Sapte sate de sub braul Sturului isi pierd vitele, prapadite de un urs nemaivazut. ingrijorati de zadarnicia tuturor incercarilor de a opri fiara sa le mai fure junincile si sa le mai sfartece taurii, oamenii se intorc la mestesugurile vechi de aparare, cele "primitive", la "practicile stravechi", cauta printre batranii locului pe vraciul care sa-i scape de napasta.

Acesta e ultimul Berevoi, un unchias "fara ani, fara nume, in mintile caruia staruiau batranele solomonir si care traieste parca pe alta lume: pentru ca ocarile oamenilor, amenintarile preotilor, batjocura tinerilor l-au facut sa se retraga, sa traiasca in sihastrie, tainuindu-si cu mare grija mestesugul ce i-a atras faima nedorita, dar mai ales pentru ca lumea sa e aceea a magiei, a ritualurilor si a descantecelor, a corespondentei fundamentale intre cosmos, natura si viata omeneasca.

Semnul distinctiv al personajului este si cel care ii da numele pentru putinii care il mai cunosc. Acestia ii spun "mosul cu caciula impletita", obiect altadata sacru "peste care preotii pagani, stravechii magi, isi asezau ca peste o captuseala mitrele si regii coroanele. Era vestita cusma a caciulatilor, semnul oamenilor liberi si de neam, din care se alegeau carmuitorii noroadelor de rand". Afland ca e nevoie de stiinta lui, mandria, "vechea trufie ca stie si poate il umplu din nou", infatisarea ultimului Berevoi se schimba. Trezite din amorteala la care le condamnase oprobriul comunitatii, puterile indelung ascunse il transforma: "Ochii spalaciti intinerira, albastrul lor sleit batu iar in ofeliu intunecat. Obrajii se rumenira, chipul i se netezi. () Trupulgubav i se indrepta si un piept voinic iesi inainte" Accepta sa-i ajute pe sateni si le trezeste suspiciunea cand nu pretinde nimic pentru ceea ce i se cere. incredintarea acestora ca, neprimind bani, unchiasul nu va face lucru de isprava, este dovada uitarii de catre ei a vechilor randuieli ale lumii de dinainte de insemnele socialului.

Jocul magic ca va rapune ursul naprasnic e pus la cale, incepe hora, lupta simbolica, focul viu, "vechiul foc" e aprins, se arde par de urs, pielea de urs e imbracata de unul din cei sapte vacari, un altul intruchipeaza taurul, animal totemic ("unchiasul chema in ajutor duhul marelui taur al muntelui, batranul arhitaur, strabunul celor de azi, care sa dea taria lui urmasilor") ce va infrange fiara. Ultima proba insa nu poate fi trecuta si ultimul Berevoi, cuprins de indoiala amara, merge inapoi pe firul timpului cercetandu-se: cu ce a gresit, cu ce a dezmintit mestesugul tatalui "vestit vraci si descantator", ce uitase din stiinta bunicului "mester zodier si cititor in stele, caruia ii slujeau spiridusi inchisi in sticla"'? Mutenia, durerea Berevoilor stramosi se revarsa toata in viziunea finala, cea a taurului de odinioara: "nu amagit de o momaie, ci cu coarnele rosite de sange. I se infatisa apoi ursul tragic de odinioara, care murea impuns, lasandu-i taina: Magia se istovise in om. Puterile ei se stramutasera in fier si in otel."

Ca si alte personaje exceptionale din povestirile lui Voiculescu, in care mai rezista ramasitele vechii magii, ultimul Berevoi ajunge sa inteleaga, la sfarsitul cercetarii sale interioare, sa intrevada ceea ce pentru ceilalti este iremediabil pierdut: dezlegarea, intelesul enigmei ("Se trezi. Acum stia. Taurul magic vrea barbatie adevarata, potrivnic viu"). Trezirea, patrunderea sensurilor ascunse ale lumii il transforma inca o data, il fac sa atinga alt nivel de constiinta, o treapta superioara a fiintei, intelege ca i se cere un sacrificiu pe masura disparitiei din lumea oamenilor a magiei. Tainele, sacralitatea ei, ultimul Berevoi e sortit sa le duca cu sine, prin implinirea ritualului inceput, prin infruntarea cu taurul. Resemnarea senina cu care a stiut sa inteleaga ruperea vietii de vraja ii da forta sa duca pana la capat macar acest ultim ritual spre folosul unei lumi din care multe lipsesc, s-au pierdut, lumea celor "parasiti aici, jos" in opozitie cu care s-a si conturat figura aparte a personajului.

Detaliile ritualului pe care il indeplineste ultimul Berevoi atrag mai mult atentia povestitorului, personajul, singurul capabil sa cheme duhurile in ajutor, sa invoce puterile oculte, este o aparitie pe care nu se insista, amanuntele sumare ale exemplaritatii sale se concentreaza la inceputul povestirii ca marci indispensabile ale celui ales, pentru ca finalul sa retina semnificatia sacrificiului, valoarea simbolica a ultimului Berevoi.

Scriitori romani