Roman realist traditional.
Personaj secundar, dinamic, unidimensional, realist, exponential.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial; prin nume.
Ana, fata instaritului Vasile Bariu, pare nascuta sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice.
Dintre eroinele propuse de romanul interbelic, fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin, unele de o feminitate tulburatoare (Nadina din Rascoala, Otilia din Enigma Oliliei sau Doamna T. din Patul lui Procust), altele acre si frustrate (Aglae si Aurica din Enigma Oliliei, Lina din Concert din muzica de Bach), Ana, fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericirii, fiind predestinata unei existente tragice.
|
Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral si configuratia sufletului ei chinuit:
cea de tanara femeie, indragostita profund de Ion, caruia ii incredinteaza cu generozitate viata, aceea de sotie, indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului, si aceea de mama, ipostaza care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita.
Intreaga existenta a Anei este guvernata de
iubire si blandete, virtuti care intregesc un contur moral superior. Ea e harnica, supusa, rusinoasa, intr-un fel prototipul femeii de la tara. Raportarea se face, fireste, la epoca istorica descrisa in roman. Din punct de vedere fizic, Ana este insignifianta; pentru Ion ea e o fata slabuta" si "uratica", mai ales in comparatie cu Florica, ai carei "obraji fragezi ca piersica" si "ochi albastri ca cerul de primavara11 ii tulburasera sufletul flacaului. Lui George Bulbuc, flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere, ,Ana ii placea1', lui nu i se parea urata, insa nici nu zicea ca-i "cine stie ce frumoasa".
Firava si fara personalitate, asa cum pare la inceput, covarsita de vointa lui
Ion, imbatata de cuvintele si gesturile lui dragastoase, Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai de zestrea ei. in ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol, Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare. Nu numai Ion e un revoltat, incalcand normele colectivitatii; Ana insasi traieste aceeasi conditie, intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale din acea vreme de a accepta casatoria planuita de parinti, in care latura sentimentala nu are importanta. Autorul comenteaza: "Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui [George Bulbuc, n.n.] de nevasta. Ea, fata cu stare, el fecior de bocotan, se potriveau".
Din dragoste pentru Ion, Ana accepta relatia cu acesta si, chiar atunci cand, insarcinata, ajunge de rasul satului si e crunt batuta de tatal ei, nu-i reproseaza nimic Iui "Ionica'.
Pentru ca "a crescut singura, lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare sufletul ei trist cauta o dragoste sfioasa si adanca'. Din dragoste isi infrunta tatal, acceptand orice umilinta din partea lui si a colectivitatii. Ceea ce o distruge insa este totala lipsa de afectiune a lui Ion, pentru care sacrificase totul si fara de care viata ei nu-si afla rostul: "isi zicea mereu ca fara el ar trebui sa moara'.
Framantarile fetei, nesigura de dragostea lui Ion, complexata de frumusetea Floricai, sunt surprinse cu fina intuitie psihologica, autorul insistand mai ales pe deznadejdea ei care ii da adesea ganduri de moarte".
Intalnirile celor doi, bine calculate de catre Ion, o transfigureaza total: "Fata i se imbujora de o incredere senina. Umbla mai sprintena, muncea mai cu drag" Cu atat mai izbitor este contrastul cu starea ei dupa casatorie. inca de la nunta, cand surprinde privirea infocata pe care Ion o arunca Floricai, ea ,simti ca nadejdile de fericire se risipesc". Ana isi rosteste acum parca propriul bocet: Sorocul meu, norocul meu.,,"
Privirile ei umile, care exprima "o dragoste de caine huiduit1, trezesc mania lui Ion, obsedat ca Baciu tergiverseaza actele pentru cedarea pamantului.
Nunta Floricai cu George e un moment de cumpana in existenta Anei, care intrevede acum moartea ca pe unica scapare din acest univers cuprins parca de "niste ape tulburi''. Femeia simte acum "o sila grea pentru tot ceea ce o inconjura", iar copilul i se pare o povara. Obsesiv ii apare in minte imaginea lui Avrum care se spanzurase. Sinuciderea ei e descrisa minutios intr-un capitol de mare forta analitica, "Streangul".
Moartea eroinei devine, prin urmarile sale - fara sa fie in intentie asa ceva - o cumplita pedeapsa aplicata aceluia care i-a distrus viata. Destinul Anei este unul tipic lumii rurale, unde "femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii" (G. Calinescu).
