BUDIEA-EXPRESS.
Poezie de Alexandru Musina.
Publicata pentru prima data, cu modificari impuse de cenzura, in volumul colectiv Cinci, Bucuresti, .
A devenit in scurt timp celebra si autorul, lipsit de posibilitatea de-a o retipari in conditiile tot mai vitrege ale ultimului deceniu comunist, a difuzat-o in copii xerox, greu de realizat, si acestea, pe atunci. Dupa caderea, in decembrie 1989, a regimului comunist, poezia a fost reluata, in forma ei originara, in volumul Lucrurile pe care le-am vazul. Bucuresti, . S-a putut astfel constata ca modificarile din varianta cenzurata nu erau multe si constau in inlocuirea unor termeni scatologici din partea a cincea a poeziei, parte cu un pronuntat caracter satiric (poezia are in total sase parti: Introducere, Senzatie, Context, Defulare. Filtru si Ilustratie).
Peste un an, Alexandru Muşina va include Budila-Express in Antologia poeziei generatiei 'HO, Pitesti, .
Si, in sfirsit, cartera acestei scrieri inregistreaza inca un episod, anume traducerea ei in limba franceza din initiativa Fundatiei Culturale "Royaumonl" si publicarea ei la Paris, in volum separat, in 1994.
O realizare majora din toate punctele de vedere, pe linia "poeziei ocazionale" (in sens goethe-an), este poemul Budila-Express al lui Alexandru Muşina Poetul vorbeste aici despre un trauraatism cu implicatii existentiale, despre o ruptura interioara, specifica de fapt unei intregi generatii. Poezia se mentine tot timpul la nivelul experientei de viata, astfel incit cititorul nu intimpina nici o greutate in a recunoaste unele detalii autobiografice, chiar daca autorul le antreneaza de obicei intr-un joc al inchipuirii cu efecte hazlii. Primele versuri comunica un sentiment al expulzarii, al desprinderii de lumea fericita a boemei tineresti, sentiment pe care poetul il fixeaza in efigia unui celebru vers goethean din "ocazionala" Elegie de la Marienbad:
"Am pierdut totul. Portarii hotelurilor
Ne-au uitat, femeile fragede si aristocrate
Ne-au uitat, hamalii din gari ne-au uitat si liftierii,
Vinzatoarele de flori si negustorii de nestemate,
Ne-au uitat strazile, ne-au uitat casele albe
Pe care urca iedera ruginie a vechii «la bella estate»". |
I incretea nu inseamna insa numai boema, ci si cultura, poezie - valori Ia care poetul nu se mai poate intoarce decit cu mijloacele memoriei. El are constiinta omului invins, a omului nevoit sa capituleze in fata unei multimi nediferentiate, anonime, gata sa anihileze orice tendinta excentrica si orice personalitate. Regula necesitatii devine atotputernica, impunindu-i o existenta obligata, vulgara si mai ales lipsita de individualitate.
Exilat in realitatea cotidiana, poetul tinar va descoperi adincimile biologice ale vietii, lipsa de spiritualitate, forta obscura capabila sa-l transforme dintr-o fiinta solara intr-una satur-niana:
"Am descoperit cultul secret
Al stomacului, sexului si capului plecat, si noi
Am patruns in catacombele realitatii,
in subsolul paginii de ziar si mai jos de subsol
Acolo unde nu mai exista decit
Carnea si timpul, senzorul obosit." |
Dar acest surghiun in lumea din afund inseamna, de fapt, o alta nastere, o re-nastere intr-o stare mai prejos de cea initiala. De la nivelul ei, limbajul culturii, al eruditiei, desi impresioneaza placut ca o frumoasa amintire, devine "fara sens", altfel spus impropriu in raport cu noua conditie sociala si existentiala a poetului. insasi poezia, o anumita poezie, aceea inteleasa ca exhibare a unor nevoi sufletesti, esle luata in deridere si chiar repudiata: "Ei ma intreaba despre poezie, acea trebuinta/ jilhoasa si plina de rusine a adolescentei,/ Despre poezie, precupeata grasa si care/ Ne-a luat pe nimic inimile de pustani si lc-a pus pe ata,/ Despre poezie, cuvint plicticos,/ Pe care dictionarele-l mai pomenesc/ Din conformism si vocatie inertiala". Refuzind acest fel de poezie, pomenit in dictionare, autorul doreste, in realitate, sa se elibereze de orice conventii preexistente si sa transcrie cit mai exact cu putinta un fapt autentic. Nici idealul sau nu e lipsit insa, cum stim, de precedente istorice. Desi se mentine tot timpul pe linia existentei sociale, neocolind chiar anumite accente etice, poemul lui Alexandru Muşina ofera totusi citeva posibilitati de transfigurare a elementului personal, de inaltare spre o viziune arhetipala. Autorul nu insista in aceasta directie, fiindca nu o astfel de poezie vrea el sa scrie, dar nici nu renunta cu desavirsire la aluziile mitice sau livresti. Accepta, de exemplu, sa echivaleze o experienta individuala, cum este prizonieratul sau in viata cotidiana, cu mitul biblic al caderii din paradis:
"Am pierdut totul.
in paradis, in clipa cea repede, in metalul inchipuirii
Nimic din noi n-a ramas". |
Acelasi efect de innobilare a faptului biografic il au si analogiile pe care le stabileste cu situatii asemanatoare descrise in literatura universala. Exilul poetului latin Ovi-diu la Pontul Euxin constituie, de pilda, un posibil termen de comparatie pentru experienta prin care trece el insusi in prezent. Vorbind despre noua lui viata "in tinuturile boreale,/ Dincolo de scitii cei imbracati in blanuri", autorul se pune, pentru o clipa, in paralel cu destinul vitreg al poetului antic, dind cazului sau o dimensiune mai profunda, arhetipala. Sint posibile si alte asociatii de acest fel, dar nu ele fixeaza specificul acestui preafrumos poem, fiindca tendinta lui Alexandru Muşina , ca si a celorlalti poeti "optzecisti", nu este de a se inalta spre un orizont al marilor semnificatii transcendentale, ci de a-si indrepta atentia spre nivelul de jos al existentei.
