CADAVRE IN VID - Volum de versuri de A. E. Baconsky, Bucuresti, 1969.
Dupa cinci ani de la publicarea versurilor din Fiul risipitor (1964), care parea a fi definitivat, tenffltic si stilistic, directia conturata de Fluxul memoriei (1957), poetul opereaza o schimbare radicala de perspectiva, lirica sa devenind o palinodie, o dezicere de sine si o trezire la realitate intr-o varianta moderna. Ea nu se mai vrea evocatoare, respinge efuziunea romantica a sentimentului, deznadejdea inlocuieste definitiv euforia, iar cosmarul se substituie visului, devenind acum lucida, tragica, antipoetica.
Ca si in Corabia lui Sebastian - care va cuprinde creatia postuma a lui A. E. Baconsky , eul liric se plaseaza in modul cel mai decis sub semnul neantului, la mai putin de un deceniu inainte de tragica sa disparitie. Pina acum A. E. Baconsky scrisese o lirica a aparentelor frumoase ale lumii. Aceasta cedeaza locul unei experiente a frustrarii. O adevarata catabaza duce nu spre certitudini, ci spre tinuturi ale nefiintei, intr-un orizont de nerecunoscut, unde se intilneste doar golul si moartea. Nimic nu mai sustine, ca atare, intru sens imaginile in cele patru cicluri ale volumului: Cadavre in vid.
Ritual, Autoportret in timp, Anotimp electronic. In aceste titluri poate fi gasita deruta unei cautari. Ce este un "ritual", daca oamenii sint doar niste "cadavre in vid", si cum poate exista un "portret" in decaderea universala si intr-un "anotimp electronic" al unei lumi noi, dar, de fapt, moarte? Lucrurile apar suspendate intr-un spatiu anodin pe care il populeaza, situate la departare unele de altele, in absenta unui centru de gravitatie. O privire vaga si trista este legea acestui necuprins.
Apar doar "Pan suferindul" sau magii porniti pe urmele unei stele inselatoare. "Seminte bolnave" - o alta aluzie (una ce marcheaza, insa, o distanta) la Blaga -- devin simbol al unei realitati devitalizate, care ii ofera omului doar nesansa instrainarii si a Erosului, de neinteles, bolnav, ratacit printre "nimfe scheletice". Consecinta e ca persoana intii cedeaza locul unui mai generic noi. Se face un pas spre impersonalitate si anonimat, dincolo de care nu mai exista decit posibilitatea abandonarii insasi a poeziei. Raminc, oricum, starea de criza permanenta si sentimentul claustrarii intre aparente Iara sens. Ea poate fi descifrata in curgerea lenta, resemnata, sumbra a confesiunii, intrerupta uneori de izbucniri ale dispretului, in momente de virf ale dezamagirii, Imaginea este moderna, apocaliptica, dar vazuta cu luciditatea si pesimismul unui ochi dezabuzat; e terifianta, dar obisnuita; e expresionista Iara cutremurare. Evident, firea (in sens blagian) e absenta, relegata definitiv intr-o zona de umbra, moarta, m locul ei, o suma de prezente, toate de dupa catastrola, devin semne ale unei damnari pe care omul a acceptat-o, considerindu-se intr-o situatie lara iesire.
Ramine starea de criza a nelinistii care se naste din imersiunea in acest univers imposibil. Ca la T. S. Eliot, constiinta tragica a nonexistentei s-a instalat definitiv si lara zgomot in lume. Iar pesimismul lui A. E. Baconsky il depaseste pe cel al lui Bacovia prin demiti-zarea, deconstructia durerii insasi si substituirea ei cu o disperare rece. Decaderea (sau caderea) se impune si in istorie. Cronologiile au disparut; dar au ramas, in prim plan, tiranii si tortionarii: "si Despotului Asiat ii putrezeste numele", spune poetul, lacind o aluzie la.timpul sau; dar tot el scrie: "numai adjectivele vor incerca sa impodobeasca fruntea pitecantropului". Desi este invocata alternativa hamletiana (in Hamlet apocriful), nu este vorba de o optiune, ci mai degraba de un destin al sinelui si al lumii intregi, angajata intr-o grava experienta a pierderii: "O, a fi sau a nu fi,/ aici e la fel de trist, de stupid, de zadarnic,/ nu mai ai nici pe cine ucide/ si nici de cine sa fii ucis" A. E. Baconsky scrie o poezie care se vrea antipoezie.
Trebuie sa invete sa spuna nu pina si propriului eu poetic, sa-l puna sub cel mai mare semn de intrebare, dar pastrind gindul secret ca, impotriva oricaror negari, oricit de radicale, ceva se va pastra, o autenticitate ca o ultima resursa a umanului. De fapt, aceste poeme sint departe de "antipoezie": discursul isi pastreaza nota de solemnitate, transferata insa unui ritual sumbru, in decor apocaliptic-expresionist: "cintece negre", extrase "din steaua cazuta". La A. E. Baconsky, permanenta amenintarii este, oricum, datul datul cel mai important.
| EDITII: Cadavre in vid. Bucuresti, 1969; Fluxul memoriei, ed. ingrijita, prefata si tabel cronologic de Mircea Braga, Bucuresti, 1987; Scrieri. I. Poezii. Ed. critica, note, cronologie si bibliografie de Pavel Tugui. Studiu introductiv de Mircea Martin, Bucuresti, 1990. |
