Sextil PUSCARIU
biografie |
Sextil Puscariu (4 ianuarie 1877-5 mai 1948) se identifica in cultura romaneasca mai ales prin titlurile sale de referinta in domeniul lingvisticii si filologiei.
A condus lucrarile de elaborare a Dictionarului Academiei Romane (1906-l940), a initiat si condus lucrarile pentru alcatuirea Atlasului lingvistic roman. Academician, profesor universitar la Cluj, specialist in istoria limbii si literaturii romane, ne-a lasat pagini importante de lingvistica generala, lexicografie, dialectologie.
Opera sa memorialistica, insumand cinci volume, inca necunoscute in totalitate publicului, impune mai ales doua titluri: Calare pe doua veacuri (-895-l906), publicat in 1968, si Brasovul de altadata, aparut la Editura Dacia in 1977, intr-o editie ingrijita de Serban Polverejan, cu un cuvant inainte de Ioan Colan.
Prezentarea textului
LA FRONTIERA DINTRE LITERATURA CONFESIVA SI ISTORIE. |
Brasovul de altadata este lucrarea memorialistica pe care Sextil Puscariu o realizeaza cu greu, in ultimii ani ai vietii sale - o scrie, retras la Bran, din iarna anului 1943 si pana in prima jumatate a anului . Cartea este a doua din cele cinci volume de memorii ale profesorului si ne ofera imaginea Brasovului din ultimul deceniu al secolului al XlX-lea, "cand cel ce va vorbeste era mai tanar si cele traite si vazute aveau farmecul celor optsprezece ani ai luF, cum ni se confeseaza autorul in primul capitol al memoriilor. Aflata, ca orice opera de acest gen, la frontiera dintre literatura confesiva si istorie, pagina acestei carti se evidentiaza in primul rand prin ceea ce autorul denumea, (tot) in primul capitol al ei, simpatia pentru trecut": "Scopul acestei carti este tocmai sa desluseasca ce nu mai e ca odinioara. O va face fara sentimentalism si durere sufleteasca pentru cele pierdute, dar cu simpatie pentru trecut ()". Prefatatorul acestor memorii, profesorul Ioan Colan, nota ca scrisul academicianului este aici "de o seninatate desavarsita".
Tot Ioan Colan va remarca in cuvant-inainte noutatea acestei scrieri memorialistice prin ruperea traditiei de a prezenta cronologic faptele de care naratorul ia cunostinta direct si inlocuirea acestui flux si reflux naratorial cu formula capitolului-sinteza. Cateva titluri de capitole sunt lamuritoare: Cetatea, Scheii, Negustori si meseriasi, Casina, Medicul de casa. Lectura unui brasovean etc. Memoriile, fiind in fond o privire retrospectiva asupra evenimentelor la care povestitorul a fost martor, presupun o cunoastere directa a acestora; memoriile lui Sextil Puscariu subinteleg o foarte solida documentare bibliografica, ceea ce da reconstituirii adevarului istoric o garantie in plus. Sa mai notam ca memoriile, prin continutul lor, depasesc titlul lucrarii: ele nu sunt numai ale Brasovului, ci mai ales ale Brasovului.
Sala festiva a Liceului "Andrei Saguna"
(fragment)
"Pentru ca sa poata cineva aprecia tot ce a facut Popazu, pe cand era protopop al bisericii Sf Nicolae, pentru gimnaziu, trebuie sa citeasca marea si valoroasa monografie despre Istoria scoalelor centrale romane gr.-or. din Brasov, scrisa din incidentul jubileului de 50 de ani ai gimnaziului, atat de frumos si documentat, de profesorul Andrei Barseanu si publicata in 190. Atunci se va convinge ce greutati uriase au trebuit invinse si cat devotament de fiecare clipa a depus vrednicul preot pana cand, in gradina mlastinoasa din «Groaveri», un iscusit arhitect roman a inaltat maretul palat, care dupa aproape o suta de ani strajuieste inca falnic si solid intrarea in Schei. Va urmari, in aceasta scriere care ridica un monument vredniciei romanesti, drumurile lui Popazu la Viena tocmai in preajma revolutiei, va afla cum un negustor brasovean trebui sa faca pe cumparatorul locului, ca sa nu tradeze intentiile romanilor, si cum vrednicul protopop aduna baietii mai marisori de la scoala si le ajuta sa rostogoleasca pietre de pe dealurile din capul Oabanului, ca sa aiba ce cara, pentru mesterii zidari, carele aduse de sateni.
Pe paretele cu cele doua portrete ale arhiereilor din sala festiva era, cand eram copil, un fel de gobelin cusut cu multa arta si rabdare, in fire colorate, de domnisoarele Molnar din Cluj si daruit gimnaziului din Brasov. Reprezenta pe Mihai Viteazul in picioare, cu caciula traditionala in cap si aratand cu mana intinsa spre zidurile cetatii pe care a asediat-o odinioara.
Mai erau pe cei doi pareti lungi ai salii, intre cele cinci ferestre spre nord si de-a dreapta si de-a stanga usii de intrare, portretele in ulei ale binefacatorilor gimnaziului si ale primilor lui directori. Unul era Gavril Munteanu, invatatul academician, nascut in Vingart si trecut, cand era de 23 de ani, in Tara, unde a fost in 1835 «corepetitor» la Liceul Sf. Sava si, pana in anul revolutiei, profesor Io seminarele preotesti din Buzau si de la manastirea Bucovat. El s-a pus de la inceput, cel dintai profesor, in slujba gimnaziului brasovean. El, traducatorul operelor lui Tacit, trebuie sa fi fost cel ce a propus ca in sala festiva a gimnaziului sa se inscrie ca deviza pentru tinerime cuvintele «Literis et virtuti». Carte si barbatie era ceea ce cerea el de la elevi. Cand Odobescu a asistat la serbarile de la a doua adunare generala a Asociatiunei Transilvane care s-a tinut, ca toate serbarile mari ale brasovenilor, in sala gimnaziului, desigur umanistul a fost impresionat de aceasta lozinca. Cand Munteanu s-a imbolnavit, l-a urmat la conducerea institutiei fostul lui «conrector», Dr. Ioan Mesota, de loc din Darstele Brasovului, care facuse studii stralucite la Viena si Bonn, unde desigur l-a avut profesor pe Friedrich Diez, parintele filologiei romanice. La patruzeci de ani a murit si acest barbat luminat, tocmai cand se termina razboiul, in 1878, regretat de toti brasovenii, pe care i-am auzit vorbind numai cu multa simpatie despre el.
Dragostea a fost cimentul vartos care a facut din aceasta scoala o reduta puternica a rezistentei noastre nationale. Ca si la macelarul Ototoiu si la Lacea. dragostea a indemnat pe negustorii brasoveni, ca Iuga sau Ionciovici, sa faca donatii insemnate, sau pe capitanul Cristureanu sa aiba grija de elevii saraci. Dragostea frateasca s-a aratat insa mai ales peste munti, cand toate fondurile stranse, ban cu ban, nu mai ajungeau ca sa acopere marile cheltuieli cu zidirea gimnaziului, a scolilor populare, reale si comerciale ce i s-au adaugat si a plati corpul didactic din ce in ce crescut. Atunci biserica Sf. Nicolae sari intr-ajutor, si prin Ioan Maiorescu, cumnatul lui Popazu, Kogatniceanu din Moldova si Epureanu in Muntenia votara subventia Jagaduita de Petru Cercel bisericii, cate 500 de galbeni dotatie anuala. Suma aceasta s-a marit mai tarziu. Scarlat Rosetti, elevul recunoscator al lui Gheorghe Lazar, care a ridicat la Avrig un monument dascalului sau, a facut o danie si gimnaziului brasovean."
|
REMEMORAREA NASTE REMEMORARE |
Textul propus face parte din capitolul Scoala: «Pe norme» si in «gimnaziul inferior» si «superior». El stabileste clar centrul de interes al rememorarii, iar germenele iradierii narative sunt cuvintele profetice sub semnul carora a pus, "in septembrie 1851, marele episcop Andrei Saguna piatra fundamentala a scoalei care avea sa devina cel mai viguros izvor de cultura din ArdeaP'. Deschiderea scolii se facea la Sfanta Sofia. ,£ofia inseamna in greceste intelepciune. Sfanta cu acest nume avea trei fiice, cu numele Credinta. Nadejdea si Dragostea." Iar episcopul Andrei Saguna, in momentul ceremonial amintit, a spus: "Gimnaziul nostru sa-l intemeiem pe intelepciunea aceea care a avut trei fiice, si anume pe Credinta, Nadejdea si Dragostea, caci numai aceasta este intelepciunea adevarata".
Astfel, naratorul ne implica in doua niveluri ale existentei "lumii de ieri si de azi", inceputul de an scolar, petrecut festiv in sala de ceremonii a cladirii Colegiului National "Andrei Saguna" din Brasov (cum este cunoscuta si vestita astazi institutia de invatamant), sala incarcata inca de atunci de adevarata istorie, prilejuieste memorialistului reinvierea momentelor pline de greutati uriase", cand cladirea ,^imnaziuluf ,jnaretul palat, care dupa aproape o suta de ani strajuieste inca falnic si solid intrarea in Schei*', se construia prin stradania neobosita a episcopului Ioan Popazu si a altor oameni cu adevarat de isprava, pomeniti ca atare in pagina. Aceasta prima secventa a textului, ocupand, cu intermitente, mare parte a lui, marcheaza, printre altele, un act reparator. "Pe atunci nu se atarnau in sala festiva chipurile ministrilor", ne spune Sextil Puscariu, ci "pe cei doi pareti lungi ai salii"" isi aveau loc de cinste alte portrete. In galeria binefacatorilor brasoveni ai gimnaziului strajuiau, modesti, "in portul lor din Schefl un Dumitru Ototoiu sau un Vasile Lacea, care reprezentau "iubirea de cultura si setea de lumina". Textul este revelator.
A doua secventa a textului este sprijinita (pe) si prilejuita tot de galeria de portrete din sala festiva a liceului. Locul de cinste, alaturi de binefacatorii gimnaziului, este "al primilor lui directorf. Sunt evocate figurile lui Gavril Munteanu, "invatatul academician", traducatorul operelor lui Tacit, si lui Ioan Mesota, "care facuse studii stralucite la Viena si Bonn".
O a treia secventa a textului, care isi are punctul de iradiere in cuvintele profetice ale episcopului Andrei Saguna, pomenite mai sus, este semnul "dragostei fratesti", "cimentul vartos care a facut din aceasta scoala o reduta puternica a rezistentei noastre nationale". Memorialistul aminteste ca, la vremuri grele, i-au sarit scoalei in ajutor oamenii bisericii Sf. Nicolae, dar mai ales ,JCogalniceanu din Moldova si Epureanu in Muntenia", si altii. Scoala era pe atunci o problema nationala. Remarcam in primul rand vibratia interioara a textului; apoi participarea afectiva la un act fundamental, astfel perceput de catre memorialist. I-am sublinia lumina, iradiind subiacent, dintr-un nivel ectosemantic al cuvantului, toate realizate cu dragoste. Implicit academicianul da glas unui crez de-o viata, sacralizand, prin text, momentul rememorat. El reverbereaza in timp pana la noi.
BIBLIOGRAFIE:
Puscariu, Sextil - Brasovul de altadata, editie ingrijita de Serban Polverejan, cu un Cuvant-inainte de Ioan Colan, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977.
