Bunica se pregateste sa moara
(fragment)
"De ce nu copiez vorbe ale bunicii, asa cum vin, la intamplare, oricat de neinsemnate ar ti, avand siguranta ca orice e important de la un om care se pregateste sa moara, si mai ales ca ele vor vibra in mine si in familia mea? Mai tarziu ne vom aduce aminte de cate o intrebare de-a ei si o vom pastra cu nespusa bagare de seama, ca pe un obiect vechi, ramas din batrani. Dar nu vom avea curajul sa inventam nici o silaba, fie ca memoria nu ne va ajuta sa reconstituim exact o conversatie, oricat de scurta, caci cea mai mica omisiune sau adaugire ne va face sa nu mai recunoastem nimic, fie ca ne vom teme ca nu cumva, fara sa vrem, sa inventam ceva si sa profanam amintiri scumpe. Dar acum mai am putinta sa culeg vorbe al caror adevar nu-l va putea banui nimeni mai tarziu, si care astfel vor cuprinde in ele si timbrul vocii si intreaga scena uneori. La fel, nu iau fotografii caracteristice, prinzand colturile scumpe ale casei, acum, cand am inca dreptul sa merg pe oriunde, sau mai ales gesturile obisnuite ale bunicii. Caci nu o fotografie cu bunica gatita, grava, aranjata, asa cum e de obicei, va emotiona mai tarziu, ci bunica uitandu-se pe fereastra, facand o pasienta, cetind".
|
Fragmentul este semnificativ pentru perspectiva naratorului asupra realitatii, o perspectiva care acorda amanuntului si gestului lipsit in aparenta de insemnatate dimensiuni majore. Eul lucid priveste lumea din unghiul mortii (care anuleaza bucuria formelor) si se ambitioneaza sa vada in fiecare parte importanta armonia si gravitatea intregului, a creatiei in ultima instanta. El are, in fond, ambitia sa recupereze fragmentul si sa reconsidere ideea de realitate, punand sub semnul egalitatii, din perspectiva mortii, elementele unui univers familiar si marile probleme ale lumii. Tot ceea ce este neinsemnat se redimensioneaza privit cu un ochi lucid si raportat la un alt sistem de referinta: "orice e important de la un om care se pregateste sa moara". E
ul narator este incredintat in egala masura ca formele prezentului, traite, vor conta in viitor ca obiect al unei atitudini care nu va exclude subiectivitatea evident deformatoare: "Mai tarziu ne vom aduce aminte de cate o intrebare de-a ei si o vom pastra cu nespusa bagare de seama, ca pe un obiect vechi, ramas din batranF [sn.]. Dar in prezentul naratiunii, eu] trebuie in primul rand sa delimiteze din scurgerea monotona secvente, episoade ori gesturi, sa le izoleze si sa le repropuna, in fond, ca evenimente absolut exemplare ori ca forme unice. La acest nivel, poetica lui Anton Holban implica luciditatea si reflexivitatea caracteristice intregii sale proze; autorul nu este deloc dispus sa mistifice, dupa cum nu-si permite nici sa transcrie realitatea prin ipostazele sale accidentale. Constiinta lui opereaza metodic, nu in sensul reproducerii mecanice a realului, ci in ideea recuperarii a ceea ce este in ultima instanta fond sensibil, de viata, si, implicit, ceea ce este autentic.
Fotografierea unor gesturi din prezent este exclusa, caci fotografia inseamna in ultima instanta poza, imortalizare a unei realitati care a renuntat tocmai la ceea ce are autentic: "Caci nu o fotografie cu bunica gatita, grava, aranjata, asa cum e de obicei, va emotiona mai tarziu, ci bunica uitanduse pe fereastra, facand o pasienta, cetind". Intre a copia vorbe ale bunicii ("De ce nu copiez vorbe ale bunicii?") si a le "culege" se consuma intreaga drama a personajului narator, care traieste cu luciditate fiecare clipa unica, implicandu-se in fiecare gest al bunicii, si dezvaluindu-si cu aceeasi luciditate adevarurile nerostite de ceilalti pana cand simte voluptatea fiintei cuprinse de suferinta.
Teme de lucru:
. Conturati portretul personajului narator prin prisma finalului nuvelei: "Oricat ar parea de ciudata aceasta marturisire de la tineretea mea si oricat nu s-ar vedea, e adevarat Amandoi, ca in gradina, bunica si nepotul, prin cer si nouri, mai departe, la bunicul".
. Analizati atributele discursului narativ din perspectiva autenticitatii
literare.
