BUNAVESTIRE
- Roman de Nicolae Breban. Iasi, F.ditura Junimea, 1977.
A fost scris intre 1972-l974, dar n-a putut fi publicat timp de Irei ani din cauza cenzurii, care a formulat peste doua mii de observatii pe marginea manuscrisului. Atit editura "Cartea Romaneasca" (unde era director Marin Preda), cit si editura "Eminescu" (unde era director Valeriu Rapeanu) au refuzat sa tipareasca romanul.
Chemat in fata unui inalt functionar al partidului comunist, autorul ameninta cu emigrarea, izbutind astfel sa obtina publicarea cartii fara nici o modificare din partea cenzurii. Singura concesie pe care a consimtit sa o faca este postfata ce insoteste prima editie, postfata la care va renunta cind va tipari editia a doua in . La scurt timp dupa ce a aparut (la editura "Junimea", din Iasi), romanul va fi atacat, la o plenara a partidului comunist, de catre secretarul general de atunci, Nicolae Ceausescu.
Unul dintre cele mai izbutite romane ale lui Nicolae Breban , Bunavestire reprezinta in activitatea prozatorului un capat de drum, un final de ciclu. Cartile care au urmat, fie ca erau doar niste "aschii" din trunchiul mare al romanului anterior, fie ca au incercat sa deschida un nou orizont epic, diferit intrucitva de cel cunoscut pina acum. Dupa parerea autorului, romanul din 1977 este, din punct de vedere naratologic (dar si stilistic), o scriere postmoderna, intrucit creeaza pentru prima data in literatura romana un nou raport intre narator si personaj: "in loc sa iau distanta fata de ideile unui personaj, cum o face autorul clasic, eu am intrat in pielea lui, ca in orice roman postmodernist.
Cind vorbea Farca sau cind vorbea Grobei, eu gindeam cu ei. Dar in acelasi timp, in alte zone ale romanului, luam distanta fata de ei, la modul caricat uneori" (Confesiuni violente). Nu mai putin interesante sint raporturile pe care autorul le intretine cu personajele sale, Parafrazind o formula flaubertiana, Nicolae Breban a marturisit ca Grobei c'est moi, cu specificarea ca nu e vorba de o transpunere a autorului in personaj, ci de un raport mai complex, de o "flagelare" a autorului in efigia personajului. Personajul principal, Traian Liviu Grobei, reprezinta figura cuceritorului, dar a unui cuceritor ciudat, care cucereste slujind si chiar umilindu-se. Forta lui sta in servitute. El chiar ii marturiseste logodnicei, intr-un rind, vocatia sa ancilara: "Eu, de exemplu, m-am nascut, simt tulbure asta, sa fiu sluga." Toata energia lui, impresionanta, provine din aceasta vocatie de subaltern. inca din adolescenta a simtit nevoia unui model, si acesta a fost profesorul sau de stiinte naturale, Octav Teodorescu, casatorit cu frumoasa Victoria Ionescu. Dragostea lui Grobei pentru aceasta femeie, parasita intre timp de profesorul sau, este rezultatul unei "dorinte triunghiulare": tinarul banatean o doreste doar pentru ca ea fusese dorita mai inainte de Octav Teodorescu. Grobei se va desparti de ea doar cind va inceta sa mai fie subjugat de idolul tineretii sale, de primul sau stapin. Desprins de acesta, personajul devine nu liber (el nu cunoaste libertatea) ci disponibil, gata sa se puna in slujba altui stapin, nu numai diferit, ci si superior.
In aceasta stare de disponibilitate este surprins la inceputul romanului, in primul capitol.
Al doilea stapin pe care "servitorul" Grobei il cucereste este Lelia Haretina Crainiceanu din Alba-Iulia. inca de la Sinaia, unde se cunoscusera, tinarul merceolog isi face simtita forta si autoritatea. Cind Lelia, speriata de lumea barbatilor "rasati", e gata sa i se daruiasca, aces-ta, in mod surprinzator, nu accepta ofranda, isi infrineaza dorinta, dezvaluindu-si stapinirea de sine. Grobei arata astfel nu numai ci se afla sub stapinirea dorintei, dar ca ii impune si Leliei o noua identitate, ii creeaza o noua imagine: aceea de logodnica. Spirit provincial ( Nicolae Breban a definit o data spiritul provincial pornind de la Oswald Spengler), Grobei se foloseste, pentru a o cuceri pe Lelia, mai mult de mijloace sociale, decit de mijloace erotice. El va insista asupra respectarii tuturor uzantelor matrimoniale cu scopul de a da legaturii sale un aspect cit de cit legitim, cit mai "oficial". Ar dori, de exemplu, ca intilnirea lui cu familia Leliei sa fie cit mai protocolara, nu va veni niciodata inopinat la logodnica lui, ci, conform uzantelor, se va anunta de fiecare data printr-o carte postala. ii scrie Leliei ca doreste o nunta religioasa, desi nu e credincios, dar tine sa respecte traditia. Se conformeaza intotdeauna habitudinilor provinciale care presupun ca logodnicul sa ia masa impreuna cu familia logodnicei, sa rasfoiasca albumul familiei si sa asculte amintirile viitorilor socri. Grobei nu lupta pentru iubirea Leliei, ci pentru respectul, pretuirea si admiratia ei si a celor din jurul ei. inainte de a o cuceri pe Lelia, el cucereste lumea ei, parintii ei, orasul ei. Marca lui forta sta in puterea de a astepta, de a avea rabdare. El nu traia nici o pasiune pentru Lelia, el o "iubea din ambitie". Nu este, prin urmare, un seducator, caci nu cistiga cu mijloace erotice, e un cuceritor facut sa triumfe in plan social.
Prin acest fel de a fi, Grobei lasa impresia unui barbat mai in virsta decit este.
In familia Leliei "adevaratul batrin era el", Aceeasi impresie o are si o ruda a Crainicenilor cind merceologul o viziteaza prima data la Vatra Dornei: "putin cam matur pentru virsta lui". Urmatoarea etapa din biografia lui Grobei se prefigureaza inca din scrisorile pe care i le trimite Leliei la Alba-Iulia.
In aceste scrisori, expediate din Blaj, eul sau ascuns iese pentru prima data mai clar la iveala. Grobei se dovedeste acum a fi o fiinta dedublata: un functionar disciplinat, un comis voiajor neinsemnat, dar care ascunde, sub aparentele sale umile, un ambitios, un om cu proiecte. "Eu nu eram un simplu functionar", exclama el. Grobei e fascinat de marile spirite ale Blajului, se simte aproape de ele prin dorinta de a da vietii sale un sens. Dupa vizita la Blaj, incepe treptat sa-si inteleaga rostul si vocatia: aceea de a-si angaja viata intr-o directie ce deocamdata doar se intrevede. inca tulbure, se prefigureaza in nuntea lui un ideal ascetic.
EDITII: Bunavestire, Iasi, 1977, (ed. a doua, Bucuresti, 1994). |