Traian Liviu Grobei - caracterizare |
Citit (si posibil de citit) ca un roman realist, Bunavestire isi intensifica impactul asupra unui "real" etern uman prin dublul mitic si simbolic al personajelor si intamplarilor in care acestea sunt angrenate. Personajul principal, Traian Liviu Grobei (care se mai numeste si loan), are existenta de "centaur" a tuturor personajelor brebaniene, care isi traiesc o jumatate de existenta in realitatea cotidiana, iar cealalta in mit, dupa cum remarca Nicolae Manolescu referindu-se la romanul Don Juan.
Intrarea in scena a personajului ni-l arata petrecandu-si concediul de odihna la Sinaia (cu bilet "prin sindicat"). Insignifiant functionar (merceolog) din sudul Banatului, ale carui insusiri par a intruchipa intru totul ideea de mediocritate, Grobei cauta aspectele "instructive" ale tuturor activitatilor - chiar si ale celor din concediu. Asculta la radio programe instructiv-educative, isi dedica zilnic un anumit numar de ore lecturilor. Lecturi axate, si ele, pe ideea de formare si autodisciplinare. Printre aceste lecturi ale insignifiantului merceolog banatean se numara titluri surprinzatoare, precum Exercitii spirituale de Ignatiu de Loyola, lecturi care pun pe ganduri si pregatesc evolutia ulterioara a lui Grobei.
La Sinaia, protagonistul o intalneste pe frumoasa Lelia Crainiceanu, care pare mesagera unei lumi stralucitoare, cu aere dezinvolt-aristo-cratice, lume in care Grobei nu are - deocamdata - acces. Merceologul va pune intreaga-i tenacitate in slujba "curtarii" si cuceririi Leliei. O va vizita pe frumoasa mofturoasa si indiferenta in oraselul ei natal, in inima provinciei si, cu aceeasi nedezmintita insistenta pasnica, va cuceri nu doar inima parintilor Leliei, dar si intreg oraselul, care va lua cunostinta de existenta lui Grobei in calitate de logodnic oficial.
Aici, intr-o pasnica dupa-amiaza, in timp ce rasfoieste albumul cu fotografii al familiei Crainiceanu, Grobei intalneste marea carte a destinului sau: fotografia lui Farca. Mai bine zis, niste zei degradati, plictisiti, dar inca vigilenti ii scuipa lui Grobei in pagina aceasta mare carte a destinului, care II va schimba complet pe eroul nostru. Atras irezistibil (si aparent inexplicabil) de aceasta veche fotografie ce il reprezinta pe unchiul frumoasei Lelia, Grobei va cere amanunte despre enigmaticul personaj. Se va dedica apoi memoriei Iui Farca si ideilor propovaduite de acesta in timpul vietii. Va parasi lumea Provinciei, isi va parasi slujba si pe frumoasa Lelia, pe care abia acum o cucereste cu adevarat, va duce o existenta ascetica, absorbit in intregime de arhiva lui Farca de Ia Vatra Dornei. Va deveni Ioan, apostolul unei noi religii - a religiei anti-religie si anti-sistem intemeiata de Farca.
In timp, imaginea sa de apostol se va confunda cu cea a Profetului.
In ciuda propriei sale vointe (si a vointei lui Farca), cei doi vor fi asimilati unei efigii, uneia si aceleiasi efigii aducatoare de moarte. Caci Grobei, ca si Farca inaintea sa, va muri Ia varsta profetilor, facand prozeliti fara sa vrea.
intorsatura pe care o cunoaste evolutia personajului - in urma intentiei divine - este atat de neasteptata, incat Nicoiae Manolescu o numeste "o metamorfoza", asemeni celei suferite de personajul kafkian. insa o lectura atenta chiar a primei parti a romanului arata ca aceasta "schimbare" nu numai ca era pregatita, ci este rodul unei neobosite cautari, cautare pentru care eroul este pregatit de destinul tatalui sau, student la seminarul din Blaj, dupa cum o arata scrisorile pe care Grobei i le trimite logodnicei sale. Grobei-merceologul si Grobei-apostolul coexista, de la bun inceput, in unul si acelasi personaj.
Eforturile de instruire si autodisciplinare la care se supune Grobei, cel care il citeste pe Ignatiu de Loyola, nu sunt menite a-l propulsa pe scara sociala, si nici a-i aduce iubirea absoluta. Scopul sau este cu totul altul si, sub masca unei prea desavarsite mediocritati pentru a fi reala, Grobei cauta fara incetare sa-si atinga acest scop suprem. Destinul sau este, asemeni celui al multor personaje din romanele lui Nicoiae Breban, cautarea stapanului - a Tatalui, a Zeului. Grobei-tatal crede a fi vazut umbra Zeului-Tata intr-o zi cand, printre tinerii seminaristi de la Blaj, trece un taur fioros (taurul este una dintre cele mai cunoscute metafore ale lui Zeus). Grobei-fiul, deci eroul nostru, stie, ca si tatal sau, sa priveasca dincolo de aparente si vede, deasupra imaginii prafuite si degradate a Blajului contemporan, un alt Blaj, cetate celesta, cu alei pe care se plimba episcopi - discipoli ai lui Ignatiu de Loyola. Este cetatea - imago mundi, care convietuieste cu oraselul de provincie industrializat, asa cum imaginea lui Grobei-merceologul convietuieste cu cea a lui Grobei-profetul.
in religia lui Farca, eroul gaseste o aceeasi cautare a Stapanului si aceeasi indarjita dezamagire in fata unui centru existential ce se dovedeste a fi intotdeauna gol. Iar golul, "efigia" ce inlocuieste sacralitatea si ingheata viul cautarii, este aducator de moarte.
Grobei se dovedeste atat de "viu", atat de verosimil in existenta-i paradoxala, incat autorul, inspaimantat parca de forta propriei sale creatii, intervine in text, metamorfozat la randu-i in personaj-narator, si tine sa ne asigure ca Grobei a murit. A murit cu adevarat. Si il saluta, ca pe o biata marioneta, in numele publicului. Este insa prea tarziu, Grobei a prins viata pentru totdeauna in romanul literaturii.
Lelia Crainiceanu - Eroina romanului Bunavestire |
Eroina romanului Bunavestire cu un nume ce-i sugereaza feminitatea lenesa, felina si veleitatile de "stea" a Provinciei - ea se numeste, de fapt, Lelia Haretina Crainiceanu - este, prin complexitatea profilului sau romanesc, personajul cel mai potrivit sa completeze triada ce-i are ca protagonisti pe Grobei si Farca.
Superficialitatea ei aparenta, frumusetea pur decorativa - eleganta si totusi "putin kitsch", dupa cum remarca autorul -, reprezinta o masca mult prea perfecta (ca si in cazul "mediocritatii" lui Grobei) pentru a fi reala. "Masca", aici profilul de bibelou "putin kitsch" al Leliei reprezinta, de fapt, un prim nivel de suprafata al personajului. Conform principiilor Iui Nicoiae Breban, acest nivel de suprafata trebuie sa aiba o mica fisura, fotografia trebuie sa fie putin "miscata" pentru ca o privire curioasa (a cititorului) sa patrunda dincolo de ea, intr-un plan al abisului, al abisului etern uman. Deoarece, dincolo de aceasta "poza" atragatoare si superficiala, ostentativ artificiala, Lelia are tot atatea fatete ale personalitatii cate poate cuprinde "eternul feminin", principiul Anima, aflat intotdeauna alaturi, complementar si opus intr-o eterna coincidenta a contrariilor principiului masculin Animus.
Lenesa, mofturoasa, mereu capricioasa Lelia este, si ea, in cautarea unui "stapan" al destinului ei (spre deosebire de Grobei, ea nu-l cauta pe Stapanul absolut al tuturor destinelor). Crede a-si fi gasit un astfel de "stapan" la Sinaia, printre acei indivizi "alesi", cu masini elegante, vile si aere aristocratice intrezariti si de Grobei. Se insala insa, si cautarea o va duce in pragul unei tentative de viol. Deocamdata resemnata, se intoarce la maruntul si plictisitorul Grobei, un curtezan pe care il dispretuieste, dar care este extrem de acceptabil in calitate de logodnic oficial, gata sa fie prezentat parintilor.
Asistata de pasnic-ridicolul Grobei, Lelia crede a-si fi gasit stapanul adevarat in persoana vedetei masculine a orasului ei natal, Misu Carstea, inginer silvic si Don Juan. De data aceasta Lelia se insala mult mai grav; cuceritorul Carstea da dovada de lasitate sentimentala si, temandu-se de iubirea posesiva a Leliei, se elibereaza de legatura ce risca sa devina acaparatoare, punand in scena un viol de care Lelia nu mai poate scapa, asa cum scapase odata, la Sinaia.
infranta, disperata, Lelia il accepta pe Grobei tocmai in pragul "transformarii" acestuia. Paradoxal, Lelia, care initial il acceptase pe Grobei cu indiferenta, apoi din disperare, ajunge sa-i reclame prezenta, sa-l caute. Ajunge sa-l iubeasca in momentul in care Grobei o abandoneaza - acesta fiind momentul in care Lelia recunoaste in el adevaratul "stapan".
Locul adevaratei impliniri si al implinirii relatiei dintre Grobei si Lelia este Blajul, orasel provincial proaspat industrializat, dar si loc-centru, topos al revelatiei si al oficierii tainicelor ritualuri initiatice. Scena de dragoste dintre Lelia si Grobei este un asemenea ritual. Oficiat in registrul in care se desfasoara intreg romanul, intre degradare si revelatie, intre bufonerie si epifanie, acesta este un adevarat ritual ce-si indeplineste plenar scopul. Cele doua eterne principii, masculin si feminin, Animus si Anima, se intalnesc, se anuleaza reciproc, se devora unul pe celalalt, se subjuga pentru a se implini, in final, unul pe celalalt si unul prin celalalt. Lelia este rand pe rand materna - o Mare Mama, dominatoare, devoratoare dar si tandru ocrotitoare, in acelasi timp, victima si calau. Maestru Initiator si novice supus initierii. O scena de o egala forta, ce o are pe Lelia drept protagonista, este aceea din prima parte a romanului, care o arata pe eroina strabatand padurea ce duce spre vila de la Sinaia unde Lelia credea a-si gasi adevaratul stapan. Parcursul ei este unul initiatic deoarece, dincolo de masca superficiala a "stelei" de Provincie, protagonista trece prin toate gamele spaimei, curajului, ispitei, devenind ea insasi - sau Ea, cea dintotdeauna, atrasa si inspaimantata de necunoscut, la randul ei provocatoare si ispititoare, voluntara si gata sa se supuna vointei altuia.
Complexitatea personajului feminin il face sa aiba drept termen de comparatie personajul lui James Joyce din romanul Ulise, Molly Bloom, intruchipare sinonima a principiului feminin, nobila si vulgara, materna si usuratica in acelasi timp, dominatoare si nazuind spre ideea de a fi dominata in prezenta adevaratului Stapan.
MIHAI FARCA - caracterizare
|
Personajul cel mai fascinant si mai misterios al romanului Bunavestire este, fara indoiala, Mihai Farca, Profetul unei noi religii sau al unei noi doctrine politice - doctrina a carei forta si originalitate consta in faptul ca refuza sa devina religie-dogma sau idee-doctrina.
Portretul personajului se contureaza indirect, din "schitele de portret" facute de cei apropiati sau din scrisorile si manuscrisele sale. "Intrarea in scena" a lui Farca se produce dupa moartea sa. Patrunderea sa puternica in vietile protagonistilor principali ai romanului se va resimti fascinant, hipnotic, de dincolo de moarte, incepand cu ziua in care Grobei descopera fotografia raposatului unchi al Leliei in albumul familiei Crainiceanu. In urma intrebarilor insistente ale lui Grobei, parintii Leliei evoca figura decedatului Farca, un etern student si ofiter fara vocatie. Citirea scrisorilor adresate de Farca familiei Crainiceanu explica unele aspecte din aceasta existenta sociala ratata. Farca reuseste sa intre la toate facultatile pe care le incearca (rand pe rand), sa intre in ierarhia ofitereasca, pentru a se autoexclude (rand pe rand) din toate aceste institutii in urma conflictelor cu profesorii, respectiv, cu superiorii. impotriva propriei sale vointe, face prozeliti peste tot pe unde trece. "Ratarea" sistematica nu este accidentala, ci este chiar manifestarea principiului fundamental, in care protagonistul nostru va crede cu nezdruncinat fanatism pana la sfarsitul vietii: refuzul institutiilor si al institutionalizarii.
Principiul negatiei totale, anti-umanist si anti-sistemic, ii cere lui Farca sa de-structureze toate institutiile statale din societate. Refuza atasamentul familial deoarece familia a devenit o institutie, refuza ideea de religie deoarece religia naste institutii - ca si politica. Cu o formatie eclectica (asemeni lui Grobei), Farca refuza chiar ideea coerentei doctrinare. Ceea ce nu-l impiedica, dupa cum am mai mentionat, sa cucereasca numerosi adepti, a caror fervoare intru credinta este invers proportionala cu violenta pe care Farca o pune in respingerea lor.
Aceasta doctrina a categoriilor negative isi gaseste explicatia in acelasi drum al cautarii stapanului, in drumul spre Centru pe care il parcurg personajele lui Nicolae Breban incepand cu romanul in absenta stapanilor. Insa mai mult decat Grobei si adeptii sai, Farca pare sa stie ca acest Centru se doreste a fi, la fiecare apropiere, locuit de vid. De aceea se agata, tragic-grotesc, de drumul spre Centru. In absenta Divinitatii-stapan, nu doar centrul este gol, ci si toate structurile ce-l copiaza - respectiv, institutiile impotriva carora se indreapta matematicele eforturi demolatoare ale Iui Farca.
Mihai Farca stie, de asemenea, ca nu este el adevaratul stapan. A fi confundat cu un stapan inseamna a-l asimila unei imagini goale, unei fantose. Unei efigii reificatoare. Or, aceasta reificare este primul pas spre moartea cea adevarata - locuirea de gol. Soarta ce-i va fi harazita Iui Farca postum, ca si apostolului sau, Grobei.
Cautarea Stapanului, drumul spre^ Centru echivaleaza, in opera Iui Nicolae Breban, cu "drumul la zid". insa va fi nevoie ca, dupa Farca si Grobei, sa apara un personaj precum Castor Ionescu (eroul din romanul Drumul la zid) pentru a fructifica dialectica "vidului" si a "plinului". Drumul la zid va fi fata luminoasa a "utopiei negre" din Bunavestire.
Personajului Farca i s-au atribuit dimensiuni nietzscheene. Ele exista, Iara indoiala, in textura personajului (si a romanului). insa complexitatea literara il face sa depaseasca dimensiunea pur teoretica. Deoarece, dincolo de ideile sale, Farca, cel ce acapareaza si transforma existentele oamenilor dincolo de moarte, este un personaj. Iar originalitatea sa consta, ca in cazul tuturor protagonistilor Buneivesriri, in amestecul dintre Kitsch si tragic, intr-un roman ce evolueaza intre grotesc si Apocalipsa, Profetul nu poate fi decat un amestec de ratare bufona si ascetica daruire, de oficiere a sacralitatii chiar in fervoarea de-sacralizarii. O desacralizare iconoclasta ce nu face decat sa traduca, la modul tragic, fervoarea unei afirmatii.
