Liviu Dunca - caracterizare
Urmas al unei familii ardelene de juristi luptatori nationali pentru Unire, geolog de profesie, intelectual preocupat pana la obsesie de ideea libertatii ca necesitate inteleasa, victima a unor practici politice staliniste specifice "deceniului obsedant", Liviu Dunca este unul dintre cele mai autentice personaje ale romancierului Alexandru Ivasiuc. Pasarile, titlul romanului in care Liviu Dunca ocupa mare parte din prim-planul desfasurarii epico-psihologice, se constituie intr-o imagine simbolica, emblematica pentru existenta eroului. Aceasta existenta e compusa din secvente desfasurate, rand pe rand, sub semnul autoritatii familiale si al revoltei impotriva ei (in copilarie si adolescenta), al pericolului si al riscului (in timpul celui de-al doilea razboi mondial), al entuziasmului constructiv si al protestului impotriva necesitatii istorice ingrate cu oamenii (pe santier), al nedreptatii si abuzului (in perioada detentiei), al esecului si ratarii prin imposibilitatea de a uita si ierta un trecut cu efecte dramatice in planul constiintei.
Caracterul si temperamentul lui Liviu Dunca pastreaza aproape toate datele eroilor camilpetrescieni, idealisti si obsedati de adevar (adevarul ideilor pe care numai ei le-au vazut!), lucizi si cu o psihologie devastata de viciul analizei. "Cata luciditate, atata drama" e o formula de existenta ce se aplica si spiritului intransigent, chinuit de intrebari irezolvabile, al acestui intelectual ardelean zdrobit de imperativele brutale ale unei etape istorice (comunismul anilor '50-'60) in stare sa-si sacrifice oamenii pentru mersul inainte al unor idei utopice, dogmatice. Incapabil, dupa nefastul "accident", sa mai gaseasca vietii sale o ratiune de a trai plenar si adevarat, Liviu Dunca aboleste prezentul si viitorul, refugiindu-se in amintire si izolare, in orgoliul revansard al dezangajarii. Dragostea insasi, ca unica posibilitate de salvare de fantoma trecutului, esueaza in fata sentimentului ca nimic nu mai poate fi luat de la capat. Bogata in evenimente pana la o anumita varsta, existenta lui Liviu Dunca devine la maturitate "meschina si plicticoasa".
intalnirea cu Margareta, nefericita dar fermecatoarea sotie a directorului Vinea, este ultima sansa pe care i-o mai acorda soarta de a-si pune in paranteza trecutul si a incerca, prin iubire sincera, sa devina alt om. Dar revenirea dupa douazeci de ani de absenta in orasul natal, pasiunea fulgeratoare pentru fiica femeii ce-i obsedase cu rasul ei adolescenta, nu produc in sufletul lui Dunca decat schimbari superficiale si dorinta irepresibila de a-si rememora biografia in fata unor martori dispusi sa-i acorde intelegerea, atentia, compasiunea.
De-a lungul paginilor cartii identitatea eroului se constituie progresiv, prin acumularea momentelor sale de confesiune fata de lulia (sotia varului Cornel) si Margareta, femeia care e gata sa-si paraseasca conditia sociala privilegiata pentru o noua viata alaturi de acest barbat ce-o cucerise prin sinceritatea, nobletea si delicatetea lui. Tineretea proaspatului inginer repartizat pe santier Liviu Dunca sta sub semnul entuziasmului si al idealismului, al participarii avantate si naive la construirea unei lumi "in care destinul sa nu mai aiba loc. O lume pe care o facem noi stiind aceasta". Curand insa credinta sa neconditionata in idealul comunist al unei lumi intemeiate pe principii generoase, luminoase, lipsite de constrangeri, va fi supusa la proba "necesitatii oarbe". Refuzand sa depuna marturie pentru condamnarea unor tovarasi de santier acuzati de sabotaj, inginerul geolog va fi el insusi gasit vinovat de activitate subversiva. Neputand admite si aproba manifestarea necesitatii altfel decat ca pe o forma a libertatii umane, Dunca devine o victima a "destinului reintrodus in istorie". Nedreptatea care i-a marcat cea mai frumoasa si mai energica perioada a vietii dainuie peste ani si apasa constiinta eroului cu o putere nebanuita, inexorabila.
Dragostea sa pentru Margareta Vinea este "o incercare sa se elibereze din timp, sa fuga de timpul concret istoric () pe care el il cunoaste foarte bine sub fata lui aspra". incercare zadarnica insa, pentru ca in constiinta traumatizata a fostului condamnat prin abuz s-a instalat ineluctabila teama de adevarul propriilor acte, manifestata prin "incontinua faramitare prin gandire a fiecarei experiente traite". Dunca nu mai poate fi un om liber, in stare sa iubeasca si sa se bucure de viata datorita incapacitatii sale de a gandi simplu si de a se manifesta firesc.
Esentiala pentru intelegerea dramei acestui om sacrificat de istorie este confesiunea facuta Margaretei inainte de definitiva lor despartire:
"Toata viata mea a fost un esec. Am vrut sa fiu liber, iesit din toate necesitatile care ma coplesisera in acel moment al biografiei mele si m-am tinut deoparte, absolut deoparte, ca un semn al libertatii, uitand ca atunci cand risti sa fii distrus esti liber. Si m-am legat nu de necesitate, ci de experienta mea pe care n-am depasit-o niciodata (). Eram putin absent, egal cu mine insumi, jucam, fara sa-mi dau seama, putin teatru, pentru ca absenta mea detasata, surasul meu retinut ma faceau aparte si aceasta era menajarea, hranirea micii mele vanitati (). Ar fi trebuit sa incep totul de la inceput (). Eu insa eram egal cu mine insumi, invaluit in taina unui trecut complicat si a unui martiriu".
Figura care se retine, bine individualizata intre celelalte personaje ale cartii, Liviu Dunca e o prezenta fizica destul de sumar schitata: "parul incaruntit la tample, fruntea inalta si bombata, cu un aer de distinctie".
In prezentarea eroului sau Alexandru Ivasiuc pune de fiecare data accentul pe trauma morala, pe viata interioara si impulsurile confesive. Tipic pentru o intreaga categorie a intelectualilor inadaptati si invinsi nu numai de teroarea istoriei, ci si de propria lor natura psihologic complicata si indecisa. Explicatia acestei situatii se poate afla in urmatoarele observatii ale criticului Eugen Simion: "Tragedia lui Liviu Dunca vine nu numai din sentimentul ratarii in prezent, dar si din sentimentul imposibilitatii eliberarii de trecut. La inceput refuza confesiunea, apoi cauta prilejul sa o faca, avand convingerea ca, povestind faptele, se va elibera de ele si va putea relua totul de la capat. insa retraite, faptele maresc obsesia initiala si orice putinta de detasare este exclusa. Esecul este absolut si atrage dupa el si esecul Margaretei, o clipa agatata de ideea dragostei".
Liviu Dunca e actorul unei drame perpetue, in care el - putem spune parafrazandu-i cuvintele - "nu reuseste sa gaseasca niciodata ceea ce trebuie sa afirme".
