Drama de idei.
Personaj principal, dinamic, multidimensional.

Modalitati de caracterizare:

- caracterizare directa: portretul facut de dramaturg (in didascalii) si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariile celorlalte personaje; prin mediul in care traieste.

Desprinsa pentru catva timp dintre zidurile sale proteguitoare, personaj claustrofil si inflexibil. Ioana Boiu are senzatia atingerii absolutului prin iubire. Si ea plateste, ca si ceilalti eroi ai lui Camil Petrescu, trufia fauririi de himere, fascinatia tiparului de idealitate.

Si Ioana este o cultivatoare de himere, traind intr-o lume a ei, voit inchisa: la nivelul aparentelor de zidurile tapetate cu carti ale bibliotecii si de aspectul de "cripta" al iatacului, iar Ia nivelul esentelor de coborarea cvasi-permanenta in istorie. Dintr-un portret publicat de ziaristul Deciu, sarjat dar cu intuitii, eroinei, "descendenta a trei logofeti si patru spatari", ii ghicesti in priviri "o reverie cu viziuni medievale". Prima ei aparitie prilejuieste autorului o di-dascalie ilustrativa pentru personalitatea ultimului vlastar din celebra familie boiereasca: "desi opusa ca fire tatalui ei, nepunand pret pe nobletea de sange, ci dorind o aristocratie a faptelor, a curajului, dispretuind visatorii. Ioana Boiu este tot atat de fantasta si de inactuala ca toti cei care locuiesc in aceasta casa din alte vremi. () E inalta, cu parul si ochii negri, alba si stranie. O eleganta fara maiestate si o nervozitate integrala de animal de rasa. Are miscari feminine, dar precise, () mainile, indeosebi, cu degetele lungi, fine si palide, ii sunt atat de expresive si de vii, de parca ar vorbi cu ele, de parca toata fiinta ar fi in ele. () Nu rade niciodata, dar surade adesea, un suras nervos si ironic". Portretul Suzanei Boiu, pe care il comanda pentru a-l pune in iatacul ei, este (pentru eroina) un act recuperator. Strabuna care s-a insotit cu un haiduc si l-a salvat astfel de la moarte este patroana" ei, "idealul meu in trecut o simt in sangele meu mai mult cape oricare dintre stramosi" De altfel, intre cea din portret si ultima descendenta boiereasca sunt asemanari clare.

Eroina, care are 29 de ani si a respins ,sapte sau opt baieti", este prizoniera filosofiei sale de viata. Initial, pe Andrei il ignora, considerandu-l un ratat, un servitor. Pe printul Bazil Serban, care ii cere mana, il respinge, socotindu-l "un metec la Paris", deoarece intentioneaza ca, dupa casatorie, sa traiasca acolo. Batranul Matei Boiu o iubeste nespus, desi o considera un copil rasfatat, iar mai tarziu o va condamna aspru pentru gestul ei necugetat de a i se da lui Andrei. Traind intr-o lume a himerelor, Ioana are totusi luciditatea necesara pentru a intelege ca vremurile vechi au apus pentru totdeauna.

Actul al doilea aduce fata in fata, intr-o confruntare dramatica (descrisa mai pe larg in prezentarea facuta lui Andrei Pietraru), pe cei doi protagonisti. Replicilor taioase ale Ioanei li se adauga indicatiile "scenice": "cu o ironie subtire", ,$une in cele ce urmeaza infloriri de ironie ca arabescurile pe o lama de Damasc", "cu o bunavointa ironica', sau "il cearta, cu indulgenta superioritate". Pana si mainile palide ii sunt batjocoritoare. A fost nevoie de cele cateva artificii dramaturgice pentru ca finalul actului sa fie cel cunoscut.

Caderea Ioanei se justifica numai la nivelul didascaliilor. Venirea iminenta a batranului ii provoaca un gest simptomatic. Este "tot mai desperata. Si-a cuprins tamplele cu pumnii". Dupa intrarea tatalui, ,Joana e in prada unui zbucium continuu. Cum pierde prilejul sa-l denunte pe Andrei de la prima replica intr-o izbucnire, situatia complicandu-se, nu mai are curajul in urma, ci, dimpotriva, devine complice". Iar dupa plecarea lui Matei, "are ceva dintr-un soldat infrant si zdrentuit care vine din lupta". Andrei "o simte invinsa". Pentru prima data Ioana ii spune pe nume {"domnule Pietraru", mai apoi "domnule Andrei"). Didascaliile sesizeaza si alte schimbari de comportament: "mai sentimentala, vrand sa para, pentru intaia data, vorbind cu el cum ar vorbi cu un egal". Dar nu cedeaza, ci ii intinde mana cu replica: "Am gresit amandoi". Alte didascalii conduc catre finalul cunoscut: "se simte coplesita de patima lui. E ca intr-un cerc care se strange tot mai mult. Are senzatia, ca intr-un vis greu, ca, sfarsita, nu poate fugi". in fata valului de pasiune a lui Andrei, Ioana mai are un ultim gest de impotrivire: incearca sa-l loveasca.

Finalul confruntarii va fi un reper la care se vor raporta ades replicile viitoare ale jupanitei. Pentru moment, ea intrevede in Andrei fiinta iubita care sa corespunda tiparului ei de idealitate: asculta, daca ai sti cum te vreau eu totdeauna asa crescut cum ai fost in noaptea aceea. O vointa navalnica, doboratoare. (): Te vreau puternic, poruncitor. Trebuie sa arati in sfarsit de ce esti in stare". Bazandu-se pe acest tipar de idealitate, Ioana trateaza ezitarile si nesiguranta lui Andrei, cand ii cere acestuia sa-i dezvaluie tatalui iubirea pentru ea, cu sanctionarile cuvenite. Eroina "are un zambet sever de dispret", este "mandra, indurerata", apoi "autoritara", "cu o mandrie de floare alba'. Didascaliile sunt intarite de replici memorabile: ,Atata lasitate nu e pentru mine"; ,"De o saptamana, viata mea nu e decat prefacatorie dezgustatoare", sau: ,Eu nu sunt femeia pe care s-o ai prin colturi, pe furis cu frica servitorilor si a surprinderilor Ah n-am nimic de ascuns. Daca va fi nevoie, vom parasi casa impreuna, in vazul tuturor". Cand Andrei ii propune sa-i scrie batranului o scrisoare explicativa, Ioana este "uimita de acest reflex de lasitate" si ii replica "cu duritati de platina in suflet".

Departarea Ioanei de omul pe care-l iubise este vizibila inca din scena 4 ("Tata, cu o atat de ridicola introducere, omul acesta [s.n.] vrea sa-ti spuna un lucru foarte simplu: ca sunt nevasta lui"), iar gestul tatalui ei, de a o repudia, este "ca o alarma a mandriei ei mortificate". In fapt, periplul sau in afara iatacului si a rafturilor intesate cu carti vechi se incheie aici. Pentru Ioana, bibliotecarul Andrei Pietraru a fost, catva timp, eroul asteptat, substitutul haiducului de gatul caruia se aninase patroana sa spirituala, Suzana Boiu. Dar ea nu este capabila de compromisurile existentei cotidiene. Ezitarile lui Andrei re-trezesc in eroina luciditatea si inflexibilitatea ancestrale, si Ioana constata ca "noaptea nu distingi bine, si lesne poti lua un papusar falos drept eroul asteptat" [s.n.]. Comunicarea dintre cei doi (re)devine imposibila, iar gestul inocent al lui Andrei de a o saruta pe Elena precipita doar finalul. Cand eroul, dorind sa-i explice Ioanei gestul sau, incearca s-o ia in brate, jupanita "ca si cand atingerea lui ar fi murdarit-o, tresare din toata salbatica ei mandrie se ridica in picioare, nu-l lasa s-o atinga'. II considera "dezgustator": "IOANA (cu o privire de platina, cu o grimasa, un dispret care desparte doua lumi): Dar te vad intreg suflet de sluga" Dupa gestul lui Andrei de a se impusca. Ioana nu poate spune altceva decat numele lui, "impietrita", "naucita', "nu pricepe nimic".

Desi par diferiti, cei doi eroi se aseamana, poarta amandoi pecetea incon-fundabila a eroului camilpetrescian. Desprinsa pentru catva timp dintre zidurile sale proteguitoare, personaj claustrofil si inflexibil, Ioana Boiu are senzatia atingerii absolutului prin iubire. Si ea plateste, ca si ceilalti eroi ai lui Camil Petrescu, trufia fauririi de/credintei in himere, fascinatia tiparului de idealitate.

Scriitori romani