Caracterizarea lui Andrei Pietraru din drama Suflete tari (1922) referat





Andrei Pietraru

Drama de idei.

Personaj principal, dinamic, multidimensional; alterego al autorului.

Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de dramaturg (in didascalii) si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariile celorlalte personaje; prin mediul in care traieste.

Setea de certitudine, situarea in aerul rarefiat al ideii, il fac pe Andrei Pietraru mare, profund. Asa-zisa salvare a lui de catre Culai (sugestie a vietii care palpita dincolo de zidurile ,groase ca de cetate") si ceilalti este o falsa rezolvare a unei probleme mult mai profunde, de existenta si, mai ales, de constiinta. Pe Andrei nu l-a pierdut Ioana, ci himera iubirii absolute.

Simptomatic, Andrei Pietraru inchipuie pentru sine o lume ideala, evidenta inca din prolog, unde personajele "apar pe rand si fantomatic, de undeva din aer, cat mai dematerializate, caci nu sunt, informa aceasta, decat visurile si iluziile eroului, lumea nu cum e, ci cum isi inchipuie el ca e, adica pe dos decat in realitate, fictiuni elaborate, carora el si-a adaptat lunatic existenta". in aceasta lume ideala, in mod normal, eroul se vede/este vazut intr-o proiectie personalizata: Matei Boiu il socoteste nu bibliotecar ci "colaborator", printul Bazil este uimit de "curajul lui". Ioana il considera " un om de carte, un ganditor", "un geniu".



In spiritul modalitatii camilpetresciene de organizare a textului dramatic, imaginea protagonistului se prefigureaza la inceput: "un tanar ca de treizeci de ani, inalt si delicat, fara sa fie slab. Par castaniu, fata palida si ochii verzi-albastri, foarte puternici, patrunzatori. Are o figura obosita, de om mistuit de o framantata viata interioara. Fire bolnavicios de impresionabila, cand prea timida, cand excesiv de violenta. O neliniste si o nesta-bilitate in gesturi, de aparat de mare precizie, sensibil la mai multe influente deodata. Cand e surprins, si orice gest neprevazut il surprinde, e cu totul dezorganizat, balbaie fara sa se poata regasi, dar, deindata ce isi revine, instantaneu, ca dupa o lege a totului sau nimic, e plin de viata, uneori cu izbucniri naprasnice. Mainile si gura ii sunt cu adevarat aristocratice". Bibliotecar (de sase ani) in casa boierului Matei Boiu-Dorcani, tine ascunsa (tot de sase ani) dragostea-i lunatica si orgolioasa pentru Ioana Boiu, pe care o iubeste pentru tot ceea ce face din ea "o fiinta departata de lume, de forfota de toate zilele (), un exemplar unic!". Este idealul si pierderea sa, o "boala incurabila' pentru indragostitul de himere. Prietenul sau Culai ii spune ca "ar fi iubit-o fara s-o fi vazut vreodata'. Iubeste fara speranta, cu o adoratie muta. Cand este provocat sa demonstreze femeii iubite ca "in umbra ei a fost un print adevarat al sacrificiului si devotamentului", eroul declanseaza si impactul fatal cu realitatea.

Actul al doilea al dramei, consacrat mai ales confruntarii dintre protagonisti, reliefeaza doua caractere puternice, apropiate si diferite totodata. Traitori in lumea himerelor, robi (fiecare) ai unui tipar de idealitate (de tip procustian, desigur) pe care si-l faurisera anterior, in lumea reala eroii sunt inadaptabili, deseori ireconciliabili. Doar artificiile dramaturgice, bine plasate in scenariul dramatic, orienteaza conflictul piesei spre finalul cunoscut. La inceput, dorinta de a-i impartasi Ioanei toata dragostea sa il face pe Andrei timid, emotionat, framantat, abatut. Replicile si mai ales atitudinea Ioanei il dezarmeaza. Dialogul dintre cei doi se desfasoara, un timp, pe paliere de receptare diferite: Andrei replica tot timpul gandindu-se la hotararea de a-si pune capat zilelor, pe cand Ioana, prizoniera propriei realitati, are gesturi "de femeie plictisita", gandeste ca ar fi placut ,sa-si bata joc de el" "il apostrofeaza batjocoritor". Replicile ei sunt ironice, iar marturisirilor de dragoste le raspunde cu o batjocura usturatoare.

Momentele de maxima tensiune ale conflictului dramatic se justifica la nivelul didascaliilor. Andrei vede in Ioana "un ideal care se prabuseste"; in sufletul si in atitudinea lui se declanseaza revolta. Devine "aspru si barbatesc", "creste crancen". Pe Ioana "o amuza intorsatura lucrurilor", vine cu argumentul romanului lui Stendhal, dupa care "invins, descompus, Andrei se prabuseste a doua oara'. Simte ca "o lege apasa asupra vietii lui, ca trebuie sa sfarseasca'; este ,pe drumul mortii" Acum "izbucnirea lui parca rupe zagazuri. Ii stralucesc ochii dilatati, pieptul i se largeste, vocea capata o stridenta sonoritate. Si ca fizic pare mare, mare. Nu mai recunosti pe timidul de la inceputul scenei".



Primul artificiu care canalizeaza momentul dramatic in sensul intentiei auctoriale - infrangerea cerbiciei Ioanei -, este vestea ca duelul lui Andrei Pietraru cu printul Bazil Serban, duel evitat initial, va avea totusi loc; Ioana "il priveste cu adevarat tulburata'. Cel de-al doilea artificiu auctorial (si cel mai verosimil in planul efectului dramatic) este vizita neasteptata a tatalui Ioanei. Paradoxal, aparitia nocturna a batranului explica si determina caderea eroinei. O replica(-cheie) a acesteia: "(Tot mai desperata. Si-a cuprins tamplele cu pumnii): Te rog, du-te du-te du-te, nu vreau ca tata sa te gaseasca aici pe dumneata aici, la mine pe dumneata", este urmata, pe firul epico-dramatic, de o didascalie concludenta. Nedenuntand prezenta lui Andrei de la inceput, ea "devine complice". Caderea Ioanei este hotarata si de pasiunea dezlantuita, acum de nestavilit, a lui Andrei: "(Tot mai infierbantat, dintr-un rasuflet pana la sfarsit): Va veni o clipa cand eurile noastre, dezbracate de orice, ca la inceputul inceputului, vor fi fata in fata () asemanator de goale Atunci iti voi tine umerii inclestati in pumnii mei Te voi sili sa ma privesti in adancul ochilor!".

Finalul actului confirma apartenenta celor doi protagonisti Ia galeria eroilor camilpetrescieni, setosi de absolut, adepti inchizitoriali ai tiparului de idealitate. Pe Andrei "acest «lasa-ma, lasa-ma» de femeie care «cade» il jigneste. Aproape o azvarle pe covor, privind-o cu dispret. El a vrut-o pe jupanita'. Ioana, la randul ei, "cade usor pe genunchiul drept, dar se scoala fulgerator, cu corpul intins ca o coarda, fixeaza asupra lui o privire de mandrie, de ura si de patima in acelasi timp. Se apropie de el ca sa-l loveasca". Textul ne va dezvalui mai tarziu ca, in timpul acestei inclestari. Ioana intrevazuse in Andrei un ins care sa corespunda tiparului ei de idealitate: asculta, daca ai sti cum te vreau eu totdeauna asa crescut cum ai fost in noaptea aceea. O vointa navalnica, doboratoare".

Protagonistul traieste acum voluptatea noptilor "calde si patimase", dar nu sesizeaza dimensiunea reala si cea etica a actului sau. Este nevoie ca prietenul Culai, venit cu aerul tare de tara si cu simtul realitatii, in aceasta "cladire veche, cu ziduri groase ca de cetate", sa-l trezeasca la realitate. Dar acest contact ii readuce eroului inabilitatea si inertia initiale. Confruntarea (mai intai) cu Ioana il arata "ingrozit', "nelinistit", "nedumerit", profund, sincer", "timid", dar aiurit de fericire. A doua confruntare, cea cu batranul tata, il statorniceste intre coordonatele caracteriale cunoscute. Matei Boiu il numeste "misel", "descreierat", student intarziat", ,pur si simplu un ticalos". Andrei, la inceput nesigur, ascultator, are "(o inclestare, ca o convulsi-une epileptica a intregului corp, si pe urma o destindere de resort; urla innebunit, poruncitor): Sfarseste odata! Cu sau fara binecuvantarea dumi-tale, Ioana e nevasta mea". De aici incolo, "(lasand loc liber vietii din el, infrigurat, vorbeste repede, clocotind iar cu aceeasi uluitoare, unica respiratie din seara iatacului): Ei, da! Am tacut pana acum ti-am respectat durerea absurda dar sfarseste odata nu uita ca nu-mi vorbesc nici spatari, nici palate, nici «pozitie» sociala Ti-e sila? Stomacului dumitale bolnav, dintilor dumitale cariati, craniului dumitale plesuv le e sila de muschii mei de otel, de sanatatea mea de salbatic? (Cu dispret. intr-un strigat formidabil): Batranetea dumitale imi insulta tineretea!". Iesirii intempestive a lui Andrei i s-a gasit chiar o culoare sociala, nesprijinita insa de text.
Finalul dramei este cel intrevazut inca din primele pagini ale ei. Sarutul nevinovat adresat Elenei este un alt artificiu dramaturgie pus in slujba intentiei auctoriale: ultima lovitura - necesara - a destinului-realitate. Confruntarea dintre cei doi fosti iubiti, din ultima parte a piesei, pune definitiv capat prezumtiei ca doua constiinte insetate de absolut, avand fiecare tiparul sau de idealitate, pot coexista. Ioana ramane "cu un dispret care desparte doua lumi", iar Andrei raspunde chemarii din sine, care-i cere dovada certitudinii supreme. Jnnebunit pana la incandescenta, a pierdut cu desavarsire simtul realitatii, li e totul indiferent, afara de propria lui loialitate". Gestul final este cel la care meditase indelung: "Fac acest lucru ca sa fiu eu insumi Platesc cuvantul smuls cu un pret pe care cred ca in felul acesta nu l-au platit niciodata stramosii dumitale".

Setea de certitudine, situarea in aerul rarefiat al ideii, il fac pe Andrei mare, profund. Asa-zisa salvare a lui de catre Culai (sugestie a vietii care palpita dincolo de zidurile ,groase ca de cetate") si ceilalti este o falsa rezolvare a unei probleme mult mai profunde, de existenta si, mai ales, de constiinta. Pe Andrei nu l-a pierdut Ioana, ci himera iubirii absolute.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani