce s-a intamplat cu adevarat, realizeaza ca planurile demente ale lui Don Athanasios, exercitarea terorii conduc la anihilarea personalitatii individului. Sugestiile sunt redate prin imaginea simbol a racului pe care il vede "furisandu-se dintr-un cos in cautare de umbra si racoare" in piata orasului, presarata de cadavre, "pazita de soldati ce discuta indiferenti la ce se intampla injur, cu priviri de racr. Miguel isi da seama ca lumea a devenit un imperiu al racilor, ca oamenii s-au transformat pe dinauntru in raci, el insusi metamorfozandu-se, la modul kafkian, in rac.
Cuprins de "un sindrom al nemuririi, una din cele mai grave forme de melancolie", lui Miguel i se pare ca "va ramane singurul supravietuitor uman in aceasta lume de crustacei". isi aminteste de Don Athanasios, de spaima acestuia de lumina, de susurul continuu de apa din biroul sau si realizeaza ca el este "insusi marele rac nemuritor".
Atras irezistibil de sunetul sirenelor fabricilor in care garzile muncitoresti declanseaza lupta impotriva dictaturii, Miguel inainteaza printre sirurile de soldati "chiar ca niste raci in uniforme cafenii ce se tarau cu adevarat pe caldaram" spre zidul uzinei si este impuscat, recastigandu-si astfel "umanitatea". inainte de a muri, in minte ii apare imaginea femeii cu copilul la san intalnita in cartierul Vieja, "zambindu-i triumfator", "ca o negatie a tot ce s-a intamplat in acea noapte."
Gestul eroului inseamna reintegrarea sa in lumea optiunilor, reactiilor individuale, moartea sa simbolizand anihilarea acelei lumi "a mastii devenita fata", a utopiei puterii absolute.
Personajul se contureaza astfel ca un produs, nu numai al defectelor sale, ci si al unui sistem social ce-si bazeaza stabilitatea pe teroare, il absoarbe pe individ dupa ce-l supune unui ritual al adaptarii care il incadreaza in lumea "in care nu conteaza ce vor crede oamenii, ci ceea ce ei vor fi siliti sa accepte si sa proclame". Esecul sau este, de fapt, esecul utopiei puterii absolute, ale carei mecanisme, prin intermediul acestui personaj, sunt analizate cu luciditate de catre autor.
