CALATORII LA IERUSALIM IN SARBATORILE PASTELUI SI IN EGIPT
- Jurnal al lui Dimitrie Bolintineanu , publicat de George Sion la Iasi in 1856.
La o prima lectura, jurnalul ofera o suma de informatii si observajii disparate despre locuri si oameni dintr-o lume indepartata. Digresiunile pe teme geografice sau istorice, cu datele lor nu intotdeauna exacte, intr-un stil al relatarii obiective, nu mai fac apel la cititorul de azi. Totusi proza aceasta, aparjinind, tara indoiala, secolului trecut, are o latura atragatoare in paginile unde il descoperim pe omul si calatorul care judeca cele vazute din unghiul individualitatii sale, cu reactiile ei unice. Calatoria incepe in martie 1854 si ia sfirsit in luna iulie a aceluiasi an. Vasul Merse pleaca din capitala otomana avind la bord pasageri de origine diferita, navigheaza de-a lungul coastelor Asiei Mici, tacind citeva escale. Calatoria continua, dupa aceea, pe uscat pina la Ierusalim si Iordan; iar, intr-o ultima etapa, Dimitrie Bolintineanu se va indrepta spre Egipt si monumentele lui. Jurnalul nu-si propune sa urmareasca programatic numai anumite aspecte. El oscileaza, gata sa accepte toate realitatile. Nu-si propune nici o unica atitudine fata de lume ; si nici un stil.
Se regasesc in paginile lui descrieri romantice si caracterizari realiste. Momentele romantice sint, de altfel, putine si nu contribuie semnificativ la definirea ansamblului; par, mai degraba, exercitii de virtuozitate. Uneori, Dimitrie Bolintineanu citeaza din poeti al caror nume il mentioneaza sau nu. Uneori i se intimpla sa-si aduca aminte ca e el insusi poet si sa-si introduca productiile lirice in jurnal. Locurile il inspira prea putin: peisajul il deceptioneaza, e tern, acoperit de praf. Dar poetul cedeaza locul observatorului atent si avizat, care stie sa citeasca sensurile de dincolo de aparente. Daca monumentele nu-l prea atrag, nu-i trezesc entuziasmul, daca nu simte mai mult decit niste vagi afinitati cu spiritualitatea acestor locuri, fiind prea putin impresionat de leaganul crestinismului, il atrag, in schimb, contrastele: cele dintre insulele de Occident manastirile catolice, atit de curate si ordonate - si toate orasele orientale, sordide si socante in murdaria si decaderea lor. E un contrast la care revine si pe care l-a putut vedea inca la Constantinopol.
O pagina demna de a fi amintita e cea inchinata locuitorilor cartierului Pera, "peretilor", cum ii numeste Dimitrie Bolintineanu , scrisa intr-un stil degajai si vioi.
In asemenea momente, cind isi exercita, ca aici, talentul de observator, calatorul prinde in citeva fraze o colectivitate cu ce arc ea mai specific. "Peretii", de origini diferite fiind, se recomanda drept catolici. "La dinsii nu exista simtamintul de nationalitate. Daca intrebi pe vreunul din ei de ce natie este, raspunde: catolic. Pare ca ar fi o natie catolica in lume." Ironie, da, iar ea ataca prerogativele occidentalilor, constituiti intr-o casta, exclusivismul unei societati in sine, aproape un fanatism al celor civilizati intr-un oras, si el, al contrastelor. Dimitrie Bolintineanu nu cunoaste aproape deloc ocazii pentru a-si marturisi ineintarea. Natura se pierde sub praful ce stinge culorile; orasele se risipesc printre gunoaie. Daca ordinea si curatenia exista doar in manastirile catolice occidentale, cele grecesti sint invadate de pureci, multi pureci, iar calatorul se lanseaza in retlectii amuzate cu privire la relatia dintre burlacie si acesti paraziti.
Aici la manastire, pentru ca e poet, "fasolea e regina bucatelor". Umorul il situeaza la distanja de realitatile neplacute. Spectacolul cu totul neverosimil din biserica invierii, care ii apare strident si cu totul nelalocul lui, nu-i mai permite o reactie detasata. il deranjeaza in primul rind dansurile frenetice ale crestinilor bastinasi si vede in ele o dovada de primitivism.
In schimb, cind ii descrie pe beduinii care isi ofera serviciile ca aparatori ai pelerinilor la riul Iordan cind, de fapt sint experti in ale hotiei, Dimitrie Bolintineanu zimbeste din nou. Si, foarte probabil, se afla intr-o lume orientala, unde expedientele de acest gen sint numeroase.
In schimb pasa din Ierusalim, care ii primeste pe calatori, e afabil, deschis, tolerant, dar autoritatea in Imperiul otoman -lasa sa se inteleaga cunoscatorul acestor realitati - se implica prea putin in lume, lasind-o la voia inlimplarii.
De unde concluzia ca imperiul se afla la asfintitul sau, convingere impartasita si de altii in epoca. Carei lumi ii apartine, aici, Dimitrie Bolintineanu? Detasarea, ironia nu-l impiedica sa se arate, uneori, implicat. Nici om al Orientului, nici al Occidentului, fata de care manifesta unele foarte marcate rezerve, el e roman.
Un roman, care se bucura cind intilneste alti romani, care deplinge faptul ca bogatiile din Principate se scurg spre manastirile din tara Simta, si care se dezvaluie ca om avind simtul masurii intre atitudinea simpatetica si detasare.
