Erou si narator al primei parti a romanului este Mavrodin, constiinta ordonatoare a operei. Protagonistul se confeseaza prietenului sau, Hasnas, relatandu-i povestea sa de dragoste cu Ileana.
Cunoscut si apreciat romancier, in lumea buna a Bucurestiului, Mavrodin o intalneste pe Ileana la o petrecere. inca din primul moment, ea il fascineaza si il subjuga. Iubirea pentru Ileana pare a anula.eroului masculin toate experientele erotice trecute:
"Tot ce crezusem, mai inainte, despre dragoste, despre voluptate, despre libertate se dovedea acum pueril, superficial, aproape vulgar. Toate femeile intalnite pana atunci le uitasem: micile lor pasiuni, micile lor demente, mediocrele lor jertfe mi se pareau ridicole. Mi-ar fi fost peste putinta de inchipuit, mai inainte de a fi cunoscut si iubit pe Ileana, ca omul se poate uni atat de desavarsit, ca dragostea poate implini intr-atat fiinta". Mavrodin si Ileana se descopera pe ei insisi in acest proces erotic.
Dragostea lor atinge plenitudinea, relevanta in acest sens fiind excursia de la Predeal in care cei doi sunt "indragostiti pana la uitare () absenti la tot ce se petrece sau se vorbeste" in jurul lor. Un alt moment important este calatoria in Italia, cand devin "o desavarsita pereche". intorsi in Bucuresti, Mavrodin este ispitit de scris, fiind cuprins de neliniste, "de nostalgic.
Nu mai scrisese de multa vreme nimic. Casatoria celor doi este anuntata de Craciun, dar fericirea este umbrita de intentia Ilenei de a se interna intr-o clinica. Aceasta il paraseste pe Mavrodin, argumentandu-si plecarea intr-un bilet in care ii scria ca "ii este peste putinta sa suporte dragostea", "asa cum era neroditoare". Ileana dorea copii, dorea sa "rodeasca". Mavrodin incearca sa o recastige pe femeia iubita scriind Nunta in cer.
In roman se poate observa ca "perechile se constituie pe relatii de forta sau, in orice caz, pe indarjirea neconcesiva a uneia dintre parti de a impune celeilalte conceptia sa si, chiar daca nu totdeauna, peste tot, in esenta este vorba de acelasi instinct al dominarii" (Gabriel Dimisianu). Acelasi critic observa ca "eroina intalneste egolatria masculina in doua versiuni succesive, ce s-ar spune ca stau in opozitie, pentru ca fiecare din cei doi barbati pe care ii iubise dorise sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese celalalt. Hasnas, omul fixat in real, voise copii, manat de instinctul simplu al perpetuarii; Mavrodin, scriitorul, nutreste aspiratii de o alta factura si refuza in iubirea pentru Ileana telul procreativ. Aparent, opusele aspiratii se intalnesc totusi in acest suvoi de pasiune posesiva, fata de care eroina gaseste resurse de impotrivire, caci de fiecare data, ea este aceea care desface legatura, disparand neasteptat si inchizandu-se in enigma, cei doi barbati ramanand sa se intrebe la nesfarsit asupra motivelor gestului ei." Semnificativa devine discutia din finalul romanului, cea dintre Hasnas si Mavrodin, ce reveleaza faptul ca cei doi barbati iubisera aceeasi femeie, ce ramane pana la sfarsit invaluita in taina. Ileana-Lena reprezinta ipostaze diferite ale feminitatii.
Mavrodin cunoaste plenitudinea in dragoste, reuseste sa se desavarseasca pe plan spiritual prin iubire. intalnirea cu Ileana este o adevarata revelatie a existentei sale, deschizandu-i noi orizonturi, nici macar banuite pana atunci.
Dragostea este perceputa de catre Mavrodin ca o experienta unica, totala, care angreneaza intreaga fiinta, determinand-o sa iasa din sfera ingusta a contingentului, sa regaseasca unitatea pierduta, sa-si intalneasca sufletul-pereche, care i-a fost predestinat dincolo si peste timp. Pentru eroii lui Camil Petrescu sau Anton Holban, dragostea presupune o abandonare totala de sine, o contopire extraordinara cu celalalt, insa, daca "la Camil Petrescu, elitismul erotic era innascut", si la Anton Holban "pare educabil cultural", la Mircea Eliade "iubirea are puterea de a converti si a initia." (Nicolae Manolescu) Spre deosebire de prozatorii amintiti, Mircea Eliade percepe dragostea intr-o maniera care-l apropie de Liviu Rebreanu, in sensul ca "iubirea se invecineaza cu moartea", Erosul si Thanatosul devenind doua coordonate care se presupun. Moartea se invecineaza cu iubirea, imbratisarea extatica a trupurilor deschizand portile taramului de dincolo. Dragostea implica ideea de posesiune totala, fiind regasita, ca in romantism, partea originara a fiintei umane, unitatea primordiala. Sufletele Ilenei si al lui Mavrodin sunt suflete predestinate, care se cauta si se gasesc, astfel descoperind armonia universala. Este o nunta cosmica, o nunta in cer. Erosul este investit cu o dimensiune metafizica, echivaleaza cu o calatorie intr-o alta lume, pe alt taram. Cuplul este legat prin taina sacra a unirii cosmice, este taina de nepatruns care ramane nerevelata celorlalti oameni.
Cuplul, Mavrodin si Ileana, ocupa o pozitie privilegiata in univers, are experienta dragostei totale si a mortii, este initiat in marile mistere, este parte intima din cosmos. Scrisul devine un proces de autocunoastere, de recuperare a trecutului, de eliberare existentiala:
"Am scris mai ales pentru a preciza sensul acesta, infricosator al uniriP', dupa cum se confeseaza Mavrodin. Totul se raporteaza la eu, care devine centrul preocuparilor, la ceea ce este realmente trait, experimentat, purtand emblema autenticitatii. Literatura este considerata "fiica" mitologiei in lumea moderna, o continuare a mitului, ca forma fundamentala de zicere, intr-un univers in care sacrul este camuflat in profan, iar omul este, fara sa stie, un purtator de mituri, capabil sa experimenteze aventuri existentiale deosebite. Mavrodin, ca alte personaje ale lui Mircea Eliade, este un astfel de ins sortit unui destin deosebit, capabil sa treaca dincolo prin revelatia unei iubiri frenetice care deschide portile catre o alta lume, semnificativa, mereu egala cu sine insasi.
Ileana este jumatatea regasita a lui Mavrodin, esenta feminina unica si irepetabila, care sfideaza timpul real, si realizeaza sacra unire, care repeta unirea primordiala, intrand in armonia universala.
