BUNAVESTIRE
- Roman de Nicolae Breban. Iasi, F.ditura Junimea, 1977.

A fost scris intre 1972-l974, dar n-a putut fi publicat timp de Irei ani din cauza cenzurii, care a formulat peste doua mii de observatii pe marginea manuscrisului. Atit editura "Cartea Romaneasca" (unde era director Marin Preda), cit si editura "Eminescu" (unde era director Valeriu Rapeanu) au refuzat sa tipareasca romanul.

Chemat in fata unui inalt functionar al partidului comunist, autorul ameninta cu emigrarea, izbutind astfel sa obtina publicarea cartii fara nici o modificare din partea cenzurii. Singura concesie pe care a consimtit sa o faca este postfata ce insoteste prima editie, postfata la care va renunta cind va tipari editia a doua in . La scurt timp dupa ce a aparut (la editura "Junimea", din Iasi), romanul va fi atacat, la o plenara a partidului comunist, de catre secretarul general de atunci, Nicolae Ceausescu.

Unul dintre cele mai izbutite romane ale lui Nicolae Breban , Bunavestire reprezinta in activitatea prozatorului un capat de drum, un final de ciclu. Cartile care au urmat, fie ca erau doar niste "aschii" din trunchiul mare al romanului anterior, fie ca au incercat sa deschida un nou orizont epic, diferit intrucitva de cel cunoscut pina acum. Dupa parerea autorului, romanul din 1977 este, din punct de vedere naratologic (dar si stilistic), o scriere postmoderna, intrucit creeaza pentru prima data in literatura romana un nou raport intre narator si personaj: "in loc sa iau distanta fata de ideile unui personaj, cum o face autorul clasic, eu am intrat in pielea lui, ca in orice roman postmodernist.

Cind vorbea Farca sau cind vorbea Grobei, eu gindeam cu ei. Dar in acelasi timp, in alte zone ale romanului, luam distanta fata de ei, la modul caricat uneori" (Confesiuni violente). Nu mai putin interesante sint raporturile pe care autorul le intretine cu personajele sale, Parafrazind o formula flaubertiana, Nicolae Breban a marturisit ca Grobei c'est moi, cu specificarea ca nu e vorba de o transpunere a autorului in personaj, ci de un raport mai complex, de o "flagelare" a autorului in efigia personajului. Personajul principal, Traian Liviu Grobei, reprezinta figura cuceritorului, dar a unui cuceritor ciudat, care cucereste slujind si chiar umilindu-se. Forta lui sta in servitute. El chiar ii marturiseste logodnicei, intr-un rind, vocatia sa ancilara: "Eu, de exemplu, m-am nascut, simt tulbure asta, sa fiu sluga." Toata energia lui, impresionanta, provine din aceasta vocatie de subaltern. inca din adolescenta a simtit nevoia unui model, si acesta a fost profesorul sau de stiinte naturale, Octav Teodorescu, casatorit cu frumoasa Victoria Ionescu. Dragostea lui Grobei pentru aceasta femeie, parasita intre timp de profesorul sau, este rezultatul unei "dorinte triunghiulare": tinarul banatean o doreste doar pentru ca ea fusese dorita mai inainte de Octav Teodorescu. Grobei se va desparti de ea doar cind va inceta sa mai fie subjugat de idolul tineretii sale, de primul sau stapin. Desprins de acesta, personajul devine nu liber (el nu cunoaste libertatea) ci disponibil, gata sa se puna in slujba altui stapin, nu numai diferit, ci si superior.

In aceasta stare de disponibilitate este surprins la inceputul romanului, in primul capitol.

Al doilea stapin pe care "servitorul" Grobei il cucereste este Lelia Haretina Crainiceanu din Alba-Iulia. inca de la Sinaia, unde se cunoscusera, tinarul merceolog isi face simtita forta si autoritatea. Cind Lelia, speriata de lumea barbatilor "rasati", e gata sa i se daruiasca, aces-ta, in mod surprinzator, nu accepta ofranda, isi infrineaza dorinta, dezvaluindu-si stapinirea de sine. Grobei arata astfel nu numai ci se afla sub stapinirea dorintei, dar ca ii impune si Leliei o noua identitate, ii creeaza o noua imagine: aceea de logodnica. Spirit provincial ( Nicolae Breban a definit o data spiritul provincial pornind de la Oswald Spengler), Grobei se foloseste, pentru a o cuceri pe Lelia, mai mult de mijloace sociale, decit de mijloace erotice. El va insista asupra respectarii tuturor uzantelor matrimoniale cu scopul de a da legaturii sale un aspect cit de cit legitim, cit mai "oficial". Ar dori, de exemplu, ca intilnirea lui cu familia Leliei sa fie cit mai protocolara, nu va veni niciodata inopinat la logodnica lui, ci, conform uzantelor, se va anunta de fiecare data printr-o carte postala. ii scrie Leliei ca doreste o nunta religioasa, desi nu e credincios, dar tine sa respecte traditia. Se conformeaza intotdeauna habitudinilor provinciale care presupun ca logodnicul sa ia masa impreuna cu familia logodnicei, sa rasfoiasca albumul familiei si sa asculte amintirile viitorilor socri. Grobei nu lupta pentru iubirea Leliei, ci pentru respectul, pretuirea si admiratia ei si a celor din jurul ei. inainte de a o cuceri pe Lelia, el cucereste lumea ei, parintii ei, orasul ei. Marca lui forta sta in puterea de a astepta, de a avea rabdare. El nu traia nici o pasiune pentru Lelia, el o "iubea din ambitie". Nu este, prin urmare, un seducator, caci nu cistiga cu mijloace erotice, e un cuceritor facut sa triumfe in plan social.

Prin acest fel de a fi, Grobei lasa impresia unui barbat mai in virsta decit este.

In familia Leliei "adevaratul batrin era el", Aceeasi impresie o are si o ruda a Crainicenilor cind merceologul o viziteaza prima data la Vatra Dornei: "putin cam matur pentru virsta lui". Urmatoarea etapa din biografia lui Grobei se prefigureaza inca din scrisorile pe care i le trimite Leliei la Alba-Iulia.

In aceste scrisori, expediate din Blaj, eul sau ascuns iese pentru prima data mai clar la iveala. Grobei se dovedeste acum a fi o fiinta dedublata: un functionar disciplinat, un comis voiajor neinsemnat, dar care ascunde, sub aparentele sale umile, un ambitios, un om cu proiecte. "Eu nu eram un simplu functionar", exclama el. Grobei e fascinat de marile spirite ale Blajului, se simte aproape de ele prin dorinta de a da vietii sale un sens. Dupa vizita la Blaj, incepe treptat sa-si inteleaga rostul si vocatia: aceea de a-si angaja viata intr-o directie ce deocamdata doar se intrevede. inca tulbure, se prefigureaza in nuntea lui un ideal ascetic.

In plimbarile cu Lelia prin Alba, ii vorbeste "despre extaz si initiere, spiritualitate.,, mortificare examen de constiinta despre ispasire, absolvire de pacate". Marturiseste ca asteapta un Mesia caruia sa-i dedice viata, comparat fiind, in acest sens, cu Ioan Botezatorul. Un asemenea Mesia va descoperi in figura lui Mihai Farca, unchiul decedat al Leliei.

Intr-o seara obisnuita, petrecuta cu familia logodnicei, Grobei sufera marea lui metamorfoza, are intuitia destinului sau, ascul-tind amintiri despre Farca si privindu-i pozele. Chipul maruntului functionar se transfigureaza, intepeneste, trece printr-o moarte simbolica, pentru a reinvia cu o alta identitate: aceea de creator al partidei Mihai Farca. Obiectia ce s-a adus romanului inca do la aparitie a fost ca metamorfoza lui Grobei este fortata, incalca logica devenirii personajului, nu este pregatita de nimic. La o lectura atenta, se vede insa ca al doilea Grobei, cel ce va deveni profetul unei noi credinte, sta ascuns in primul Grobei, cuceritorul Leliei si al provinciei. Structura personajului este oximoronica si aminteste intrucitva de eroii romanelor lui Thomas Mann.

In partea a doua, Bunavestire devine un roman politic, in sensul pe care Nicolae Breban il acorda acestui termen. Pornind de la ideea ca exista doua nivele ale politicului - unul de suprafata, ilustrat de proza sud-americana, dar si de cea romana, si unul de adincime - autorul si-a propus sa descrie structura fixa a politicului, mitul contemporan al omului politic. Aceasta parte include ample extrase din scrierile lui Mihai Farca (corespondenta, fragmente de jurnal), scrieri care prin stil si problematica stau sub influenta lui Friedrich Nietzsche.

Spre deosebire de Grobei, inginerul silvic Misu Cirstea reprezinta figura seducatorului, mijloacele prin care el o tulbura pe Lelia Crainiceanu fiind cele erotice. E si numit de altfel de citeva ori "donjuanul Albei, Clark Gabie al intregii suflari feminine, cit de cit distinse, de pe ambele maluri ale Muresului". Cirstea pare o figura desprinsa din reclame, din revistele de moda, provine deci din lumea Kitsch-uhii: are "un trup de manechin perfect pe care orice stofa cadea perfect", pastreaza si acum o alura sportiva, desi tacea tot mai putin sport. Fiu de taran, Cirstea e convins ca in venele lui curg si citiva stropi din singele unui aristocrat. Asa explica el forta charismatica pe care o are asupra celor din jur, capacitatea lui de a fascina si de a supune tara efort.

Relatiile cu prietenii sai sint relatii de la superior la inferior. Cirstea e intotdeauna "principele", "regele singuratic", "seniorul", iar ceilalti sint vasalii, "scutierii" sai. Lipsit de vointa, el este omul care isi risipeste viata, refuzind orice fixare mai indelungata asupra unui scop sau ideal. Dupa citeva saptamini petrecute alaturi de Lelia Crainiceanu, seducatorul simte ca, la rindul sau, e gata de a se indragosti si acest lucru incepe sa-l incomodeze. Celui ce se dorea in orice imprejurare indiferent si relaxat, suferinta din dragoste i se pare de prost gust. Iubirea e considerata o slabiciune, iar fericirea adusa de acest sentiment i se pare "tacuta pentru slugi, pentru proletarii inimii, pentru entuziasti de doua parale". Cirstea era un egotist ("El era un «egotist», un egotist frumos, rece, cu adevarat distins") speriat ca personalitatea i-ar putea fi subjugata intr-o iubire pe care n-o dorea, de care se temea. Nu gaseste o solutie mai buna de a se elibera dintr-o iubire ce incepea sa-l acapareze decit cedind-o pe Lelia unuia dintre prietenii/vasalii sai. isi maculeaza iubirea, o profaneaza, pentru a se putea desprinde de ea. Despre Lelia Haretina Crainiceanu, personajul feminin al romanului, Nicolae Breban a spus ca e "un fel de Zita a lui Caragiale".

Lelia se aseamana intr-adevar cu eroina din O noapte furtunoasa prin dorinta de a da iubirii un stil elegant, distins, asa cum se afla in literatura de consum: "De cinci saptamini, de aproape doua luni, dura romanul sentimental Cirstea-Lelia. Fascicolul X." Fata Crainicenilor e desprinsa si ea din universul Kitsch-ului, e inchipuita dupa modelul oferit de revistele de moda si de cinema.

In tot ce face, dar mai ales cind se afla alaturi de Cirstea, ea imita felul de a fi al vedetelor, al eroinelor din filmele de duzina. Prezentata in general ca o midineta, Lelia e capabila, cel putin o data, sa traiasca o experienta revelatoare. Chemata de Cirstea la el, pe munte, unde lucra ca inginer silvic, ea parcurge un traseu ascensional, prin zapada, avind revelatia mistica a divinitatii. Ascensiunea ei inseamna deci si o desprindere de trivialitatea orasului si de propria mediocritate. Ca si Grobei, Lelia e un personaj construit oximoronic. Condamnat la aparitie intr-o plenara a PCR si minimalizat de o parte a criticii literare aservita regimului de atunci, Bunavestire reprezinta un moment important in istoria romanului romanesc contemporan.

EDITII: Bunavestire, Iasi, 1977, (ed. a doua, Bucuresti, 1994).

Scriitori romani