Caracterizarea lui BERENGER din Rinocerii (1958) de Eugen Ionescu



In Prefata volumului lui Eugen lonescu, Cantareata cheala, aparut la Editura Minerva in 1970, exegetul Gelu lonescu opereaza distinctia personaj-obiect intre entitatile ce populeaza scena ionesciana, avand in vedere ca nu exista decat un singur conflict esential, si anume cel care opune personajul mecanismului absurd.

In aceste conditii, toate celelalte prezente scenice sunt, din punctul de vedere al conflictului esential, obiecte scenice ce servesc mecanismului si actioneaza asupra personajului.

Pornind de la aceasta distinctie, vom recunoaste un singur personaj in piesa Rinocerii, Berenger, celelalte prezente nefiind decat obiecte ce se lasa rand pe rand consumate de gregaritate, tentand personajul sa se supuna si el mecanismului.

Ca toate celelalte personaje ale teatrului ionescian, Berenger se incadreaza in limitele modelului de nonerou. Functionar marunt, sentimental, abulic ("Eu abia am putere sa traiesc", "E un lucru anormal sa traiestf), speriat de vidul existentei dar si de moarte ("Ma intreb daca exist eu insumi", "Beau ca sa nu-mi fie frica", "Singuratatea ma apasa"), comod ("'Eu n-am ambitii. Ma multumesc cu ce sunt"), Berenger este aruncat pe o traiectorie existentiala in care valorile degradate apar ca un superlativ al vietii, tinzand sa se impuna. Aparitia primului rinocer in oras nu-i tulbura prea mult starea de apatie: "Un patruped stupid care nici nu merita sa vorbesti despre el", reflecteaza Berenger, acceptand, de circumstanta, sa impartaseasca panica prietenului sau Jean: "Bine, de acord. Un rinocer in libertate. Asta nu e bine." Martor pasiv la rinocerizarea treptata a celor din jur, Berenger apare ca un ins lipsit de posibilitatea angajarii lui in existenta prin act. Abia in momentul in care prietenul sau, Jean, devine rinocer, reactioneaza, trezindu-se din amorteala. Dar opozitia sa fata de mecanism nu este rezultatul unei deveniri, in sensul convertirii nepasarii in act, cat mai degraba reactia unui instinct de conservare. Cu toate ca nu accepta sa se supuna mecanismului, Berenger nu este un erou tragic. El nu are acea constiinta a confruntarii cu limita si a neputintei depasirii ei, specifica eroului tragic. Pana in final el va oscila intre instinctul gregar si nevoia de libertate: in cele din urma, pentru ca nu se supune, mecanismul absurd il trece in zona anormalului. Astfel, va ramane singurul om printre rinoceri: "Sunt un monstru (). Sunt ultimul om".

Berenger ezita, incearca cu disperare sa se transforme, dar alteritatea eului nu se produce, ramane loc pentru "o tresarire brusca" a ratiunii ce-l indeamna sa ramana "om" pana la capat: "Vai, niciodata n-am sa devin rinocer, niciodata, niciodata. Nu ma mai pot schimba. As vrea, as vrea atat de tare. dar nu pot. Nu ma mai pot privi, mi-e prea rusine! (Se intoarce cu spatele la oglinda) Ce urat sunt! Nefericit cel ce vrea sa-si pastreze originalitatea! (Are o tresarire brusca.) Ei bine, orice-ar fi! Am sa ma apar impotriva tuturor!"

"E cu neputinta, fara indoiala, cand esti asaltat de argumente, de doctrine, de lozinci «intelectuale», de propagande de toate soiurile, sa dai pe loc o explicatie a acestui refuz. Gandirea discursiva va veni insa mai tarziu, pare-se, ca sa sprijine acest refuz, aceasta rezistenta fireasca, launtrica, acest raspuns al unui suflet. Berenger nu stie deci prea bine, pentru moment, de ce rezista Ia rinocerita, si aceasta e dovada ca rezistenta e autentica si profunda" (E. Ionesco).
Alienat de propria sa existenta, confruntat cu o situatie-limita ce-l scoate din ataraxie, Berenger este situat intr-o zona de fuziune a tragicului cu comicul: tragic prin zodia existentiala sub care este plasat, comic prin incertitudinea gestului de a accepta sau nu un univers guvernat de legi absurde.

Jean - caracterizare



Jean, prietenul lui Berenger, face parte din acea categorie de prezente, numite de Gelu Ionescu ''obiecte scenice", al caror rol este de a incerca sa influenteze Personajul in a se supune mecanismului absurd.

La aparitia primului rinocer in oraselul linistit, Jean este cel care pare a fi mai fortificat si mai increzator in viata, decat Berenger ce-si exprima neincrederea si dezamagirea fata de non-sensul vietii. Dar pledoaria pe care i-o tine lui Berenger nu este decat o suma de fraze care in aparenta contin adevaruri universale, dar pe care uzul le-a golit de sens, transformandu-le in simple clisee, lozinci: "Jean: Gandeste si vei exista (). / Viata e o lupta, e o lasitate sa nu te bati! (). Armele rabdarii, ale culturii, armele inteligentei. Devine un spirit viu si stralucitor! Pune-te la curent".

Desi intampina cu ostilitate ideea ca un rinocer sa fie lasat sa alerge nestingherit "in plin centrul orasului, mai ales intr-o duminica dimineata, cand strazile sunt pline de copii si adultr, asistand la rinocerizarea rand pe rand a celor din jur, Jean isi va pierde identitatea, se va transforma el insusi in rinocer, neputand rezista isteriei generale. Mai intai acuza inconfortul pentru ca apoi sa devina violent:

"JEAN: Caldura mare Totul trebuie daramat Si hainele zgarie () Mlastinile! Mlastinile! (). (intra in camera de baie): Nu! I BERENGER (in camera de baie): Ba da. Calmeaza-te Jean! Esti ridicol. Oh, cornul dumitale se lungeste vazand cu ochii Esti rinocer! I JEAN (din camera de baie): Am sa te calc in picioare, am sa te calc in picioare! I (Zgomot in camera de baie, mugete, se aud obiecte cazand) / BERENGER (impingand usa): E rinocer, e rinocer! (Berenger a reusit sa inchida usa. Haina lui a fost gaurita de corn.

In momentul in care Berenger izbuteste sa inchida usa, cornul rinocerului o strapunge) Niciodata n-as fi crezut asa ceva despre el"

Prin Jean, alaturi de celelalte "obiecte scenice" ale piesei, Eugen Ionescu ilustreaza, cum insusi marturisea, "zadarnicia acestor groaznice sisteme. Ia ce duc ele, cum ii atata pe oameni, ii indobitocesc, apoi ii subjuga."