CALEA VACARESTI - Roman de lsac Peltz, aparut la Bucuresti, in 1933, la Editura Cultura Nationala. Este considerat, astazi, punctul culminant al creatiei autorului, alaturi de Foc in Hanul cu tei.
Romanul prezinta o fata necunoscuta a Bucurestilor de inceput de veac, o lume autentica, plina de culoare: cea a micilor meseriasi sau modesti negustori evrei de pe Calea Vacaresti.
Tenta autobiografica este evidenta; in copilul Ficu, romancierul se recunoaste pe sine, dar romanul nu evoca o copilarie, nu adopta unghiul ei, nu o exalta. Ficu se situeaza undeva Ia margine, e, mai degraba, un martor mut, unul traind insa intens, participihd afectiv la dramele familiei sale. Mai tirziu, spre slirsitul romanului, va iesi din umbra indeterminarii inceputurilor, atunci cind descopera dragostea pentru o femeie si lasa in urma iubirea pentru mama.
Sensibilitatea este usor nevrotica, oamenii sint constienti aproape in permanenta de existenta primejdiilor, fiind dominati - cei mai nefericiti dintre ei - de spaima. Prima prezenta in roman e a mamei Esther, aplecata la orice ora asupra masinii de cusut, mereu cu teama in suflet ca nu-si va putea onora comenzile la termen sau ca nu-si va putea plati datoriile.
Lucreaza cu o incapatinare muta, cu indirjirea celui umil. in schimb tatal, tipul omului iara calitati, evita problemele, refu-giindu-se intr-o indiferenta totala. . P. aduce in scena oameni din aceeasi familie mare, una din familiile tipice de evrei askenazi, dar completeaza tabloul si cu alte tipuri din afara ei. Este vorba de o familie nefericita; drama ei e explicata prin saracie si, in acelasi timp, se sugereaza ca oamenii acestia s-au nastui pentru o viata tragica.
In fond, toti membrii ei apar in roman numai ca sa se confrunte cu suferinta, cu exilul, cu moartea, si toti au sentimentul ca si-au irosit viata.
Este evident ca toate caderile, toate instrainarile redau aceleasi experiente, sub diferite forme, sustin aceeasi patimire a celor care tin prea mult unii la altii. Primul care va muri va fi Paul, din pricina sotiei sale necre-dincioase. Apoi, din nou sub influenta sotiei, pleaca la San francisco (pentru totdeauna) Morit. Dupa o lunga suferinta, dupa ce a fost chinuita si de medicii care nu-i pot stabili, decit prea tirziu, diagnosticul, se stinge Esther si, de aceeasi boala, moare mama ei si bunica lui Ficu, Leia. "Perierul" Rubin cade in primul raz-boi mondial, dupa ce cautase Iara nici un succes o fericire iluzorie alaturi de citeva femei. in adincul romanului lui lsac Peltz se afla o traire autentic umana, crescind, de fapt, dintr-o teama fata de clipa de miine; de aceea, cautarea e nelinistita si continua. Se impune aceeasi relatie inevitabila, de multe ori fatala, cu femeia. Dar aceasta constiinta a dramei se gaseste, totusi, intr-un echilibru evident cu lipsa de inhibitii a altora, care stiu sa se bucure de viata, sa caute, de fapt, o salvare in dimensiunea optimista a existentei.
Romanul se regaseste in incercarea anxioasa de recuperare a unui timp pierdut, cu peisajul lui real si moral: o lume intre traditie si absenta ei, intre experienta bucuriei si a tristetii. Desigur, orice recuperare a timpului pierdut inseamna o concentrare in mod exclusiv asupra lui si sublimarea lui intr-o stare pura care se recunoaste prin timbrul liric al trairii. Asa cum o vede lsac Peltz , umanitatea de pe Calea Vacaresti, cu structurile ei sociale, autonome, exista, inainte de toate, printr-un mod al sentimentului, dind o valoare unica apartenentei la comunitate. Importanta pare, deci, relatia de iubire din cadrul Familiei: o familie mare, unita, dar si supusa timpului si dezagregarii. Nu toti se situeaza pe aceeasi pozitie, unii sint mai independenti din punct de vedere material si se tin departe de rudele sarace; in general insa exista intre personaje o solidaritate sufleteasca profunda. Ele traiesc in saracie, dar Iara sa-si piarda demnitatea; le caracterizeaza un nivel de cultura si planuri mari pentru copiii lor. Muncesc tara incetare, unele duc chiar o existenta agitata, cauta tot felul de expediente. Daca au, in genere, spirit practic, printre ele se alla si oameni ce se lasa prada iluziei, rui-nindu-si viata. Pe masura ce romanul etaleaza un numar tot mai mare de episoade, si aceasta intr-un tlux continuu, acumulind tot mai multe personaje, unele principale, altele secundare, tipologiile se multiplica. Exista in fiecare personaj ceva spontan si fiecare contribuie la tabloul vietii intime sau al strazii.
Romancierul exceleaza in tablourile evocatoare de atmosfera, redind o imagine in miscare a cartierului: "in cafeneaua din bazar doar e lume. Pe linga gardul inflorit cu vita salbatica si cu lloarea-soarelui, la mese patrate, aceiasi clienti, impietriti, parca de ani, acolo. Aceiasi meseriasi tara activitate; aceleasi fete trase, istovite, de nesomn si de mizerie; aceiasi patroni de ateliere peste pragul carora calca foarte rar clientii, ingrijorati de cresterea prea repede a fetelor, bune de pe-acum de maritat, si a lipsurilor materiale de tot felul; aceiasi "ambulanti" cu saculetul de mostre pe scaunul alaturat, asudati de alergatura si opariti de soarele sub care merg necontenit, ca de mii si de mii de ani, din ulita in ulita, din curte in curte si din casa in casa; aceiasi vinzatori de chilipiruri; aceiasi baieti revoltati de alcatuirea nedreapta a societatii, parasindu-si intr-o clipa de uitare de sine, si parinti, si femei, si copii, si stapini, hranindu-se aici cu o bucata de piine si-un ceai in adastarea nici ei nu-si dau seama a cine stie carui miracol, rupti in coate, cu degetele picioarelor iesite din pielea ghetelor, plesnita: aceiasi bunici evrei, storsi ca lamiia de anii multi de munca si de framintare, pierduti intr-o visare perpetua, absenti la certurile din jurul lor, mumificati parca in atitudini resemnate - aceeasi lume ocupa scaunele si consuma din ceainice, bautura clocotinda"
Bine scris, cu un stil care ii ocazioneaza lui lsac Peltz citeva pagini cu totul remarcabile (ca descrierea Caii Vacaresti din capitolul IX), cu putine scapari, adeseori construind cu migala scenele, dezvoltindu-le interesant, imaginativ, romanul e o fresca vie si in miscare a unui univers liber, expresiv, surprins cu simpatia unuia care a trait in el si care si-l asuma acum, din nou, in plan artistic.
