Iustin Arghir si lumea - caracterizare
Romanul-ciclu Somnul vamesului inchide in sine, ca si alte romane ale generatiei anilor '70, '80, o tratare de actualitate, indreptandu-si obiectivul spre o problematica sociala des dezbatuta, cea a "obsedantului deceniu". intr-o desfasurare clasica (intinsa pe trei volume Fara vasle, Noaptea, Gradina Icoanei), opera intereseaza in masura in care accentul cade pe aprecieri subiective ale istoriei si nu pe descrierea ei propriu-zisa.
Personajul central, Iustin Arghir, gaseste suficiente resurse si mijloace ale unei constiinte puternice pentru a se raporta si, in final, a se detasa de o lume ale carei parghii incearca sa le inteleaga mai intai. Judecand-o, in numele unei exigente subiective, situandu-se fie langa "barca" lumii, fie in bezna ("noaptea") incompatibilitatii cu ea (metaforele titlurilor primelor volume) fara sa aiba intentia de a cauta adevarul incontestabil, cel istoric, Arghir traieste o experienta failibila a adevarului.
Tanar intelectual cu veleitati artistice. Iustin Arghir este descendent al marii burghezii provinciale si traieste unele din consecintele originii sale in noua oranduire comunista, in cele mai diferite manifestari: disconfort, acomodare, asimilare de catre mediul social. Familia sa si-a pierdut dupa razboi o data cu proprietatile si majoritatea drepturilor cetatenesti.
Perspectiva oferita de autor este cea a personajului problematic, solitar. Din nevoia de a-si explica esecul pe plan social si odata iscata intrebarea daca este el vinovat pentru greselile parintesti, Iustin Arghir cauta sa se defineasca in functie de trecutul sau: "cunoasterea trecutului este o nastere spirituala in care fiecare trebuie sa ne regasim". Eliberat neconditionat de un prezent preponderent politizat, personajul se duce imaginativ spre trecut, desfasurand o adevarata ancheta morala.
Realitatea sociala se construieste halucinant nu pe valoare ci pe credinta in promovarea oportunistilor, usor de manipulat si fara problematici insidioase. Constrans si condamnat de societate, fiind un ins incon fortabil. Iustin este dat afara din Barou, apoi lucreaza pe santier, ca sofer, economist la serviciul transporturi si muncitor la o fabrica de nasturi. Metafora din titlul primului volum ("fara vasle") ii defineste conceptia de viata, atitudinea de vaslas, fara vasle si fara barca: "cred ca e drumul pe care l-am apucat in viata, cel mai greu, inotand de unul singur, fara nici un ajutor, iar cel de langa mine, poate toti ceilalti, in barca. El e in barca si cand tu faci trei miscari cu bratele in apa, el face doar una cu vaslele si e mereu departe de tine, ajunge la mal inaintea ta si se cheama ca a mers mai repede, ca e mai bun. pe cand tu inoti ca un prost si sosesti ultimul, obosit, tragandu-te de crengi ca sa poti iesi din apa".
Chemarea sangelui si o necesitate de definire sociala si morala il determina pe Arghir sa-si cunoasca familia pe care o refuza sau o accepta. Mircea Iorgulescu scria despre aceasta cunoastere: "Iustin Arghir refuza fatalitatea descendentei, el vrea sa se elibereze prin cunoastere de «dependenta fata de un destin care a stabilit sa apartina unei familii»".
Din punct de vedere social si sentimental, in jurul protagonistului se strang trei cercuri, de care aflam chiar de la autor. Pe plan sentimental, Iustin inlocuieste dragostea cu compasiunea pentru Dana - o femeie bolnava care-l iubeste cu disperare.
In final Dana se va sinucide, in Gradina Icoanei, Iustin reusind sa iasa din acest cerc. Prezentul ii aduce o noua amenintare: i se amana inscrierea la Facultatea de Drept si este acuzat de uciderea sotiei lui Roventa. ii ramane explorarea unui trecut memorabil. Fiecare generatie a lasat in / pentru el urmele trecerii sale. In primul volum defileaza inaintea cititorului si a lui Iustin marii intemeietori: Stefan Orleanu-Fier, burghezul bancher si colonelul Ion Arghir, aristocratul. Povestea lui Orleanu e spusa de matusa Liz, iar povestea lui Arghir de unchiul Trifon. Aron, prietenul sau, incearca sa-l convinga de inutilitatea anumitor acte ale sale intr-o trecere lapidara in revista a absurdului vietii lui: "Muncesti in infernul ala de la nasturi si iti scuipi plamanii pentru cateva sute de lei! Esti chemat mereu la militie pentru o cauza inventata, numai pentru a fi sub observatia lor! Te sacrifici pentru o femeie bolnava si colinzi pe la rudele tale pentru a gasi explicatia fundaturii in care ai intrat! Nu ti se par cam multe?! De ce?! Pentru ce faci toate astea? Ce vrei sa dovedesti? Cine crezi ca esti?!"
Volumul II, chiar daca prelungeste avatarurile eroului outsider, surprinde modificarea atitudinii protagonistului: angajarea in decizii si riposta, mantuirea prin actiune si revolta.
Regasim acelasi motiv al incompatibilitatii cu societatea, al personajului inadaptabil. Dupa fiecare esec Iustin se retrage intr-un loc ferit de privirile realitatii, sa mai indure o pedeapsa, dupa cum ii spune si Aron, care-l acuza de toleranta in fata persecutiei si a umilirii. De data aceasta este hotarat sa se elibereze de tacerile si lasitatile din trecut (cainii din visul sau parabolic). Teama de viata cotidiana dispare: "Stau nemiscat si nu ma tem de nimeni." in fata superiorilor, a presedintelui de sindicat, a agentului de militie, Voican, izbucneste, nu mai are rezerve, trebuie sa lupte impotriva "sfintei mizerii de toate zilele'', cum ii spune Aron. "De ce crezi ca ti-a spus sa te prezinti la examen peste doi ani? De ce te cheama Voican? Sa te puna cu botul pe labe! Sa renunti. Si peste doi ani sa nu mai ceri nimic sau sa-ti pui singur streangul de gat. Mica mizerie picurata in fiecare zi ceas de ceas." Si in familie, Emilia si Nicolae ii descopera noua latura de revoltat: " te porti ca un om care a tacut prea mult, iar acum spune tot ce gandeste."
in volumul III il gasim pe Iustin integrat in societate: dupa noua ani de intrerupere, revine la activitatea de jurist. Convins ca familia reprezinta "o balada in care ne intoarcem dintr-o nevoie de definire", generatiile se desfasoara, intr-o defilare iluzorie, in fata lui Trifon, de data aceasta. O voce autoritara (a matusii Liz) izbucneste din randul celor vii sau morti: "Nu numai el (Justin) a avut nevoie de trecutul nostru, dar si noi, pentru ca ne-am retrait viata Trecutul are spirit, parfum, e fanat cu delicatete si culoarea movP' Iustin a fost preocupat de calatoria acestor personaje, dar mai ales de semnificatia povestii acestora, cu toate ca de-a lungul intreprinderii sale a fost insotit de neincrederea celor din jur (si Roventa ii subliniaza lipsa de relevanta a incercarii sale de a cunoaste "un teritoriu mort").