Jupan Dumitrache
Comedie de moravuri.
Personaj principal, static, unidimensional, realizat in maniera realista.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: prin intermediul didascaliilor; prin intermediul altor personaje;
- caracterizare indirecta: prin gesturi, atitudini, limbaj, ton, mimica; prin propriile actiuni si simtiri, prin intermediul mediului social in care traieste personajul; prin relatiile lui cu celelalte personaje; prin nume.
Trasatura dominanta a personajului este orgoliul, dimensionat pe coordonata casnica si sociala.
Identitatea personajului principal al comediei, Jupan Dumitrache Titirca, poreclit "Inima rea", o aflam dintr-o replica a sa: "comersant, cherestegiu, capitan in garda civica". Gesturi, atitudini, limbaj, ton, mimica, sunt modalitati prin care autorul isi construieste personajul, a carui dominanta este orgoliul dimensionat pe coordonata casnica si sociala.
|
Personajul prinde contur inca din prima scena. inainte de a-si face "ron-dut, ii povesteste ipistatului Nae Ipingescu, "amicul politic", intamplarea cu "bagabondut care prin insistenta atenteaza la "onoarea" lui "de familist. Toata fiinta sa se incheaga in umbra acestei "onoare de familist, formula care il tipizeaza. Gelozia se nutreste tot din orgoliu. Relatiile lui cu celelalte personaje depind de perspectiva din care sunt privite. La inceputul piesei "bagabondul" este asimilat "amploaiatilor", "niste scarta-scarta pe hartie". Pentru Jupan Dumitrache tot ce nu e negustor e demn de dispret: "eu de! negustor, sa ma pui in public, cu un coate-goale nu vine bine" In final, aflat in fata cu "bagabontut, de fapt Rica Venturiano, in care vede un viitor om politic, semnatarul articolului Republica si reactiunea din ziarul "Vocea patriotului nationale", devine servil, asculta "rapit aberatiile junelui gazetar: ,Bravos! sa traiesti! () Vorbeste abitir, domnule. Asta e bun de dipotat; "Ma rog, onorabile, eu imi cer iertare, stiti ca poate, adineaori, cum tin eu la poate, v-am adus un afront; dar e si vina dumneavoastra; nu stiam ca meniserati pentru Zifa" Chiar si gestul de a-si mangaia favoritii spunand sa-mi tai mie favoridele" este o manifestare a orgoliului si se constituie ca un portret redus al personajului. Vanitatea, amorul-propriu sunt trasaturi caracteristice.
De aici vine si
teama de a nu-si pierde "onoarea". increderea inepuizabila, linistea conjugala, ii vin de la Chiriac, amantul consoartei Veta: De el nu ma sfiesc. La din contra, el stie toata istoria, i-am spus-o de la inceput Atata om de incredere am Baiat bun! Tine la onoarea mea de familist (). De! Cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul!" Credul, are impresia ca "isi stapaneste" familia, cand de fapt este inselat fiindca ii este frica sa nu fie inselat. Afland ca "legatura'' gasita pe patul Vetei este a lui Chiriac se simte in siguranta. "Onoarea de familist este salvata: "Ei, bata-te sa te bata! de ce nu spui asa, frate? (). Ei! vezi? Uite asa se orbeste omul la necaz!" Pe Veta o trateaza ca pe un obiect ce-i apartine, cu o greoaie galanterie. Convins ca din cauza "parlitului de amploaiat "s-a dus ambatut, este in stare de fapte mari, chiar sa intre "la cremenat. isi menajeaza consoarta "rusinoasa", dupa cum o caracterizeaza Ipingescu la replica-stimul a jupanuiui, ca apoi Dumitrache sa adauge: "Stii, () ma stapanesc, adica-i vorbesc cu perdea, nu voi sa-i isplic lucru formal, ca sa n-o rusinez".
Jupan Dumitrache
"este un mahalagiu fioros de moral, tinand la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decat vigilent" (G. Cali-nescu). Cherestegiul solutioneaza diferendele prin agresivitate. Pe Spiridon il bate indiferent ca-l gaseste treaz sau dormind. Zelos in garda civica, este de acord ca lui Tache Pantofarul sa i se trimita mandat de arestare deoarece nu vine "la izircif": ,Sa-i dam, sa-l iei! Ala-i de-al ciocoilor, il stiu eu cat a umblat dansul fel si chip sa scape de garda"
Mediul social i-a imprimat automatisme in vorbire si gandire. Limbajul este un amestec intre cel al cherestegiului si cel al insului aflat in ascensiune sociala. ii place sa foloseasca neologisme: "n-o mai maltrata, domnule, c-o vorba buna", "un bagabont de amploaiat. in momentul cand e cuprins de furie vorbeste simplu, mahalageste: "mai ca-mi venea sa-l carpesc". in antologica scena cand Ipingescu ii citeste gazeta, discutia dintre cei doi mutileaza articolul lui Rica Venturiano, si asa plin de aberatii lingvistice. Nedumeririle jupanuiui, lipsa puterii de intelegere si a logicii sunt traduse prin interogatii golite de sens: "IPINGESCU: A manca sfanta Constitutiune"; JUPAN DUMITRACHE (cam nedumerit): Adica, cum s-o manance?" sau ,Adicatele, cum vine vorba asta?" sau afirmatii entuziaste: "Ei! bravost, "Bravos! Zi-i nainte". Demonstratiile despre reactiune, progres, vot universal ale gazetaruiui Rica Venturiano sunt traduse in termeni alunecand in caricatura:
"Da, tocmai asta-seara citeam cu nenea Nae, in gazeta dumneavoastra, cum scriti despre ciocoi ca mananca sudoarea poporului suveran".
in piesele lui Caragiale "limba e ceea ce trebuie sa fie: o limba tulburata de toate gunoaiele mahalalei, dar expresiva, energica, de o rara viziune scenica" (E. Lovinescu).
