Iustin Arghir si lumea - caracterizare

Romanul-ciclu Somnul vamesului inchide in sine, ca si alte romane ale generatiei anilor '70, '80, o tratare de actualitate, indreptandu-si obiectivul spre o problematica sociala des dezbatuta, cea a "obsedantului deceniu". intr-o desfasurare clasica (intinsa pe trei volume Fara vasle, Noaptea, Gradina Icoanei), opera intereseaza in masura in care accentul cade pe aprecieri subiective ale istoriei si nu pe descrierea ei propriu-zisa.

Personajul central, Iustin Arghir, gaseste suficiente resurse si mijloace ale unei constiinte puternice pentru a se raporta si, in final, a se detasa de o lume ale carei parghii incearca sa le inteleaga mai intai. Judecand-o, in numele unei exigente subiective, situandu-se fie langa "barca" lumii, fie in bezna ("noaptea") incompatibilitatii cu ea (metaforele titlurilor primelor volume) fara sa aiba intentia de a cauta adevarul incontestabil, cel istoric, Arghir traieste o experienta failibila a adevarului.

Tanar intelectual cu veleitati artistice. Iustin Arghir este descendent al marii burghezii provinciale si traieste unele din consecintele originii sale in noua oranduire comunista, in cele mai diferite manifestari: disconfort, acomodare, asimilare de catre mediul social. Familia sa si-a pierdut dupa razboi o data cu proprietatile si majoritatea drepturilor cetatenesti.

Perspectiva oferita de autor este cea a personajului problematic, solitar. Din nevoia de a-si explica esecul pe plan social si odata iscata intrebarea daca este el vinovat pentru greselile parintesti, Iustin Arghir cauta sa se defineasca in functie de trecutul sau: "cunoasterea trecutului este o nastere spirituala in care fiecare trebuie sa ne regasim". Eliberat neconditionat de un prezent preponderent politizat, personajul se duce imaginativ spre trecut, desfasurand o adevarata ancheta morala.
Realitatea sociala se construieste halucinant nu pe valoare ci pe credinta in promovarea oportunistilor, usor de manipulat si fara problematici insidioase. Constrans si condamnat de societate, fiind un ins incon fortabil. Iustin este dat afara din Barou, apoi lucreaza pe santier, ca sofer, economist la serviciul transporturi si muncitor la o fabrica de nasturi. Metafora din titlul primului volum ("fara vasle") ii defineste conceptia de viata, atitudinea de vaslas, fara vasle si fara barca: "cred ca e drumul pe care l-am apucat in viata, cel mai greu, inotand de unul singur, fara nici un ajutor, iar cel de langa mine, poate toti ceilalti, in barca. El e in barca si cand tu faci trei miscari cu bratele in apa, el face doar una cu vaslele si e mereu departe de tine, ajunge la mal inaintea ta si se cheama ca a mers mai repede, ca e mai bun. pe cand tu inoti ca un prost si sosesti ultimul, obosit, tragandu-te de crengi ca sa poti iesi din apa".

Chemarea sangelui si o necesitate de definire sociala si morala il determina pe Arghir sa-si cunoasca familia pe care o refuza sau o accepta. Mircea Iorgulescu scria despre aceasta cunoastere: "Iustin Arghir refuza fatalitatea descendentei, el vrea sa se elibereze prin cunoastere de «dependenta fata de un destin care a stabilit sa apartina unei familii»".

Din punct de vedere social si sentimental, in jurul protagonistului se strang trei cercuri, de care aflam chiar de la autor. Pe plan sentimental, Iustin inlocuieste dragostea cu compasiunea pentru Dana - o femeie bolnava care-l iubeste cu disperare.

In final Dana se va sinucide, in Gradina Icoanei, Iustin reusind sa iasa din acest cerc. Prezentul ii aduce o noua amenintare: i se amana inscrierea la Facultatea de Drept si este acuzat de uciderea sotiei lui Roventa. ii ramane explorarea unui trecut memorabil. Fiecare generatie a lasat in / pentru el urmele trecerii sale. In primul volum defileaza inaintea cititorului si a lui Iustin marii intemeietori: Stefan Orleanu-Fier, burghezul bancher si colonelul Ion Arghir, aristocratul. Povestea lui Orleanu e spusa de matusa Liz, iar povestea lui Arghir de unchiul Trifon. Aron, prietenul sau, incearca sa-l convinga de inutilitatea anumitor acte ale sale intr-o trecere lapidara in revista a absurdului vietii lui: "Muncesti in infernul ala de la nasturi si iti scuipi plamanii pentru cateva sute de lei! Esti chemat mereu la militie pentru o cauza inventata, numai pentru a fi sub observatia lor! Te sacrifici pentru o femeie bolnava si colinzi pe la rudele tale pentru a gasi explicatia fundaturii in care ai intrat! Nu ti se par cam multe?! De ce?! Pentru ce faci toate astea? Ce vrei sa dovedesti? Cine crezi ca esti?!"

Volumul II, chiar daca prelungeste avatarurile eroului outsider, surprinde modificarea atitudinii protagonistului: angajarea in decizii si riposta, mantuirea prin actiune si revolta.

Regasim acelasi motiv al incompatibilitatii cu societatea, al personajului inadaptabil. Dupa fiecare esec Iustin se retrage intr-un loc ferit de privirile realitatii, sa mai indure o pedeapsa, dupa cum ii spune si Aron, care-l acuza de toleranta in fata persecutiei si a umilirii. De data aceasta este hotarat sa se elibereze de tacerile si lasitatile din trecut (cainii din visul sau parabolic). Teama de viata cotidiana dispare: "Stau nemiscat si nu ma tem de nimeni." in fata superiorilor, a presedintelui de sindicat, a agentului de militie, Voican, izbucneste, nu mai are rezerve, trebuie sa lupte impotriva "sfintei mizerii de toate zilele'', cum ii spune Aron. "De ce crezi ca ti-a spus sa te prezinti la examen peste doi ani? De ce te cheama Voican? Sa te puna cu botul pe labe! Sa renunti. Si peste doi ani sa nu mai ceri nimic sau sa-ti pui singur streangul de gat. Mica mizerie picurata in fiecare zi ceas de ceas." Si in familie, Emilia si Nicolae ii descopera noua latura de revoltat: " te porti ca un om care a tacut prea mult, iar acum spune tot ce gandeste."
in volumul III il gasim pe Iustin integrat in societate: dupa noua ani de intrerupere, revine la activitatea de jurist. Convins ca familia reprezinta "o balada in care ne intoarcem dintr-o nevoie de definire", generatiile se desfasoara, intr-o defilare iluzorie, in fata lui Trifon, de data aceasta. O voce autoritara (a matusii Liz) izbucneste din randul celor vii sau morti: "Nu numai el (Justin) a avut nevoie de trecutul nostru, dar si noi, pentru ca ne-am retrait viata Trecutul are spirit, parfum, e fanat cu delicatete si culoarea movP' Iustin a fost preocupat de calatoria acestor personaje, dar mai ales de semnificatia povestii acestora, cu toate ca de-a lungul intreprinderii sale a fost insotit de neincrederea celor din jur (si Roventa ii subliniaza lipsa de relevanta a incercarii sale de a cunoaste "un teritoriu mort").

inca o data, Iustin este invins de timpul prezent; al treilea cerc se strange brusc in jurul sau. Scos din nou din functie, Arghir intentioneaza sa-si dovedeasca onestitatea si fermitatea. Este invins de persoane aservite principiilor socio-politice curente: de capitanul Voican, anchetatorul parodiat, care reapare in scena, si de catre unealta lui, Roventa, fidelul abject, dar mai ales de politicianul versat Runcanu, care isi pune in miscare relatiile personale pentru a-l invinge pe Iustin.
in prefata romanului, N. Manolescu conchidea: "Notarul sef Iustin Arghir va purta pana la moarte in sine pe judecatorul Iustin Arghir: doar ca nemaiputandu-se exercita pe fata, simtul lui moral, pedepsitor va deveni din ce in ce mai orgolios, prin abstragerea din conjunctura si din realitate". Istoria il judeca pentru trecutul burghez al familiei.

In cautarea unui sens primordial ascuns in spatele aparentelor, in definirea universului familiei si al lumii, personajul Iustin reface tribulatiile autorului. Astfel mesajul cartii, despre care vorbea autorul insusi, pare mai palpabil: "Spaima si lasitatea, ascunse atat de adanc in noi, pot fi invinse. Sa nu acceptam supunerea in fata altuia. Sa incercam sa ne castigam demnitatea si sentimentul unicitatii ca indivizi".
In jurul lui Iustin Arghir se profileaza caractere si tipare omenesti diferite. Din trecut, personajul viabil care incadreaza povestea familiei intr-un destin general, in miscare, este unchiul TRIFON. El vine din timpul intemeierii familiei, cand indeplinea functia de secretar al batranului colonel, fiind indragostit de fata lui Ion Arghir, Catinca. Si acum poarta batista alba si floare la butoniera, trecand prin timp cu parfumul de lavanda al unei tinereti infloritoare pe cand lucra ca si consilier juridic si membru al comitetului de conducere la Banca Nationala. infatisarea ii da un aer distins lui Trifon, batranul rafinat si curtenitor caruia uneori ii place sa epateze, lasand impresia unui om care se bucura frumos de viata.

Parfumul de romanta al trecutului uimeste si in povestirea matusei LlZ, descendenta a celeilalte ramuri a familiei, martor al intamplarilor. Fiica nelegitima a lui Stefan Orleanu, Liz a fost adoptata de el. La aflarea bolii sale incurabile, Liz aduna toti urmasii si isi imparte lucrurile, cate un obiect, cu pret mai mult sentimental, tocmai pentru a stinge in mintile hraparete valoarea materialului din viata omului. Lui Iustin ii lasa trecutul. Surorilor sale, care au dispretuit-o ca pe o bastarda, le lasa ceva ce nu mai are, partea ei din spatiul sacru al Casei cu Lei. "Va da inapoi ce ati considerat ca nu-i apartine, lamureste Iustin, pentru a primi in schimb iubirea noastra. Intelegeti? va cere sa va eliberati sufletele de aceasta inveninare si manie".

Batrana Liz intruchipeaza intelepciunea vietii, cu un suras vag, cu un aer detasat "parca ar fi plecat de langa el chiar daca fata ei capatase urmele vremii: riduri adanci, cearcane vinetii, buze albe si uscate de febra. Chipul dezvaluie linistea sufletului, intelepciunea stransa cu migala de-a lungul vietii. Doar fiul ei, Octav, fire usuratica, o crede nebuna, de pus sub "tutela".

Un alt personaj feminin coborat din acelasi tablou al vechimii este Amalia, sora lui Trifon, importanta in masura in care contureaza raportul stapan-supus, in familie. Imaginea femeii respira supunere, "sta pe scaun cu mainile in poala rochiei"', atunci cand nu alearga dupa cumparaturi sau nu raspunde la ordinele domestice ale lui Trifon. Acesta gaseste si o explicatie: "Scriban a dominat-o pe Catinca, ea pe mine si eu la randul meu pe Amalia". Amalia trece insa printr-un moment de criza, incepand sa constientizeze ca poate avea opinii si drepturi egale in casa, invingandu-l pe Trifon, chiar daca a trait atata timp subjugata. Batrana susoteste nemultumita la ordinele fratelui, ii impune chiar sa poarte capot de dama. Dar "nu este o rasturnare definitiva a raportului stapan-supus, ci doar o razvratire"; in curand stapanul inabuse revolta prin gestul agresiv al rasnitului cafelei.
"Fostii" si "actualii" sunt asezati si la aceeasi masa a prezentului (la petrecerea Danei). Imaginea acestei reuniuni apare cand mai clara, cand mai stearsa in ochii cititorului pentru care domina mai cu seama prezentul si trecutul in individualitatea lui.
in prezent, Iustin este pus alaturi de personaje masculine complementare, dar personalitati puternice. ARON este genul de persoana detasata, dezinvolta, hotarata in actele pe care nu pune prea mare pret decat daca aduc un profit. Pe Iustin il cunoaste foarte bine si il incurajeaza intotdeauna prin fermitate si noncomformism. Aron "citeste" realitatea, fara sa o judece, dar atitudinea ironica si cinismul i se par a fi solutia rezistentei la ispita vremii: "Iustine! Iti cunosti dreptul, stii cat esti de liber si cat nu, iti strigi revolta dar nu te opresti la mijloc! In jocul asta e o singura lege: ori tu. ori el!"
Ion Simion sta la celalalt capat al tipologiei masculine prezente ca personaj care a mers in sensul istoriei. Tanar revolutionar, constructor al noii mentalitati, prin tenacitate, Simion isi termina si studiile superioare: "n-am vrut sa-mi transform viata intr-un sir de fotografii de carton in care sa ranjesc () l-am cautat un raspuns la toate intrebarile mele la acel «De ce?» si pentru asta n-am stat cu mainile in buzunare si am iesit in strada si mi-am strigat nemultumirea, am muncit cu lopata ca brigadier apoi activist, din nou mecanic, iar acum inginer" Simion este primul care i-a intins o mana de ajutor proaspatului absolvent al Facultatii de Drept, Iustin Arghir, cand nu avea de lucru. Angajat in lupta proletara, Simion devine secretar de partid si pune in miscare multe relatii, pentru reabilitarea socio-profesionala a lui Iustin.

Contabilul de 50 de ani, ROVENTA, s-a tarat in viata ingrozit de impotenta sa spirituala. Are probleme si in familie (fiind casatorit cu o doctorita) datorita complexelor de ordin intelectual. Personalitate slab definita, Roventa cedeaza in finalul actiunii.

In favoarea anumitor prioritati personale il tradeaza pe Iustin dupa ce se apropiase de acesta prin "blandetea si cruzimea celui care lecuieste", devenind fidel lui Voican. Mersul sau existential a fost de fapt cel al unui pion care, in viata, a scos din joc alti jucatori.
Asadar, ceea ce ramane la capatul acestei calatorii in timp, printre atatea potentari umane, se refera in principal la familie si la prietenie.

Scriitori romani