Sosirea unui (alt) musafir, domnul Nazarie, la mosia Z a doamnei Moscu, prilejuieste prezentarile de rigoare. il cunoastem astfel pe Egor Paschievici, un tanar nesigur pe miscarile sale interioare, abia motivat sa se afle si el acolo, urmarind posibilitatea infiriparii unei idile cu Sanda, fiica gazdei sale.

Egor participa superficial la situatiile in care ajunge, cel putin inceputul aventurii sale ni-l arata timid, comod, pasiv, abandonat senzatiei de firesc si de banal pe care o degaja dialogurile, fetele, gesturile celor din jur.

Preocupat doar sa o cucereasca pe Sanda, atentiei lui Egor ii scapa multe detalii a caror importanta o va sesiza din plin abia mai tarziu. Obligatii ce pot fi amanate, pretextul vocatiei sale de artist, placerea anticiparii unei relatii cu Sanda, toate ii fac viata placuta, "normala". Personaj inevitabil nematurizat, nelulburat in convingerile sale "subtiri", cotidiene, Egor este construit astfel incat sa poata intruchipa transfor-mandu-se, inspre final, forta revelatoare a eruperii sacrului. Evidenta si plinatatea elementelor supranaturale le va proba pictorul, le va marturisi schimbarea lui treptata.

Crede mai intai cu disperare in natura onirica a aparitiilor strigoiului, dar amanunte covarsitoare ii confirma teama ca de fapt totul e cat se poate de real: "Fara graba, fara emotie, ii povesti intamplarile din noaptea trecuta. Se minuna si el de precizia cu care isi amintea toate amanuntele. Vorbea grav. oprindu-se des ca sa inghita". Este inceputul unui intreg traseu initiatic, afectiv si psihic, pe care personajul il parcurge pe masura ce intelege ce se intampla. De la groaza umilitoare si slabiciune paralizanta trece la autoamagire si apoi revolta, sfarsind cu acceptare resemnata si luciditate rece: "Egor ramase multa vreme langa usa, ascultand cum se departeaza pasii.

Prin ce miracol se linistise deodata ? Era calm. lucid: se simtea puternic, neinfricat".

Din pictorul frivol ce-si exersa puterile de seductie n-a mai ramas aproape nimic, intreaga tinuta i s-a schimbat: mersul ii este mai ferm, vorba mai aspra, privirea mai sigura. Egor descopera ca poate fi altfel, ca este altfel. E adevarat insa ca nici nu prea are de ales. Hotararea de a merge pana la capat, iubirea, de data aceasta autentica, ce incepe a se naste pentru Sanda, dar si tentatia de a da curs exceptionalitatii situatiei il fac pe Egor sa-si asume destinul, sa joace rolul pe care i l-a harazit strigoiul: "Se mira, o clipa in urma, de propria lui tarie si seninatate. Acum nu-i mai era frica; alaturi de Sanda, cu mana ei inghetata pierduta in pumnii lui fierbinti, crispata'.

In ultima noapte, aceea care repeta prin imprejurarile similare noaptea grozava din 1907, in ciuda puterilor Christinei, in pofida vrajei inlan-tuitoare pe care stie s-o degaje aceasta, Egor reuseste sa se trezeasca si sa se salveze. Este efectul umanitatii sale. il salveaza nu numai dezgustul covarsitor, nu numai teama lui de muritor dar si, mai ales, instinctul adecvarii la propriul nivel, nevoia adanc inradacinata de solidaritate cu cei asemenea lui, forta vie ce-l anima, vointa intregii sale fiinte. Respingand-o pe Domnisoara Christina, el declanseaza sfarsitul pentru care stie ca mai are inca nevoie de putere, de care nu poate fugi, de data aceasta strigoiul trebuie invins.

Metamorfozat de groaza ca si de tarie, acesta este Egor, in sfarsit cel capabil sa stapaneasca in acelasi timp pornirile sale interioare cat si fortele supranaturale: "Era parca mai inalt acum, mai slabit. Jocul flacarilor ii adancea si mai mult ochii in orbite, isi facea Ioc cu coatele printre oamenii tacutC; "De unde avusese puterea sa comande totusi oamenilor cu atata darzenie? Caci ochii lui Egor tradau o imensa oboseala si delirul se ghicea in pupilele tulburi, in buzele intepenite si uscate". Doar ca eroul "solar" este acum un om obisnuit cum exista atatia altii, ne spune Eliade. Diferenta esentiala, insa, intre Egor si ceilalti este ca doar el a indraznit sa recunoasca si sa urmareasca in el insusi ecoul fracturii pe care sacrul a provocat-o in ordinea comuna a lumii. Fiinta lui toata a fost atinsa de manifestarea supranaturalului.

Scriitori romani