Istoria Ieroglifica (1705)
Istoria ieroglifica este, prin excelenta, cartea nasterii personajului ca element fundamental intr-o constructie narativa. Nu numai din acest punct de vedere, marcheaza un moment de tranzitie de la arta cronicarilor moldoveni "clasici", in raport constant cu elementul istoric, la un alt tip de naratiune, pentru care istoria ramane doar un pretext.
Romanul lui Dimitrie Cantemir (fiindca aceasta e categoria estetica in care se incadreaza) transforma personalitatile in personaje, miscare subtila, alimentata de extraordinara putere de fabulatie, mijloacele alegorice si sensurile de profunzime. Autorul muta centrul atentiei dinspre lumea curtii medievale, cu intrigile ei, schimbarile bruste de situatii, dinspre campurile de lupta, ca reflectare dramatica a convulsiilor de tot felul, spre interior, aducand pentru prima data in atentia cititorului psihologii, intr-o variata gama de manifestari.
Istoria ia infatisarea ritmurilor vietii, asa incat nu adevarul istoric primeaza (din acest punct de vedere, Istoria ieroglifica poate soca, de-ar fi sa luam in seama caricaturizarea lui Constantin Brancoveanu), ci autenticitatea psihologiilor. Avea dreptate Elvira Soro-han cand afirma ca ne aflam in fata unui "roman psihologic al luptei pentru adevar si putere, nascut din fantezia unui om care gustase puterea, era frustrat de ea si o dorea inca". Lupta pentru putere, tema centrala, va fi depasita insa de confruntarea dintre eul personajului central cu presiunea unui anumit context istoric. Adevarul fiintei si adevarul istoric nu coincid, ceea ce duce la revansa psihologiei ultragiate asupra brutalitatii evenimentelor. Semnificativ ca Istoria ieroglifica incepe cu "prezentarea" personajelor, ca intr-o comedie a mastilor dincolo de care cititorul trebuie sa gaseasca adevarul. Fiinta superioara, Inorogul nu face parte totusi din lumea "jiganiilor in patru picioare clatitoare", dupa cum ar indica principalele elemente ale identitatii lui lumesti. Cantemir fructifica, in constructia alegoriei, o serie de elemente ce vin din cartile populare (indeosebi Fiziologul). Inorogul, animal fabulos, simbolizeaza puterea, fastul, puritatea. Prin cornul sau (v. Jean Chevalier si Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri) din mijlocul fruntii, sugereaza puterea spirituala, lumina divina care patrunde in Creatie, dimensiunea sufleteasca a personalitatii.
Dimitrie Cantemir va accentua asupra acestei dimensiuni, biruitoare asupra tuturor evenimentelor, creand imaginea unei personalitati superioare, constienta de valoarea proprie, dar mereu tulburata de caracterul schimbator al lumii in care evolueaza.
Evenimentele narate se desfasoara intre 1703 si 1705, dar au cauze mai indepartate, in lupta pentru putere de la sfarsitul secolului anterior. Schimbarea Vidrei (Duca Voda) de la domnie si punerea in loc a Strutocamilei (Mihail Racovita), prin interventia lui C. Brancoveanu, produce o adevarata furtuna.
Inorogul va intra in vartejul evenimentelor, cu riscul de a avea soarta atator pretendenti la domnie. Romanul va infatisa aventura lui constantinopolitana, cand se afla la un pas de fiasco. Dupa ce il intalneste la Constantinopol pe Soim (Toma Cantacuzino, trimisul Corbului, adica al lui Constantin Brancoveanu) si face o prezentare a amestecului muntenilor in treburile Moldovei, dupa ce isi expune "plangerile", Hameleonul (Scarlat Ruset), fiinta malefica, il tradeaza turcilor cumparati de Constantin Brancoveanu, care il cresteaza. Va scapa din "falcile crocodilului si se refugiaza la Cucosul Evropii (ambasadorul francez).
O "jiganie mare din saloanele mediterane" (un vizir) ajunge la putere si ii ajuta pe Cantemiresti sa obtina tronul Moldovei.
Filul (Antioh, fratele lui Dimitrie) va ajunge domn, pecetluind in plan istorico-politic biruinta asupra Corbului, prevestita in visul Hameleonului (v. partea a saptea). Inorogul, "marimei sufletului biruinta dand1', traieste satisfactia concordantei dintre intuitiile sale si evolutia evenimentelor. Are satisfactia stapanirii puterii care aduce pacea in lume (v. partea a 12-a). Camilopardul (Alexandru Mavrocordat) il caracterizeaza, nu intamplator, ca aducator de pace si siguranta ("ca mai prelesne ieste vantului o mie de odgoane a rumpe si o mie de fiiara a zmulge decat sufletului cinstei purtatoriu din cuvantul dat a sa intoarce").
