Anastasia - caracterizare
Personaj tragic. Anastasia, eroina nuvelei, este invatatoare suplinitoare intr-un sat de langa Dunare. Proiectata in timpul razboiului, actiunea are semnificatii simbolice pentru destinul tinerei.
Anastasia afla ca unul dintre partizanii sarbi, care treceau noaptea pe malul romanesc, fusese impuscat de nemti si adus in mijlocul satului pentru a servi ca avertisment. Nemultumita de indiferenta satenilor, care nu se ocupa de ingroparea partizanului strain, Anastasia incearca sa indeplineasca ea aceasta datorie crestineasca. Vederea celui ucis nu-i provoaca aparent nici un sentiment: "N-avea nici o lacrima in ochi. Nici o durere nu simtea. Doar dintii ii tinea inclestati si-i tremurau mainile. isi privi degetele si nu intelese de ce tremura." in ciuda sfaturilor lui Costaiche, primarul satului, ca s-ar putea sa aiba "neplaceri", Anastasia isi urmeaza menirea. Trage clopotul si se pregateste sa-l inmormanteze pe sarb, pentru ca "fiecare om are pe lume o stea", cum ii spunea ea lui Costaiche. Nimeni insa n-o ajuta, nici chiar Stoicovici, carciumarul, si el tot sarb.
Desi supravegheata in permanenta de primar, in ciuda avertismentelor lui gradate, invatatoarea trece duios ("tandru", "melancolic"?) peste toate riscurile. Dialogul ei cu Costaiche, tatal lui Emil, logodnicul ei, ii evidentiaza tenacitatea caracterului. Mai presus de orice e vorba de credinta si de obiceiul pamantului. Omul nu poate fi lasat in rascrucea satului, umilit si batjocorit: "- Asa sunt obiceiurile pamantului, domnule Costaiche, asa e aici facut pamantul, cu credintele astea, dincolo de ce crezi dumneata ca cred eu despre Dumnezeu, asa e pamantul, asa sunt oamenii din partea asta a pamantului, asa trebuie asta sa fie, pamantul facut"
Anastasia a fost comparata cu eroina lui Sofocle, Antigona. Potrivit legendei, cei doi frati ai Antigonei, Eteocle si Polinice, s-au ucis reciproc in lupta. Tiranul cetatii porunceste funeralii numai pentru Eteocle, ca erou. Antigona nu accepta deosebiri intre frati si, pastrand ritualul, presara tarana si pe trupul lui Polinice.
In inchisoare ea se spanzura.
Ambele eroine au aceeasi idee despre libertate. Adusa in fata lui Creon, Antigona spune: "Ei, da. M-ai prins. Mai mult ca moartea ce mai vrei?", asa cum Anastasia ii va spune lui Emil, aparut pe neasteptate, in timp ce ea il ingropa pe sarb: "- E viata mea. Emile, si fac ce vreau cu ea () Cine-mi poate comanda mie, ori tie, cine? As putea sa si mor, dac-as vrea, rase ea, dar nu vreau."
Sfarsitul eroinei este previzibil, intr-o lume a hazardului, dominata de razboi. Moartea ei, in latrinele nemtilor, a putut fi un accident, dar la fel de bine si rezultatul razbunarii lui Costaiche, cel pe care ea il invinsese.
Portretul Anastasiei, prin excelenta moral, e realizat in miscare, in actiune. Fiecare incercare pe care ea o depaseste inseamna un pas spre maturizare. Ea abandoneaza lumea careia ii apartinuse si trece printr-un "scenariu initiatic", dar initierea este fara finalitate. Eroina are o acuta "constiinta a prezentului" in care adevaratele valori se degradeaza din cauza razboiului (v. Cornel Ungureanu).
Anastasia intelege ca numai pastrarea traditiilor poate da un sens existentei ei, dar gestul ei singular nu se multiplica la nivelul comunitatii. Unii n-o ajuta de frica (satenii, Emil), altii pentru ca sunt duplicitari (Costaiche, Stoicovici).
in sacrificiul Anastasiei este si protestul impotriva comportamentului las al lui Emil, pe care il iubea. Fugit de pe front, el se ascunsese in pivnita casei parintesti, Anastasia fiind lasata sa creada ca el murise. De aceea, la aparitia lui Emil, furia ei se transforma intr-un pamflet impotriva minciunii si a fricii. Destainuirile ei sunt de o mare simplitate si frumusete: "- Vezi, domnule Costaiche, asa e lumea tocmita, toate sa se intoarca in pamant, frunzele moarte se fac cenusa, se ard, caii si vacile au un cimitir, daca mor, altfel toate prind niste mirosuri groaznice si nu e bine Asa ca mai avem si noi niste obligatii, daca asa e lumea asta Si nu poti trai daca nu pui nici un pret pe nimic, caci pe ce te reazimi atunci?"
Simbolic, intreprinderea Anastasiei este un elogiu adus libertatii de actiune si demnitatii umane.
