Daca in cazul lui Costache Giurgiuveanu, scriitorul G. Calinescu da viata unui personaj complex, cu un comportament derutant, care starneste o gama variata de reactii din partea cititorului (de la dezaprobare la simpatie si mila), in cazul Aglaei Tulea, evolutia lineara a personajului, redusa la un comportament rudimentar, starneste dezgustul total.
Asa cum procedeaza si pentru celelalte personaje, inca din prima secventa scenica, scriitorul infatiseaza esenta eroinei. In casa din str. Antim, in jurul mesei unde se jucau in fiecare seara carti, printre obisnuitii casei se afla Aglae Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu.
Este o femeie cam de vreo cincizeci de ani, imbracata pretentios, "cu parul bine pieptanat intr-o coafura japoneza", cu fata "galbicioasa", gura "cu buzele subtiri', nasul incovoiat, obrajii brazdati de cute adanci, cu ochii bulbucati, privirea scrutatoare si glasul artagos. Personajul, izvorat parca din ungherele romanului, sleit sufleteste, tinand sfat cu moravurile invechite, stavila in calea tineretii si dragostei (pe care nu le-a avut niciodata), improasca venin pretutindeni.
in bogata tipologie a romanului, Aglae reprezinta chipul femeii care considera ca fundamentul solid si sigur al familiei burgeze il constituie banul. Marginita, desconsiderand orice preocupare intelectuala, ea nu are incredere decat in puterea banului. De aceea scopul vietii sale devine mostenirea averii fratelui sau pe care-l domina, autoritara. Orice tentativa (care nu depaseste, de altfel, stadiul intentiei,) a lui Costache Giurgiuveanu de a infia pe Otilia se loveste de ostilitatea Aglaei, care ajunge la insinuari dezgustatoare: "- Costache vrea sa adopte pe Otilia? Niciodata! Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. Il dau pe mana Parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei. Vesnic obsedata de ideea posesiunii averii lui Mos Costache, dupa imbolnavirea acestuia Aglae se instaleaza in casa, supraveghind-o cu strasnicie, spre a nu se instraina ceva.
Este desavarsita arta cu care scriitorul isi construieste personajul, care in mod gradat se acopera de ridicol.
Autoritara, incercand sa domine, Aglae devine grotesca prin inutilitatea actiunilor sale.
In final, dupa o lupta in care si-a pus in joc toate fortele in vederea acapararii averii lui Costache Giurgiuveanu, va sfarsi prin a mosteni o casa ruinata si darapanata, fiind inselata de ginerele sau.
Privita din perspectiva viitorului copiilor ei, Aglae ramane de asemenea comica. Cheltuind multa energie in asigurarea viitorului acestora, sfarseste si aici lamentabil prin modul in care esueaza fiecare: Olimpia e parasita de Stanica, Aurica ramane fata batrana, Titi, dupa cateva incercari nereusite de a se casatori, cade tot mai des in mania "leganatului".
Dragostea pentru copiii sai, care ar constitui, ca si in cazul Marei, mobilul avaritiei personajului, nu umanizeaza in nici un fel un caracter deformat de o rautate absoluta. Tinta rautatilor Aglaei o constituie, fara indoiala, Otilia, din doua motive: poate deveni mostenitoarea de drept a averii lui Costache Giurgiuveanu si rivala in casatorie a Auricai. intre cele doua coordonate, comportamentul Aglaei fata de Otilia capata o gama variata de manifestari: de la aluzii destul de transparente pana la insinuari revoltatoare, de la statutul infamant de "orfana", pana la cel de "straina'' pe care o alunga din casa dupa moartea Iui Costache Giurgiuveanu. Sageti otravite arunca Aglae si asupra celorlalti: Felix, Pascalopol, Simion, sotul ei, pe care il abandoneaza, internandu-l intr-un ospiciu, intinzand asemenea unui paianjen o panza imensa, tesuta din intrigi si rautati in care va fi prinsa ea insasi intr-un mod ridicol, autorul sanc-tionandu-si personajul.
Avaritia corelata cu rautatea desavarsesc un personaj intru totul odios, exemplu etern de ceea ce omul nu trebuie sa fie spre a nu fi situat in registrul monstruozitatii.
