George Pelimon este un personaj central cu dubla identitate in acest roman neconventional, non-mimetic, fundamentat pe strategii ingenioase ale textului de factura livresca, in care parodia este primordiala, iar predispozitia ludic-ironica a autorului bulverseaza compozitia liniara a naratiunii de tip traditional. "Nesfarsitele primejdii" desemneaza o serie de capcane textuale: colajul de fragmente disparate, confuzia planurilor temporale, mixajul realitatii in vis, implantul eseistic, combinarea ambigua a realului cu imaginarul, simularea memoriei involuntare, dublarea personajelor, relatia echivoca dintre autor si personaj, relativizarea adevarului etc.
In Cartea intai a romanului - Ca umbra iederii pe zid -care indeplineste aparent functia prologului traditional, actiunea incepe cu moartea eroului virtual.
Un neinsemnat proiectant de la Institutul "Petrol-Proiect" din Bucuresti, George Pelimon, "proiectantul geniar (in caracterizarea ironica a colegilor) si scriitor in timpul liber, moare prematur "rapus de gripa". La inmormantarea acestuia, comentata cinic de Jenica Brustureanu - un personaj-Iiant in proza Iui Mircea Horia Simionescu -, participa sotia sa, Despina, si iubita din umbra, Helga.
In Cartea a doua. alt George Pelimon afla din gazete despre disparitia dublului si este frapat nu atat de omonimie, cat de coincidentele biografice. Ca si el, primul Pelimon avusese "o nefericita dragoste pentru o anume Helga, nebunie a tineretii /«/"". Astfel se naste in mintea sa proiectul unui roman in care George Pelimon biruitorul sa-l reabiliteze pe George Pelimon invinsul: "Acea inmormantare de la Ghencea a adunat o multime de cunostinte de-ale mele () Ingropandu-mi dublul, deceptionati poate ca nu murisem eu, au dezgropat o mie de intamplari ce-mi apartineau, construind - panegiric, in comentariile lor din timpul slujbei - un adevarat roman () Mi-am zis, amuzandu-ma mereu, ca s-ar putea transcrie si inseila informatiile si relatarile privitoare la George Pelimon, cel raposat, si la cel ramas in viata Ar rezulta un roman interesant"
in cele din urma, biografiile celor doi Pelimon se intretes pana la confuzie, intr-un veritabil proces de contaminare, astfel incat idealismul proiectantului se transmite pragmaticului inginer constructor de retele electrice. Confuzia planurilor cronologice, mixtura de prezent si trecut sau de amintiri si vise complica, uneori inutil, discursul romanesc. incepand cu partea a doua a romanului se contureaza deja mai multe planuri epice, in functie de prezenta protagonistului intr-un loc sau altul: in avionul care il aduce din nordul Moldovei, vizitand Constantinopolul (in vis), intr-o excursie pe Valea Ialomitei, in redactia unei gazete sau la Baneasa, in timpul asaltului asupra aeroportului ocupat de nemti.
in conceptia lui George secundul, "obsedatul" romancier in devenire, actiunea se reduce schematic la doua fire epice: calatoria sa cu Helga in Italia si intoarcerea pe urmele tatalui disparut. Sunt acestea, in fapt, laitmotive ale prozei lui Mircea Horia Simionescu. Prima naratiune reprezinta ceea ce George proiecteaza in formula romanului de dragoste la indemnul sotiei sale, Despina, personaj cu functie reflectoare. intr-adevar - cat poate fi de adevarat jocul textualist al romancierului -, George Pelimon pleaca in Italia cu iubita, reconstituind traseul unei calatorii facute odinioara cu sotia. Odata ajunsi la Florenta, Helga se instraineaza de amant si il paraseste zile in sir in singuratatea sa de la hotel. Din acel moment, actiunea e deviata brusc spre senzational. Pelimon, stramtorat, accepta sa joace rolul "fiului regasit" fata de batrana foarte bogata Galetti, originara din Romania, care nu credea ca fiul sau pierdut in timpul razboiului a murit. Pentru ca escrocheria sentimentala sa reuseasca, George, ajuns acum bogat sub numele de Federico Galetti, isi expediaza iubita in tara. Dar avionul in care se afla Helga se prabuseste in Adriatica. Fantasmagoria este intempestiv destramata de un autor autoritar (altul decat Pelimon). Eroul sau se trezeste din acest vis si cei doi se pregatesc sa revina in tara. In gara Venetia (reminiscenta ironica din Thomas Mann), Helga moare a doua oara (si vom vedea ca nu va fi suficient) in timpul unui atac terorist.
Celalalt fir epic se leaga de obsesia lui George Pelimon de a-si reabilita si razbuna tatal disparut in conditii neelucidate. Capitanul Clement Pelimon a fost implicat, in 1936, intr-un proces pentru insulte aduse superiorilor. A fost repede condamnat la doi ani de inchisoare si va muri in detentie, bolnav de tuberculoza. Scotocind arhivele, fiul justitiar reconstituie procesul de acum patruzeci de ani si descopera ca tatal sau a cazut victima intrigilor colonelului Andone Gabriel. Se hotaraste sa-si razbune sangeros tatal si porneste spre Targoviste in cautarea vinovatului. In viziunea deformatoare a naratorului, scenele banale din Trenul de Pietrosita - cum se intituleaza a patra carte - sunt redimensionate cu accent pe grotesc si absurd. Eroul, ca un nou .'calator in infern", abia gasindu-si loc in trenul aglomerat, se intalneste, in chip semnificativ -intr-un gen de parodie hamletiana - cu umbra tatalui sau, in gara Titu. Cautarea justitiara va sfarsi, insa, lamentabil, fiindca Andone murise cu trei ani in urma.
Exista si al treilea plan narativ mai amplu, neluat in calcul de romancierul prezumtiv, care reprezinta, dupa toate indiciile, proiectia onirica a personajului.
In acest plan suprapus apare a treia imagine a Helgai, fosta iubita din liceu, pe care o intalneste in timpul unei misiuni clandestine, in ipostaza de luptatoare antifascista. Intrand in cercul ilegalistilor, prietenii iubitei regasite, George este, mai apoi, considerat tradator de acestia si inchis in boxa unei case parasite. Se reintalneste totusi cu Helga dupa declansarea ostilitatilor contra germanilor, pe cand se inscria voluntar pentru front. Dar nu are timp sa se bucure de revedere, fiindca va fi impuscat de "ParasutistuP' Marin Cofetaru. Este aceasta o abordare, la propriu, a tezei epice moderne care postuleaza moartea autorului. Dar Mircea Horia Simionescu isi continua jocul, neezitand sa-l reinvie pe George Pelimon inspre finalul romanului, unde acesta apare - ca si Helga, de altfel - in anturajul vanzatorilor dintr-un talcioc (evocand atmosfera din Scrinul negru; si influenta calinesciana este indubitabila).