Structura povestirii cu aspect baladesc, a carei actiune e plasata intr-un timp legendar, se ordoneaza in jurul iubirii fantastice a pescarului Aliman.

In relatarea unui narator fictiv care se confunda cu povestitorul anonim este prezentata cautarea / vanarea obsesiva a unei lostrite vrajite. Desi multi pescari, unii experimentati, s-au inecat ori au innebunit fermecati de lostrita, tanarul pescar continua s-o vaneze neinfricat, sub influenta unui fel de "magnetism vital". intrucat aparitiile fulgeratoare ale acesteia ii insufla forta si vitalitate: "cand i se arata lostrita ii mergea bine si avea spor"; "si apele i se supuneau ascultatoare, purtandu-l lesnicioase incotro dorea".

Aliman era un flacau "frumos si voinic", cutezator peste masura ("nu stia de frica nimanui"), pentru care apele raului de munte nu mai aveau nici un secret. La inceput, prinderea lostritei reprezinta pentru el un pariu al "vanatorilor de peste" incheiat cu sine spre a-si dovedi iscusinta si puterea. Desi i se arata si lui adesea "mladie si intru totul minunata, ca un peste din poveste", nu vede in lostrita decat un "peste adevarat". Este convins, mai in gluma mai in serios, ca "vrajile" acesteia pot fi anihilate de ale sale ce tin de ocupatia ancestrala a pescuitului. Pana in momentul cand vanatorul de pesti se transforma intr-un vanator de himere.
Dupa ce a deprins "toate viclesugurile salbaticiunilor", Aliman reuseste s-o prinda intr-un loc cu apa scazuta in timpul verii, dar lostrita ii scapa din brate "ca o sageata licaritoare, cum ii scapa duminica cate o zvarluga de fata la hora". Este clipa cand pescarul intra sub zodia vrajii sau a iubirii magice. Starea de neliniste si buimaceala care il cuprinde este similara cu nasterea instinctului erotic in cazul tinerei fete tulburate de Zburator. "Si de atunci nu i-a mai iesit din carnea bratelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostritei. fi simtea mereu povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat". Flacaul se schimba radical: nu mai radea ca altadata, se arunca nebuneste in valurile Bistritei spre a salva pe oricine si orice (de ex. "pentru o undita furata de ape"), se izoleaza de lumea satului si cand e dus cu forta de flacai la sezatori se aseza intr-un colt posomorat, intr-un cuvant, "se topea" de dorul lostritei.

In timpul iernii care urmeaza, el "a tanjit, aproape a bolit tot timpul. Parca intrase si in el somnul ierni!'.

Primavara, cand lostrita reapare mai frumoasa ca niciodata, tanarul pescar se insufleteste iarasi si incearca s-o prinda in tot felul de colivii. Dupa esecuri repetate, Aliman se hotaraste sa apeleze la ajutorul unui solomonar care ii daruieste o lostrita de lemn in schimbul credintei sale. Pescarul o arunca in apa ritualic, invocand puterile magice si lepadandu-se de Dumnezeu.

In urma actiunii sale cu caracter demonic, natura se dezlantuie salbatic, provocand revarsarea pustiitoare a Bistritei. Aliman salveaza de la inec o fata ciudata si fermecatoare adusa de apele involburate - o posibila intrupare a fiintei fantastice ispititoare - traind impreuna un episod de dragoste patimasa pana cand mama acesteia o gaseste si dispar fara urma. Fata pe care o botezase Ileana este o lostrita parelnica, desi intruneste cateva insusiri care o scot din limitele firescului: hainele de pe ea se usuca intr-o clipa, ochii ei de chihlimbar erau reci ca de sticla, avea dinti puternici si ascutiti ca ai fiarelor. Este mai degraba o intrupare demonica, dupa cum afla flacaul pornit in cautarea lor. Un mosneag centenar isi aminteste ca mai demult "satul le alungase cu pietre si le dase foc casei pentru multele blestematii si rautati ce savarseau cu ajutorul Satanei".
Aliman trece acum prin ultima faza a cautarii istovitoare. Tanjind dupa iubirea pierduta, recade in letargie si accepta sa se insoare cu o fata mai indrazneata din sat "fiindca nu mai avea vointa".

In ajunul nuntii viseaza insa "ca se insura cu lostrita si-l cununa batranul vrajitor". Iar in timpul praznicului este anuntat ca lostrita a reaparut "iesita la liman sub coasta iadului"". Fara sa stea pe ganduri, Aliman se arunca in valurile inspumegate ale Bistritei si, imbratisand "lostrita blestemata", se cufunda in apele care "bolborosind manioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna". Ca si Pescarul Amin (din povestirea omonima) care dispare tarat de un morun fantastic in apele Dunarii, eroul voiculescian intra in "nepieritoarea legenda cosmica", unindu-se cu fiinta-peste in eternitate.

Tanarul pescar se izbaveste astfel prin moarte. Sergiu Pavel Dan identifica moartea acestuia cu "nimbul unei glorioase absorbtii cosmice", in conceptia prozatorului insusi, omul este descendentul mitului si moartea lui (a lui Aliman, in speta) corespunde procesului de reabsorbtie mitica in urma caruia ajunge in spatiul izbavitor al Nirvanei. In alt sens, soarta lui Aliman repeta, la dimensiuni reduse, destinul capitanului Ahab, eroul lui Hermann Melville din romanul Moby Dick, obsedat de balena alba. Pentru pescarul autohton, lostrita e un simbol, iar istoria lui devine expresia cautarii idealului absolut care i se refuza. Numele personajului este, de asemenea, simbolic: Aliman desemneaza omul fara liman, care nu poate atinge tarmul salvator, in pofida curajului sau nelimitat.

LOSTRITA - caracterizare

Fiinta fantastica, in conceptia prozatorului, lostrita se aseamana cu Sirenele din mitologia greaca si, mai ales, cu Ondinele din mitologia scandinava, nimfe acvatice seducatoare care imbiau pescarii sau calaretii frumosi de pe tarm, ii rapeau si ii duceau in palatele lor de cristal din fundul raurilor sau marilor. Nimfa din apele Bistritei este si ea o flinta fermecatoare, atragandu-i pe flacaii frumosi spre adancul apelor.

In mrejele ei cad nu numai copilandrii nestiutori sau tinerii tulburati de aceasta ispita elementara, ci si pescarii iscusiti care incearca s-o prinda. Povestitorul subliniaza de la inceputul istoriei sale forta de seductie a "lostritei vrajite" care-i atragea pe flacai prin "frumusetea-i fara impotrivire", pe unii facandu-i sa-si piarda mintile.

Lostrita este, in realitate, un peste rapitor asemanator cu pastravul, cu gura mare si dinti puternici, traind in apele de munte.

In viziunea autorului, hranita din vechi credinte magice, ea devine o forta supranaturala, o "nazdravana' pradalnica, "nesatula de carne de om", "din ce in ce mai indrazneata, mai frumoasa, mai ademenitoare". Atractia ei irezistibila tine de sfera iubirii magice care este, in toate povestirile voiculesciene, ca si aici, de origine diavoleasca: "Pe Bistrita, Necuratul randuise de multa vreme o nagoda cu infatisare de lostrita. De sus de la izvoare si pana dincolo de Piatra, pestele naibei se arata cand la bulboane, cand la suvoaie, cu cap bucalat de somon, trup sui de salau si pielea pestritata auriu, cu bobite rosii-ruginii, ca a pastravulut'. Natura demonica a fiintei hibride (femeia-peste) este reiterata in text: "naiba prefacut in peste", "fiara apelor", "stima vicleana", "stime schimbate in lostrite" s.a.
La prima vedere, lostrita are
infatisarea unui peste adevarat: "Dupa prubuluiala vanatorilor de peste, ar fi ca doi coti de lunga si ar cantari dincolo de douasprezece ocale". Se metamorfozeaza rapid insa, cand isi probeaza puterea farmecului: "cand vrea sa insele cu tot dinadinsul pe cel pe care si-a pus ochii, creste de trei ori pe-atat si isi schimba aratarea", semanand cu "o domnita lungita la soare pe plaja de nisip auriu". Dar lumea satului incepe sa-i cunoasca adevarata fire si o evita cu buna stiinta.

Pentru "lostrita blestemata', Aliman, flacaul frumos si voinic, devine alesul. Provocatoare, ea se lasa pentru o clipa prinsa in brate de pescar, "ca o zvarluga de fata', trezindu-i instinctul erotic. intretine apoi starea de neliniste si incordare a relatiei anormale prin aparitii si disparitii periodice. De fiecare data, reapare tot mai ademenitoare, cu infatisare feminina: "Pe la Paste, iat-o ca s-a ivit. Mai mandra, mai vicleana, unduind trupul cu ispite femeiesti in et'. Aparitia ei sporeste indrazneala flacaului, intrucat ii aduce norocul {"Pescuitul lui era un neintrerupt noroc") si il retrezeste la viata. Pe masura ce confruntarea devine mai acerba si pescarul mai inversunat, lostrita devine mai indrazneata si inventiva in joaca, transformand aievea vanatoarea intr-un joc erotic: "Numai de lostrita ravnita, care acum il juca si il infrunta pe fata, nu se mai putea atinge, si ii simtea mereu dulcea ei greutate in bratele-i pline de amintirea ei".

in momentul de apogeu al seductiei, lostrita iese la liman si se asaza pe malul raului "ca o domnita' lungita la soare. "E mai mare si mai frumoasa ca pana acum" - specifica povestitorul. Este momentul implinirii iubirii magice, cand mirele Aliman o urmeaza fara sa ezite in genunile Bistritei : "Ea se-ntoarse deodata nalucitoare cu capul tinta la Aliman. Statu asa o clipa plina. Apoi porni, fulgerand apele, spre el. Omul incremeni. Dar numaidecat, cu chipul luminat de o bucurie nefireasca, chiui, strigand cat sa inabuse huietul: «lata, vin!»si, smucindu-se din mainile a trei oameni, sari in mijlocul Bistritei, cu bratele intinse spre lostrita'.

Scriitori romani