Eroul principal al romanului Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soareci mananca de Nicolae Filimon apartine, prin toate datele fizionomiei sale morale si temperamentale, unei serii tipologice cu o bogata traditie si reprezentare in istoria romanului autohton si european, aceea a arivistilor.
Tip uman caracteristic pentru noua clasa sociala in ascensiune (burghezia), arivistul e o figura literara frecventa la scriitorii secolului al XIX-lea si ai inceputului secolului XX. Daca Rastignac si Julien Sorel, eroii lui Balzac si Stendhal, sunt exemplari pentru spatiul francez, la noi personajele descendente din modelul caracterologic intruchipat de Dinu Paturica se numesc Tanase Scatiu (din romanul cu acelasi titlu al lui Duiliu Zamfirescu), Stanica Ratiu (din Enigma Oriliei de G. Calinescu), Lica Trubadurul (din Concert din muzica de Bach de H. Papadat-Bengescu) sau Iancu Urmatecu (din Sfarsit de veac in Bucuresti de I. Marin Sadoveanu). Asemanarile ca si deosebirile dintre protagonistul lui Filimon si ceilalti componenti ai categoriei sunt, fara indoiala, usor de observat si diferite de la caz la caz. Nu trebuie insa scapat din vedere ca Dinu Paturica reprezinta, prin caracterul sau in toate excesiv, o figura emblematica, tutelara, liminara pentru intelegerea spatiului uman in discutie. Asemenea si altor personaje ale romanului (An-dronache Tuzluc, Chera Duduca, Chir Costea Chiorul), Dinu Paturica e o prezenta narativa lucrata exclusiv in tonalitati negative. Realitatea aceasta nu este fara o evidenta legatura cu faptul ca Filimon premediteaza inceputul romanului sau printr-o "dedicatie" si un "prolog".
Figura lui Dinu Paturica e menita a intruchipa in concretul textului ciocoimea, acea patura sociala fata de care autorul isi manifesta o nedisimulata antipatie. "Straluciti luceferi ai videlor", ciocoii sunt "putra-junea si mucegaiul ce sapa din temelii si rastoarna imparatiile si domniile". O fiziologie concentrata a tipului social dupa care este modelat diabolicul Paturica intalnim in Prolog: "Ciocoiul este totdauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat de o ambitiune nemarginita, care eclata ca o bomba pe data ce si-a atins tinta aspiratiunilor sale". "Inemici ai onoarei si ai tutulor virtutilor cetatenesti", "vulpi cu doua picioare", ciocoii vechi "cu anteriu si cu calamari la brau ai timpilor fanariotici" isi au in Dinu Paturica un exponent literar de exceptie.
inca din primele pagini ale cartii Filimon aduce in scena un personaj demonstrativ, construit intr-o maniera tezista, vizibil sarjat in datele sale reale. Caci daca prologul Ciocoilor vechi si noi e o teorema sociologica, romanul in sine nu reprezinta altceva decat o demonstratie in concret a datelor abstracte. Iata-l pe Dinu Paturica, asa cum ni-l infatiseaza capitolul 1 al cartii: "un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri, plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana "
Faptul ca fizionomia echivaleaza aici cu o oglinda a datelor morale oferite aprioric de paginile prologului este dincolo de orice evidenta. Vestimentatia eroului asupra careia autorul insista in continuare, in buna traditie balzaciana, e semnul unei conditii sociale umile. Trasaturile de caracter sunt mai departe intarite prin utilizarea aceluiasi procedeu al descifrarii fizionomice. Fiul treti logofatului Ghinea Paturica "ot Bucov sud Saac" asteapta in fata caselor postelnicului Andronache Tuzluc "absorbit in niste meditatiuni care, reflectandu-se in trasaturile fetei sale, lasau sa se vaza pana Ia evidenta ca gandurile ce-l preocupau nu erau decat planuri ambitioase, ce inchipuirea lui cea vie ii punea inainte, si obstacolile ce intampina in realizarea lor".
Biografia personajului, asa cum va decurge ea de acum inainte, nu va face altceva decat sa confirme datele initiale, puse la dispozitie cu o generozitate lipsita de orice echivoc inca de prima pagina a romanului. Dinu Paturica este un ambitios viclean, brutal si grosolan in actiunile sale, obsedat de ascensiunea sociala in slujba careia pune o imaginatie diabolica. Dar si o ipocrizie si inteligenta pe masura. "Inteligenta infernala in serviciul unei ambitii insatiabile, Paturica e un «superman» cu semnul minus, cel dintai erou al literaturii romane care-i sfideaza nu numai pe oameni, ci si pe zei" (Paul Cornea).
Primit in casa postelnicului in functia de ciubucciu, ambitiosul fiu de fost "opincar" adopta masca supuseniei si a umilintei, simuland atat de bine devotamentul, incat in scurta vreme Tuzluc ii acorda toata increderea, destinandu-l supravegherii "tiitoarei" sale. Chera Duduca. Si daca, o data cu admiterea sa in slujba fanariotului. Paturica se simte "proprietar pe prima litera a alfabetului fortune?', din momentul in care frumoasa si depravata Duduca ii devine amanta si complice el este sigur ca "a invatat pe dinafara alfabetul norocului "Cheia acelui stralucit viitor" mult visat se afla in mana lui.
Initierea in viata mediului social fata de care Paturica nu este deocamdata decat un umil dar tenace aspirant este dublata de "educatiune", de invatarea limbii grecesti si asimilarea unor modele livresti, instructive si formative pentru parcurgerea drumului spre marire. Dand dovada de o "silinta extraordinara" in cititul cartilor, el isi canalizeaza fara ezitare interesul spre acele texte care sa-i subtieze mintea, care-l pot ajuta "spre a deveni perfect in arta ipocriziei si a perfidiei"'. Lecturile lui sunt dedicate operelor lui Plutarh, Cezar si Machiavelli, tratatelor de fiziologie si "Istoriei omenirii' (spre a cunoaste "vietile marilor barbat/').
Criticul Radu G. Teposu observa: "Spre deosebire de bibliomania contemporanilor ironizata de Filimon intr-un subsol al romanului, literatura joaca pentru Paturica un rol esential, acela de model. Dupa chipul eroilor studiati, ciocoiul se formeaza cu metoda si rabdare, de la sluga preaumila la rangul de mare stolnic; totul este adaptat situatiei, ingrosat chiar pe masura caracterului sau detestabil.
In esenta, principiul de viata al lui Paturica n-are nimic odios; eroarea sa apare in clipa in care se produce nepotrivirea dintre mijloc si scop, ceea ce genereaza o indepartare de modelul initial. Distantarea nu anuleaza definitiv imitatia dar distruge consecventa raportului, deturnand semnificatia originara a modelului".
Maestru al disimularii. Paturica isi ascunde cu o extraordinara stapanire de sine adevaratele intentii, facandu-se iubit si pretuit de naivul si credulul sau stapan care il promoveaza vataf de curte - in locul lui Gheor-ghe, vinovat de prea multa cinste si devotament! - si, in paralel cu acesta, sames la hatmania tarii. Prin "curagiu si rabdare, prefacatorie si ius-chiuzarlac", in complicitate cu Duduca si Costea bogasierul, fostul ciu-bucciu reuseste in cativa ani sa-si asigure "rapirea definitiva a starii facatorului sau de bine". Rand pe rand, mosiile postelnicului Andronache Tuzluc trec in proprietatea noului sau vataf. Functia administrativa de stat pe care o detine este pentru Paturica o alta sursa de imbogatire frauduloasa. O demonica tenacitate, pusa in slujba unui singur scop: parvenirea pe scara sociala, energizeaza toate miscarile, actele, intentiile, gandurile personajului. Matrapazlacurile, escrocheriile si uzurparile lui Dinu Paturica se desfasoara in afara oricarui scrupul moral. Compasiunea, mustrarea de cuget si mila sunt sentimente necunoscute ciocoiului. Cinstea, o stare morala inexistenta. Caracterul lui Paturica exclude afirmarea oricaror simtaminte pozitive. Casatoria sa cu Chera Duduca nu e urmarea dragostei, ci a calculului economic. Singura lui iubire este chiverniseala cu orice pret. Om al timpului sau, de spectaculoasa metamorfoza sociala, aspirantul la marire si maretie isi conduce viata dupa principiul: "ai bani. esti mare si tare. esti sarac nu te baga nimeni in seama". Egalilor sai intru ruinarea averilor unor stapani la fel de imprudenti si increzatori ca si Andronache Tuzluc el le face la un moment dat teoria omului de lume noua ce stie "a fura closca dupa oua", teorie urmata de un curs practic de inselatorie si spoliere cu acte in regula.
Dar Paturica nu este un simplu parvenit ale carui ambitii sa-si piarda energia o data cu atingerea unei conditii economice privilegiate. Dupa completa trecere in proprie posesiune a averii fanariotului si fuga lui voda Caragea, emanciparea sa din clasa vatafilor de curte e rezultatul specularii noii situatii politice create de venirea la domnie a lui Alexandru Sutu. Perfect cunoscator al "limbajului democratiei ciocoiesti"", prin umilinte, intrigi si "lingusiri pline de baseta", fostul ciubucciu dobandeste favoarea camarilei noului domnitor, primind "rangul de mare stolnic si functiunea ispravniciei de straint'. Natura extraordinara, dominata de o ambitie nemarginita, Paturica vizeaza in arivismul sau ajungerea in partea cea mai de sus a piramidei sociale, castigarea tuturor insemnelor boieriei, caci "ce folos ar fi fost avutia pentru dansul, daca i-ar fi lipsit acea pozitiune sociala care ar fi putut sa-i deschiza usile boierilor celor mari si sa-lfaca egal cu dansii?" Orgoliul, vanitatea si grandomania ii dau frisonul puterii politice, facandu-l sa viseze la "cele mai inalte demnitati ale tarei".
Izbucnirea rascoalei lui Tudor Vladimirescu si ocuparea unei parti din teritoriul tarii de catre eteristii lui Ipsilanti ofera inca o data lui Paturica ocazia de "a arata lumii duplicitatea si lasitatea caracterului sau". Calculandu-si cu rapiditate si firesc oportunism sansele in noul context politic, tintind atingerea inca a unei trepte pe scara parvenitismului, el se face partasul "vanzarii celui mai mare barbat al Romanie!" si dobandeste astfel din partea printului grec functia de ispravnic pe doua judete. Dupa aceasta spectaculoasa, venala, frauduloasa si imorala ascensiune, declinul personajului va fi brusc si la fel de spectaculos. Regimul de "terorism ciocoiesc" impus de Paturica si crudul sau ajutor Neagu Rupe-Piele in tinuturile administrate atrage plangerea taranilor, ajunsi in cea mai cumplita mizerie, fata de noul domnitor Grigore Ghica. Pedepsirea exemplara a "infamului" si "monstrului' (cum - in baza unei vadite viziuni partialiste - isi numeste autorul personajul in cateva ocazii), "carele comisese toate lasitatile si crimele cele mai ingrozitoare, numai ca sa ajunga la marire", prin intemnitarea sa in ocna parasita, unde in curand isi va gasi sfarsitul, este efectul unui maniheism al viziunii consubstantial romanului de la un capat la altul. Demonic si negativ prin definitie, Dinu Paturica este un personaj a carui iesire din scena se face in buna traditie a scrierilor cu teza subterana si caracter moralizator explicit.
