CAPUL DE ZIMBRU - Povestire de Vasile Voiculescu. Datata "20-25 decembrie 1946 Bucuresti", proza - asa cum relateaza Dinu Pi-llat - fusese trimisa la "Provincia" (Turnu-Severin), publicata acolo si premiata in mai 1947 de un juriu al carui presedinte, scriitorul Victor Papilian, "se intreba nedumerit daca autorul Capului de zimbru nu este una si aceeasi persoana cu poetul binecunoscut de toti". A fost introdusa, tara modificari, in prima editie (1966) a Povestirilor si reluata in culegerile ulterioare din 1972, 1982 si .
Povestirea a fost ecranizata in 1971 de Televiziunea Romana.
O situatie limita, provocata de "intilnirea uluitoare" a doua timbre rarisime cu "capul de zimbru", intr-un peisaj de apocalipsa (marea stepa rusa de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial) face obiectul acestei istorisiri in rama, desavirsita sub raportul gradarii epice si al inscenarii dramatice. Ea anunfa, alaturi de Lostrita ori Sezon mori, elaborate cam in aceeasi perioada, un povestitor comparabil cu Sadovcanu. Capul de zimbru se revendica, in datele esentiale, de la poetica povestirii: "ifl-ginerul O", care istoriseste o intimplare senzationala, unicului auditor, "prada unor cumplite dureri" cauzate de "groaznicul uragan care a bintuit de la inceputul iernii", in slirsit. atmosfera propice comunicarii, pe de o parte, si receptarii active a celor petrecute, pe de alta parte.
Filatelist vechi, prietenul autorului fusese martorul unei intimplari ciudate, proiectata mai intii pe un fundal tensionat - expresie, parca, a disperarii soldatilor blocati undeva in stepa si care tradeaza un Vasile Voiculescu poet al elementarului: "Ascultam nauci haurile din jurul nostru, priveam halucinati departarile cu zari adinci in care alergau, rostogolite de vinturi, cirduri de spini mari si rotunzi, ca niste arici care s-ar fi dat nebuneste peste cap La porunca vin-toaselor intreg cimpul incepe a se misca, se insufleteste si legiuni misterioase de spini albi-cenusii, ca niste gogoloaie de oase inviate, pornesc sa o ia la goana pe fata ametitoare a stepelor, cu un fisiit macabru. E hula bara-ganelor, premergatoare ciclonului" s.a. intr-un asemenea cadru premonitoriu, lui G. .. i se arata un timbru de mare valoare, de catre un ofiter german in trecere, filatelist si el. Disparitia marcii (fusese luata, din greseala, pe fundul unei farfurii) stirnesle o emotie colectiva, cu urmari ce puteau fi tragice: ofiterii romani suit perchezitionati, unul singur insa - capitanul Tomut - refuza sa se supuna comandantului roman, cu amenintarea sinuciderii.
Amenintat cu impuscarea, "in clipa nebuna cind comandantul ajunsese cu revolverul in dreptul ochilor" timbrul reapare. Ofi-terii straini pleaca "uluiti, dezumflati" pentru ca - in final - capitanul Tomut sa-si justifice nesupunerea, marturisind ca poseda o marca similara, de aceeasi valoare, pe care o si arata: primita in dar de la mama, "o veche boieroaica moldoveanca", ea indeplinea o functie de talisman ("sa poarte noroc pe front"). "Daca as fi putut, l-as fi pastrat ascuns in inima", incheie ofiterul care ar fi vrut "sa inlature ca pe o fatalitate" aceasta "intilnire uluitoare intre doua capete de zimbru in inima pustiului".
Fiindca "soarta le-a silit sa se infrunte", Tomut "azvirli in jarul aprins capul de zimbru ce-i ramasese in mina", acum desa-cralizat prin exhibarea celuilalt, echivalat cu o valoare pur comerciala. Astfel, G..sfirsi povestea" in care lectia de onoare se impleteste cu sentimentul, dramatic, al pierderii functiei lalismanice de timbrul "la fel de piersiciu" cu acela aratat inainte de ofiterul strain. Episoade ca schitarea ofensivei in pregatire, asociala cu "tragicul gigiit al gistclor salbatice ce sfisiau noptile", improvizarea ospatului si sosirea precipitata a unui curier prepara - cu alterari de ritm si dupa o tehnica cinematografica sui generis momentul psihologic central. infruntarea dintre comandant si capitanul Tomut are, ca si celelalte secvente, o concentrare nuvelistica. Devierile de la intimplarea propriu-zisa - referiri la existentialism, servirea mesei, genealogia maiorului german - consolideaza totusi impresia de experienta traita de catre povestitorul-martor.
Pe de alta parte, povestirea are finalitate terapeutica pentru ascultatorul bolnav, care cunoaste acum, in timpul audierii, o stare de spirit asemanatoare cu aceea traita atunci de eroii intimplarii. Similitudinile acestea se reintegreaza si la nivelul cadrului natural ("groaznicul uragan" ce provoaca migrena, "tragica mutenie a stepelor" din timpul razboiului), argumen-tindu-se astfel trecerea fireasca si alternativa de la timpul subiectiv al povestirii la timpul obiectiv, al povestitorului.
Exemplara ca observatie realistica si prin desenul viguros al caracterelor, Capul de zimbru este in acelasi timp antologica din unghiul artei narative, menita sa restituie - fapt caracteristic pentru povestirile lui Vasile Voiculescu - o intimplare de exceptie si un caz-limita de constiinta.
