Alexandru Odobescu marturiseste ca a avut ca model "frumoasa nuvela istorica a lui Negruzzi asupra lui Alexandru Lapusneanu", dar in cronicile sale el cauta un unghi nou de abordare epica a subiectului. E preocupat, mai ales, de zugravirea tablourilor de atmosfera, a cadrelor dramatice impregnate de o pregnanta culoare locala, ce confera eroilor miscare spatiala si dinamica temporala.
Personajul care da si numele nuvelei, Mihnea-Voda cel Rau, este principalul element "coagulant" al scenariului epic, cele patru capitole ale scrierii constituind tot atatea momente ale destinului istoric tragic al eroului. Perfect integrat in mentalitatea epocii, este un monarh despot intr-o epoca de acute infruntari pentru putere intre doua familii de boieri -Danestii, boieri munteni, si Basarabestii, boieri de peste Olt -, viata grea a poporului, libertatea nationala neintrand in preocuparile acestora.
Prin origine, trasaturile sale morale si prin destin, eroul cumuleaza elementele configurante ale unui personaj romantic, al carui portret este realizat prin anticipatie si acumulare.
Desi autorul utilizeaza recuzita romantica: scene sangeroase, planuri pline de cruzime, intalniri tainice etc, episoadele nu au intensitatea dramatica din nuvela lui Negruzzi, autorul relatand obiectiv trasaturile de caracter, morale si comportamentale ale personajului, "suplinind adesea intuitia psihologica prin ingrosarea vocabularului" (N. Manolescu).
Reprezentant al familiei Danestilor, Mihnea-Voda mosteneste ura, transmisa din tata in fiu, impotriva Basarabestilor. Astfel, inainte de a muri, tatal sau, armasul Dracea, ii lasa drept legamant implinirea dorintelor de razbunare ale familiei sale: ufii stalp teapan casei noastre si nu ingadui sa caza biata mosie parinteasca pe mana oltenilor, p-a Basarabestilor () sa n-aibi mila!" Cat de strain este armasul de durerile tarii, de impilarea crunta a poporului - trasaturi mostenite si de fiul sau - o marturisesc "zangani/urile infundate de catuse si lanturi ale vecinilor aruncati in fundul pivnitelor cetatuii sale", care-i insotesc moartea.
Dupa moartea lui Radu Voda, boierii, temandu-se "de a tine tara in vrajba indelungata', dar, mai ales, de pierderea libertatii nationale amenintate de craiul Ungariei, Vladislav, si de turci, aleg ca domn "pe cel care prin firea sa mai semeata, se parea ca va fi cel mai viteaz aparator al taru Acesta era Mihnea, fiul armasului Dracea, "om matur si vartos care avea scrise pe fata sa paroasa si posomorata si-n ochii sai arzoi si-ncrun-tati, strasnicia caracterului sau". inchinandu-i-se, boierii ii cer plini de speranta sa implineasca datoria de a apara glia neamului de urgiile straine: "Deci fie-ti. Doamne, mila de mosie si nu o lasa in prada hrapitorilor. cari de toate partile pohtesc la dansa ca sa o strice si s-o jefuiasca."
Intre mosia tarii si mosia parinteasca, Mihnea alege interesele celei din urma, nesocotind contextul international al momentului si aruncand obstea in vrajbi si mai intetite ca odinioara. Disimulandu-si ura, Mihnea pune la cale starpirea familiei rivale. Cu fatarnicie se arata binevoitor cu dusmanii sai. il cheama in suita curtii sale pe vornicul Parvu Basarab si pe fiii acestuia: pe Ilie, care urma sa se casatoreasca cu Ilinca, fiica spatarului Radu din Albesti, il numeste comis, oferindu-se sa-i fie nun; doreste ca Neagu sa-i fie "logofat de aproape", iar mezinul, Dragomir, sa se numere printre copiii sai de casa. Setea de razbunare, cruzimea voievodului ies insa curand la iveala. Pe Ilie il ucide chiar in noaptea nuntii si-i necinsteste mireasa; auzind ca boierii "clevetesc impotriva-i" dupa savarsirea omorului, ii pofteste la palat si, dupa ce le tine o cuvantare fatarnica despre zadarnicia avutiilor pamantesti, ii ospateaza cu pilaf in care erau presarate boabe sfaramate de margaritare, facandu-i sa-si scuipe dintii: "nu-i asa ca avutiile-s amagitoare?. ii intreaba cu zambet batjocoritor, convins ca sfiala intrase in inimile boierilor".
Temandu-se sa nu fie spionat, coboara cu credinciosul sau logofat, Stoica, in tainitele beciurilor cu vin pentru a pune la cale casapirea intregului neam al Basarabestilor.
E ascultat, insa, de Dragomir, ascuns intr-un butoi gol. Acesta isi vesteste parintele si boierii fug peste Dunare.
Vazandu-si planurile dejucate, Mihnea "isi inmuie turbarea in fel de fel de cruzimi: porunci sa se prada, sa se arza si sa se sfarame pana la pamant toate casele si bisericile lor, pre unde se vor fi afland.() preotii lor ii cazni si, la urma, inchizandu-i pe toti in manastirea Bistrita, () /"/' de te foc de arsera toti intr-insa". Lepadand orice val de fatarnicie, "pe boieri ii omora; avutiile le lua; sotiile si fiicele le necinstea; punea asupra tarii" Pe mitropolitul Maxim, ce se impotrivea ,. irilor sale, neindraznind a-l ucide, il trimite ca solie la Curtea .. Vladislav, craiul Ungariei.
Dupa un an si jumatate, timp in care Mihnea traia "la culmea puterii viata sa de desfranare", boierii pribegiti primesc ajutorul Portii. Turcii trimit oaste ce trece Dunarea aducand, ca nou domn, pe Neagoe Basarab.
Parasit de toti - de boieri si oaste -, Mihnea, fire puternica si impulsiva, in loc sa cada prada disperarii, e cuprins de turbare: "Atunci sangele se aprinse intr-insul. () In zadar umbla cu pas rapede prin odai stergandu-si sudoarea de pe frunte si izbea cu pumnul in pereti racnind: «- Nu, nu se poate sa caza intr-astfel Mihnea!»" Nevoit sa plece, pribegeste in Ardeal, la Sibiu, sub protectia craiului Vladislav al Ungariei.
Setea de putere, orgoliul nemasurat il fac sa devina tadator de tara, deoarece pretul protectiei este inchinarea Tarii Romanesti "unind-o prin lege si tractaturi de supunere cu Craia Ungariei", Mihnea fagaduind fara ezitare "sa primeasca si legea catolica'.
Sfarsitul tiranului e pe masura faradelegilor sale: e injunghiat de Dumitru Iacsag, nepotul mitropolitului Maxim si unul din oamenii spatarului Radu din Albesti.
Nuvela Mihnea-Voda cel Rau creioneaza deci chipul unui domn feudal: despot, desfranat, strain de durerile tarii, apasator al norodului.
Relatarea obiectiva a autorului aduce in dezbatere "un conflict al eroului cu epoca sa, deschizand perspectiva spre receptarea in epica noastra de mai tarziu a conflictului politic in istorie" (Constantin Cublesan).
