Personaj principal al dramei istorice cu acelasi nume, Despot-Voda este pivotul central in jurul caruia se incheaga intreaga actiune a operei dramatice.
Persoana istorica, consemnata de cronici (Grigore Ureche), figura lui Despot Eraclid marcheaza in cadrul dramaturgiei lui Alecsandri trecerea de la persoana cu existenta reala la dublul sau literar. Integrat in substanta textului, prototipul real isi pierde atributele si coordonatele existentei reale, capatand prin fictionalizaloarea exemplara a unui "personagiu afara de rand". Cum accesul la biografia personajului este mediat de transcrierea cronicareasca, purtand indubitabil si marca subiectivitatii, translatia catre personajul de hartie este dublu mediata, pe de o parte de modelul cronicaresc, iar pe de alta parte de selectarea anumitor momente din viata lui Despot-Voda de catre Alecsandri insusi. Asadar, Despot-voda nu este doar corespondentul de hartie al unei persoane istorice, ci el primeste in interiorul dramei toate atributele eroului de factura romantica, asa cum marturiseste insusi autorul: "Despot aratandu-mi-se astfel inzestrat in insusirile unui personagiu afara de rand, am deschis cronicile noastre de am cercetat fazele vietii sale, tesuta cu intamplari extraordinare".
Sprijinit de palatinul Laski, Despot, "un pribeag din lume", ajunge la granitele Moldovei cu vadita intentie de a uzurpa tronul acesteia: "AL., iata-ma-n Moldova! Mariri, averi, putere I Aici sunt partea celui ce stie-a zice: « Vreu»."
Structura ambitioasa, urmarit de ganduri de marire, Despot isi construieste o adevarata strategie in vederea atingerii scopurilor propuse. Mai intai, el isi asigura sprijinul puterii din exterior si anume cea a lesilor si a prietenului sau Albert Laski, palatinul Siradiii, care la randul sau urmarea prin intermediul lui Despot prilej de razbunare fata de domnul Moldovei. In acelasi timp el isi alege si momentul prielnic de atac, de detronare a domnitorului Moldovei. Soseste nu numai pe fondul nemultumirii generale a poporului, dar disensiunile insesi dintre boieri netezesc calea spre implinirea ambitiei sale. In acelasi mod strategic, el incearca mai intai sa castige simpatia Doamnei Ruxandra, in fata careia vrea sa treaca drept ruda de sange, si numai apoi accepta confruntarea directa cu Alexandru Lapusneanul. El isi declara o falsa identitate, pretextand ca ar avea origini nobile, si fata de boierii lui Lapusneanul, pe care incearca sa-i castige de partea sa. Retorica de care uzeaza ii cucereste imediat pe boieri, in special pe Motoc, care ii garanteaza sprijinul in intreprinderile propuse. Vointa de putere ce il anima cu atata ardoare si ii canalizeaza toata energia merge pana acolo incat el este capabil de a o seduce chiar pe fata boierului Motoc pentru a fi sigur de sprijinul tatalui acesteia. Asadar, mijloacele prin care vrea sa-si asigure sorti de izbanda sfideaza nu numai legile ospetiei, dar ele calca in picioare, in lumina principiului machiavelic ("scopul scuza mijloacele") ce-l calauzeste, sentimente autentice si nevinovate.
Canalizarea strategiilor sale pe mai multe planuri demonstreaza inteligenta si abilitate politica, dar ele anihileaza personajul in dimensiunea sa umana. Seductia ipocrita si mincinoasa a femeilor pe care pretinde ca le iubeste (Carmina, sotia lui Laski sau Ana, fata lui Motoc) este, fara indoiala, rezultatul ambitiei fara margini de a-si atinge scopul propus.
De o inteligenta covarsitoare si de o viclenie pe masura, Despot reuseste sa se sustraga celor trei capcane pe care Lapusneanu i le intinde. Depasirea celor trei probe, (tentativa de otravire, stapanirea iepei naravase, evadarea din temnita), corespunzatoare momentelor initiatice din basmele populare, inscrie personajul in sfera spectaculosului, el dobandind astfel atributele unui Erou exceptional.
Ajuns insa la domnie si imbatat de gloria reusitei, Despot nu-si respecta promisiunile facute, supune tara unor dari foarte mari fata de turci, provocand in scurt timp nemultumirea generala. Detronat de Tom-sa, el se refugiaza la castelul vechiului sau prieten Laski, unde, cu ajutorul Carminei, sotia acestuia, se preface ca este mort, scapand inca o data de urmaritori prin aceleasi tertipuri viclene de care a facut uz in fiecare situatie-limita. In final, protagonistul moare ucis de Ciubar, acum calugarit, cel trimis altadata de insusi Despot, printr-o abila manevra (un travesti) sa moara in locul lui.
Sfarsitul lui Despot este tragic, inscriindu-se in traiectoria canonica a personajului dramei romantice; el este si consecinta aspiratiilor utopice ale eroului care urmareau, asa cum observa si G. Calinescu in Istoria literaturii romane, crearea unei universitati in tara si pornirea unei cruciade impotriva Semilunei.
De fapt ceea ce va provoca deznodamantul sau este imposibilitatea constientizarii limitelor propriilor proiecte himerice, dar mai ales tentatia perpetua a exhaustivului: "Vreu gloria Moldovei si-a ei neatarnare! I Mai mult! Vreu sa rup jugul cumplit si rusinos I Ce-apasa omenirea in fiii lui Hristos! I Mai mult! Vreu Romanimea-nainte mergatoare I In sfanta cruciada lui Christ liberatoare"
Drama lui Alecsandri propune nu doar un model al Eroului exemplar, desi intr-o grila de lectura clasicizanta si moralizatoare acesta codifica de fapt o ipostaza a Non-Eroului, ci ea se vrea mai ales o meditatie profunda asupra consecintelor nefaste pe care setea oarba de putere si orgoliul fara masura le pot produce.
