Chiril Merisor - caracterizare
Personaj de proza moderna, el se construieste, devine mereu in fata cititorului, ce beneficiaza in aceasta privinta de o deplina libertate a optiunii. El ne readuce in atentie problemele majore ale prozei care infatiseaza evenimente din timpul "obsedantului deceniu".
Este un tanar redactor la o editura, exclus din partid in anii '50 fiindca luase apararea unei colege acuzatE pe nedrept, dar mai ales pentru ca nu putuse accepta marsavia altuia. Asupra excluderii lui, Galeria, constituita dintr-o suma de personaje-reflector, un veritabil transfocator al "Echipei cu care trecem prin lume", ii descopera lui Chirii o "dorinta secreta si inconstienta de autodistrugere. Un caracter ferm in aparenta purtand in el o tainica si invizibila spartura". Cavadia, nepotul Episcopului, priceput in arta plutirii, sustine ca prietenul sau a fost "nepermis de sincer", de o sinceritate "prosteasca", intr-o vreme cand importanta este "infrangerea principiului pentru intarirea principiului"".
In aparenta slab, Chirii isi apara in esenta personalitatea si "statica lui pozitie contemplativ umanista". infrangerea lui capata forta unui principiu si caracterul unui simbol. Porumbel singuratic, masoara solitar "intinderea vasta, neteda in aparenta, a constiintei ascunzand insa dedesubt atatea prapastii si piscuri".
Excluderea din partid a lui Chirii nu are decat temporar efect in planul social, el fiind pentru putin timp retrogradat intr-un post de corector de noapte, sanctiune asupra careia se revenise, "tinand seama de cunostintele lui Chirii si de felul cum muncea el, aplecat intotdeauna asupra lucrului sau, tacut, complet absorbit ()". Uneori se intreba daca excluderea, cu tot cortegiul sau de comentarii si compatimiri, nu scosese din anonimat "un personaj nou si necunoscut", iar toate acestea, ca si consolarile, il nemultumeau.
In planul constiintei sale insa, tanarul "incinspana la alb", "mistuit de o flacara ce nu lasa in urma ei nici un fir de cenusa" (spusele Praxiteei), isi cauta un punct de sprijin. Consemneaza intr-un caiet, verificandu-si-le, experientele si trairile interioare. Acest "jurnal de bord" devine pentru el un periscop, "periscopul lui, prin care se uita deasupra, el navigand in adancuri atat de inselatoare; un instrument simplu, al carui sistem optic se straduia sa refaca realitatea, imposibil de a fi altfel perceputa." Prin acest caiet Chirii devine el insusi un periscop al unei epoci, reconsiderand-o, recompunand-o si prezentandu-ne-o noua, (atat de cat avem parte), prin prisma unui individ supus prin hazard tavalugului istoriei. Individul isi opune ades punctul de vedere "contemplator umanist" fortei oarbe, anihilante, a Gulagului comunist. Jurnalul devine Mesaj iar Chirii, Mesager.
Dar Chirii este, ca orice personaj autentic de proza moderna, un Mesager incarcat de simboluri.
In lumea Galeriei el nu este numai Trimisul, porumbel strabatand intinderile intru zarirea salvatorului pamant; el este si Cercetasul, calaretul gonind, ca si Cavadia, "pe acelasi drum, fiecare cu puterile luf cu legea admisa a castigatorului "ce trebuie neaparat sa lase pe cineva in urma". Chirii este si un curent, Curentul de aer, omul pentru toate timpurile care "improspata cu vestile lui existenta, platind acest lucru cu o fata vesnic ratacita din cauza atator solicitari . El este, in conditiile in care Naratorului i-a fost data pedeapsa nemiscarii, un al doilea chip al Naratorului, Narator el insusi: "El se putea spune ca incerca sa fie, si era cateodata, cel de-al doilea chip al Naratorului, trimis in lume sa afle. sa cunoasca, si, eventual sa judece". El este personaj "facut, nascut, sa te referi mereu la el la a treia persoana si in pielea caruia poate intra orice". Chirii, sarpele, mereu "parasindu-si pielea si plecand renascut mai departe, cine stie in ce alta erezie scanteietoare a lumii"
Cu privirea lui clara "chiar si dupa o noapte de cosmar", cu paru-i cazand peste fruntea bombata de taur tanar, intr-o dezordine matasoasa, roscat inchisa, par "rosu ceh, de amurg, dupa care mor femeile nebune" (tot spusele Praxiteei), cu ochii negri catifelati, cu genele intoarse pe fata alba, neteda, cu nasul drept, puternic, - "un nas bun pentru o fata mai energica si pentru o fire, oricum, mai hotarata", cu mersul lui liber, haihui, cu buzele usor intredeschise care "mareau impresia aceea de cautare fara scop precis", Chirii este o constiinta traversand istoria. "Omul pentru toate timpurile" pastreaza in el o tristete ce provine, poate, din rolul pe care si l-a asumat. Episcopul, unchiul lui Cavadia, il surprinde astfel: "Acest baiat () este un baiat trist. E frumos dar e trist.
Cred ca e trist nu stiu de ce poate fiindca n-ofi avand curaj. Curajul simplifica si simplificand, purifica, ori el nu e pur. fiind complicat." Dar curajul il caracterizeaza si se hraneste din insasi convingerea ca a pierde este o izbanda; izbanda te intristeaza, dar dintr-o infrangere "iti mai ramane o motivare tonica a existentei, un dor amanat de revansa". El este trimis de "Echipa" sa piarda, fiind cel mai curajos. Devine astfel un simbol al castigului prin pierdere, al vietii prin moarte. Iar impuritatea este a epocii.
In fond tot a Echipei sale.
Caietul, periscopul lui, devine instrumentul pierderii. Uitat de el, ajunge in mainile securitatii care i-l citeste si i-l talmaceste in spiritul epocii. Ajuns in detentie, se sinucide. De scarba, ne spune Aurica, "de scarba, sufletul sau nobil si cinstit n-a suportat". Ultimul sau mesaj, scris cu majuscule, este: INDESTRUCTIBIL. El stiuse ca "foarte important e cum si pentru ce, mai ales, mori, acesta fiind poate adevaratul certificat de nastere, obtinut in momentul candnu-ti mai e de nici un folos "
