Caracterizarea lui Lica Samadaul din Moara cu noroc



Nuvela psihologica.

Personaj principal, antagonist fata de Ghita, multidimensional, static.

Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; portret caracterologic; prin mediul in care traieste personajul; prin monolog interior; prin nume.

Nu exista pana la Lica o atat de convingatoare intruchipare a maleficului. Protagonistul este omul pus in slujba raului, caruia ii apartine cu toata fiinta.

Unul dintre cele mai interesante personaje pe care Ie-a nascut proza noastra in secolul al XlX-lea este Lica Samadaul. Nu exista pana la el o atat de convingatoare intruchipare a maleficului. Lica Samadaul nu e un parvenit de tipul lui Dinu Paturica sau Tanase Scatiu. El este omul pus in slujba raului, caruia ii apartine cu toata fiinta. Prezenta sa e singularizata inca dintru inceput.



Lica e "vestitul Lica Samadaut "un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba cu floricele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmqjin, cu codoristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur". Sosirea lui Lica la hanul "Moara cu noroc" devine inceputul sfarsitului pentru Ghita.

Primul dialog dintre cei doi e revelator. Lica ii spune direct lui Ghita ca e om de temut si ca trebuie sa stie totul despre persoanele care trec pe la han. Autoritatea lui va fi resimtita in permanenta de hangiu, care intelege ca ramanerea la "Moara cu noroc" e conditionata de castigarea bunavointei lui Lica. Toate incercarile hangiului de a-l tine pe Lica departe se dovedesc ineficiente. Puterea lui Lica e covarsitoare. "Personajul este polul de referinta al problematicii autentice a operei: Lica reprezinta forta in stare sa sfideze legile divine si umane" (Mircea Zaciu). Puterea lui sta in nepasarea cu care actioneaza in a-si atinge scopurile. Lica e obisnuit sa domine oamenii si acestia sa i se supuna. Umilintele pe care le provoaca i se par firesti. Abil, el intelege ca Ghita simte o atractie deosebita pentru bani si, uzand de slabiciunea hangiului, il transforma pe acesta intr-o unealta a sa. Cinismul personajului atinge punctul culminant in momentul in care el ii spune hangiului: ,Acu nu te mai las sa pleci; ai stat pana acum din incapatanare; trebuie sa stai de aici inainte de frica. Frica e starea pe care Lica incearca sa o impuna. El nu are scrupule in a-si folosi oamenii pentru a-i inspaimanta pe ceilalti.

Intruchipare a maleficului, Lica e departe de a fi un personaj simplu. El dispune de o putere de "seductie demonica" (Mircea Zaciu). Pe Ghita il seduce cu ajutorul banilor. Forta lui negativa e plurala. Simultan cu distrugerea lui Ghita, Lica incearca si seducerea Anei. Progresiv, Samadaul reuseste sa se apropie tot mai mult de tanara sotie a lui Ghita. Si Anei, Lica ii impune un sentiment de frica si de dispret amestecate cu o anume fascinatie. Reprezentand raul, Lica e imun la suferinte, si de aceea crimele sale nu-i trezesc remuscari. Intruziunea sa in viata linistita si fericita a cuplului Ghita - Ana nu are continut sentimental. Tragedia traita de Ghita ii trezeste mai degraba reactii cinice. Cu toate acestea si destinul sau va fi legat de cel al lui Ghita si al Anei. Slavici sugereaza ca sirul faradelegilor, chiar faptuite de un om puternic ca Lica, se rupe la un moment dat. in noaptea de Pasti, cand Ghita pleaca sa-l aduca pe Pintea pentru a-l prinde, Lica ramane singur cu Ana si o poseda. Fata de gestul disperat al Anei, in fata daruirii ei, puterea lui Lica pare a suferi prima fisura. Desi refuza sa o ia cu el, Lica ramane in gand cu imaginea femeii: "De femeie m-am ferit intotdeauna, si acum, la'batranete tot n-am scapat de ea".

Prins in mijlocul unei furtuni cumplite, Lica Samadaul cauta un adapost. Se refugiaza, spargand usa, in biserica. E momentul cand simte ca se apropie pedeapsa Iui Dumnezeu. inspaimantat, Lica incearca parca sa se convinga de sprijinul divinitatii: ,f>umnezeu era acela care-l scapase de atatea primejdii, Dumnezeu ii lumina mintea si intuneca pe a celorlalti; cu Dumnezeu n-ar fi voit sa se strice". Brusc, parca miraculos deposedat de puterea cu care infap-tuise atata rau, Lica se simte tot mai infricosat. Frica il covarseste.

Disperarea care-l cuprinde e pe masura raului pe care-l facuse atator oameni. Slavici nareaza cu maiestrie aceasta mutatie esentiala in comportamentul lui Lica. Puterea omului se naruie in fata puterii lui Dumnezeu: ,Afara tuna, si el se cutremura la fiecare traznet; afara fulgera, si fiecare fulger ii trecea ca un fiorprin inima; icoanele sfintilor il priveau, si el statea impietrit sub ele caci oriunde s-ar fi dus el tot acolo ramanea: el puse mainile in cap, isi rupse in urma baierele camasii; ii venea sa scoata inima din piept, ii venea sa se repeada cu capul in zid, ca sa ramaie la treptele altarului. Revolta lui Lica e una agonica. El i se adreseaza lui Dumnezeu, punand in cuvintele sale parca ultimele ramasite ale fortei malefice: "- Unul cate unul, striga el ridican-du-si mana dreapta in sus, unul dupa altul, om cu om, toti trebuie sa moara, toti care ma pot vinde, viata cu viata, trebuie sa se stanga, caci daca nu-i omor eu pe ei, ma duc ei pe mine la moarte!'''. Fuga din biserica este un preludiu al mortii. Cand calul lui Lica se prabuseste, personajul spune: "Acu m-a ajuns mania lui Dumnezeu!".

Moartea personajului e una dintre cele mai cutremuratoare morti din literatura romana, tintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina unui stejar" Sinuciderea lui Lica era previzibila. Samadaul e pedepsit de Dumnezeu.