LEONIDA SOROCEANU caracterizare
Unul dintre personajele romanului, actor, este unchiul din Bucuresti al tanarului Ermit Stroescu, pe care trebuie sa-l initieze in realitatea Bucurestiului de inceput de secol, in alt plan, in realitate pur si simplu. Or, Leonida Soroceanu tocmai aceasta nu o poate face cata vreme "drama" sa tine de permanenta oscilare intre realitate si iluzie.
In adolescenta, in urma despartirii de trupa Merlin, este in pragul mortii, moarte care-l izoleaza de realitate, de comedie, intrand, printr-o replica teatrala, intr-un univers artificial al rolurilor care-l marcheaza definitiv, rolul devenind pentru el mod de existenta. Va intelege el insusi ca de fapt celebra lui lupta cu moartea din adolescenta nu a fost decat o lupta cu viata, o renuntare la viata (o moarte a avut loc la Ramnic, o moarte simbolica) si o imagine particulara a unei "incaierari cu realitatea, pe care a invins-o, a distrus-o, a pus-o cu umerii, cu spinarea Ia pamant", iar din clipa in care "s-a trezit pe lada familiei, aspra, tare, din acea clipa n-a facut decat sa imite" si sa se bucure de iluzoria victorie asupra acelei realitati aparent invinse, "adversarul sau intins la pamant, abia respirand". Are convingerea ca este Actorul caruia nu-i mai pasa de real, de lume, incredintat fiind ca, imitand lumea, i se substituie.
In realitate, Leonida are in permanenta nostalgia invingatorului.
Gesturile facute de Leonida Soroceanu in realitate, in masura in care se poate vorbi totusi despre acestea in sensul propriu, coincid in fond cu niste roluri pe care, fireste, nu el le-a scris. Este trimis de Tanase Berzea s-o aduca la Bucuresti pe Sofie Vasiliu, care seamana perfect cu Grazia cea de odinioara, si batranul actor insusi doreste sa faca acest drum, constient insa ca "nu e in stare sa faca acest drum fara a-si intra intr-un rol adevarat". Doreste sa faca aceasta calatorie pentru a-si apropia o imagine a trecutului si, implicit, pentru a-si relua existenta din momentul crucial, limita al greselii. Greseala aceasta, care i-a schimbat viata, consta in faptul ca ii considerase pe cei de la Merlin niste circari, cu toate implicatiile, in realitate ei fiind "mascarici, ii crezuse actori si erau ceva cu mult mai mult - bufoni"'. De fapt nu fusese in stare sa priceapa ca artistii "vagantp' nu "imitau ca-n viata", ci traiau "la propriu jocul si iluzia". Conditia lui Leonida Soroceanu este in ultima instanta aceea de "bolnav de imitatie". El nu este asadar artistul care da rolului realitate, ci intra-n rol ca intr-un univers care-l sperie si care-l determina, atunci cand simte ca personajul interpretat se insinueaza primejdios in propria-i viata, sa caute un refugiu, de fiecare data la Ramnic.
Semnificativ pentru destinul personajului este capitolul penultim al romanului, care urmareste drumul lui Leonida spre Ramnic pentru a o aduce la Bucuresti pe Sofie Vasiliu. Piesa cu care s-a confundat existenta lui Soroceanu scapa total de sub control ("iata ca pe undeva regia incurcase scenele, intrarile, decorul se amestecase si nimerise intr-o capcana umeda"). Actorul simte acum mai mult ca oricand primejdia dinspre realitate si, pentru a se salva, incearca, pe cont propriu, sa contureze un scenariu care este sinonim cu eliberarea lui din vechea pivnita (nu scena, ci subsolul), dar, mai mult decat atat, este echivalentul unei victorii decisive asupra realitatii, vechiul adversar:
"Daca cei de afara, ei vor accepta participarea la inscenarea lui, atunci realitatea va fi infranta inca o data si totul va fi mai departe doar o continuare a vechiului, stiutului spectacol in care el e maestrul, ActoruP'. Eroarea lui Leonida Soroceanu consta in faptul ca amesteca planurile, extinde experienta de pe scena in realitate, dar si ca incearca, fara a fi cel chemat, un gest cu implicatii magice. Scenariul lui nu este insa un text inchegat si, implicit, delimitat de realitate, intamplarea avand un rol hotarator: la prima sa misiune fiind, sergentul Schwaebe scapa un condamnat si in locul Iui este executat batranul actor.
Mai mult decat s-ar parea, Leonida Soroceanu este un personaj care indreapta atentia spre complexitatea si profunzimea romanului.
