George - caracterizare
Personajul central al nuvelei este singurul care exista in prezentul naratiunii, inlesnind prin rememorarile sale functia naratorului obiectiv al carui colaborator devine. George este numele unui personaj reiterat in proza lui M. H. Simionescu - ca si Helga, dintre tipurile feminine -, fiind intalnit, de pilda, in nuvela Frunze galbene, toamna (din volumul Banchetul) sau in romanul Nesfarsitele primejdii (dotat, de aceasta data, si cu nume de familie).
El a fost special denumit doar cu prenumele, spre a nu i se acorda statut de erou privilegiat si spre a crea, in acelasi timp, o intimitate intre narator si personaj (pana la limita confuziei).
Surprins in mijlocul bibliotecii, in timpul unei domestice indeletniciri, el evadeaza din realitate, meditand asupra conditiei umane. Pe cand isi scutura cartile de praf si le reasaza in rafturi, gandurile ii fug aiurea, evocand fapte anodine de viata amestecate cu reflectii sarcastice despre evolutia omului, o data'desprins din starea "maimutoiului". El ilustreaza conditia intelectualului lucid, fascinat de jocul ideilor, pentru care lumea se reduce la universul cartilor. Ecourile vietii cotidiene, care ii distrag atentia agasandu-l, nu reusesc decat sa-i intrerupa pentru cateva clipe preocuparea si, implicit, meditatia: "Cum gandul inca tu/bure il obosise (nici vorba ca-l pritocise midt inainte de a-l rosti), simti nevoia sa se odihneasca putin. Mangaie cu palma innegrita de funinginea cartilor despachetate panglica portocalie de pe masa, ii multumi soarelui pentru darul neasteptat si incerca sa-si intretina emotia, dar in acea clipa fu neplacut surprins de tipete si bufnituri razbatand prin zid".
George este omul borgesian care intretine utopia cartii.
El s-a refugiat cu buna stiinta in spatiul protector al bibliotecii, indiferent la "bogatia lumir si la competitia necrutatoare a semenilor sai pentru posesia bunurilor materiale. Cartile i-au modelat, in fond, destinul. In contact cu viata ordinara din afara bibliotecii, se simte dezarmat, actioneaza ca un naiv cum se autocaracterizeaza ironic: "Atat de priceput in a desface o idee dintr-atta, neintrecut in a surprinde o miscare subtila a unei fraze si atat de stangaci in chestiile astea de nimic!". Izolat de societate in "turnul de fildes" (este implicita textului parodia acestei ipostaze conventionale a artistului), eroul se multumeste cu iubirea fictionala: "Chiar daca scrierile acestea ii sucisera putin mintea, sau poate tocmai de aceea, George le iubea si n-ar fi fost in stare sa le faca nici cel mai mic rau. Bobarnacele si chiar ghiontii erau semne de familiaritate si afectiune." Relatia lui afectuoasa cu cartile este pentru o clipa zdruncinata de "gandul criminal" al arderii acestora, constient ca l-au indepartat de viata concreta: "sa arda toate iubirile care l-au impiedicat sa iubeasca' Fiindca s-a obisnuit sa traiasca in sihastrie, inconjurat de tomuri rare si tot felul de fise, proiecte ori suveniruri sentimentale ordonate meticulos in dosare si mape. Printre odoarele livresti se gaseste si o caseta cu scrisori care ii evoca iubirea pierduta, "Helga tineretii".
Gandul ratarii - nu doar in iubire, ci si in cariera - devine persistent in reflectiile personajului. impatimitul "lecturilor dezordonate" nu stie prea bine, nici acum, in ceasul meditatiei retrospective, daca pasiunea lecturii i-a interzis realizarea profesionala (o referinta fugara din text il indica in pozitia unui umil functionar aflat in permanenta disputa cu seful "masluitor de profesie al evidentelor") sau temperamentul sau anti-pozitivist: "Simtul lui innascut de libertate nu i-arfi ingaduit sa se incadreze in alt program decat acela indicat organic de propriile-i capricii. Auzise vorbindu-se intr-o reuniune de amici ca l-ar calauzi exclusiv placerea. Era si nu era adevarat. Placerea. Asa cum si-o educase, devenise un instrument util de patrundere si de cercetare" Ca un reflex de autoaparare a confortului spiritual, eroul s-a detasat de "placerile meschine" ale vecinilor sai, raportandu-se, in sensul acesta, la melodrama conjugala a "pictoruluV si "blondeP' care il conturba adesea. Tentativa sa de implicare in viata sociala se soldeaza cu un esec. intr-una din nopti, cand blonda actrita ii bate la usa, sumar imbracata, plangandu-se de infidelitatea sotului, George se avanta "in judecati aspre, neiertatoare la adresa pictoruluP dar efectul spuselor si gesturilor sale este exact pe dos, retrezind iubirea conjugala a femeii. Se refugiaza, din nou, in biblioteca, comunicand cu lumea exterioara doar prin intermediul ferestrei, pe unde patrunde, in finalul nuvelei, tipatul strident al unei trecatoare care incerca sa opreasca un taxi "in viteza maxima" (de unde, titlul prozei).
Viata spirituala a personajului se hraneste, in toate privintele, din fictiune. George este un calator imaginar - ca si creatorul sau, M. H. Simionescu. care a publicat, in aceasta directie, un fals jurnal de calatorie. Rapirea lui Ganymede. Imaginatia sa bogata, cu surse exclusiv livresti ("nimic nu ma ispiteste sa ies din biblioteca", marturiseste), ii furnizeaza imaginile lumii care ii indestuleaza spiritul: "In ce ma priveste, adauga George, rasfoind plictisi un ghid al Venetiei, nu simt dorinta sa calatoresc, am rafturile incarcate cu peisaje magnifice. Grecia e colea in raftul trei, stomac sanatos sa-mi dea Dumnezeu ca sa supravietuiesc sedentarismului"
