Scurgerea timpului si neputinta omului de a interveni in fata destinului s-au "corectat", in mentalitatea arhaica, prin apelul la ceremoniale sacre, la obiceiuri care explica la dimensiune umana multe intrebari referitoare la nedreptatile ceasului vremii. in evolutia spiritualitatii umane practici ca nunta mortului, o nunta a unui tanar necasatorit, impun semnificatii noi consecintelor ineluctabile ale destinului.
La romani, poezia ceremoniala funerara {Bradul, Zorile, Cantecul Mare, bocetele si jocurile de priveghi) ocupa un loc esential in categoria folclorului literar, care marcheaza marile evenimente ale vietii omului, iar in plan artistic exista doua concepte fundamentale transformate in alegorii: reprezentarea mortii ca o lunga calatorie (marea trecere) si reprezentarea nuptiala a mortii pentru tinerii "nelumiti", necasatoriti. Cantecul bradului este un text folcloric in care se intrepatrund cele doua alegorii, avand in centru obiceiul funerar de punere la capataiul defunctului tanar, necasatorit, un brad. in obiceiurile romanesti, bradul - arbore al vietii -, folosit in marile ceremoniale de trecere (nunta, moarte) pentru a marca trecerea individului de la o etapa la alta, simbolizand o punte intre doua lumi, doua moduri de viata, devine substitut al mortului sau chiar mireasa.
In textul folcloric Bradule, bradule, reconstituit si de Constantin Brailoiu, nu se vorbeste direct despre moarte, dar, prin intercalarea elementelor de rit si realitate, din bogata simbolistica a bradului se poate descifra mesajul. Ca in multe realizari folclorice, se intrepatrund si aici caracteristici ale diferitelor specii literare: doina, colindul, basmul. Ca procedeu compozitional, dialogul, aici dintre lumea umana (defunctul si cei ramasi pentru a indeplini ritul funerar) si cea naturala, se intalneste mai ales in doine, tonul de lamentatie conferind insa textului discutat caracterul unui lung monolog liric. Tot din doina provine si tonul elegiac prin care este surprins intregul univers, sentimentul tragic al mortii premature si grija respectarii ceremonialului potrivit unor prescriptii rituale. Acest cantec de inmormantare cuprinde mai multe secvente narative: plecarea voinicilor in cautarea bradului, cautarea propriu-zisa, doborarea, aducerea, punerea la mormant si impodobirea acestuia. Enuntul este organizat printr-o structura dramatica, intrebarea adresata bradului (formata din 7 versuri) continuand cu raspunsul acestuia (in 106 versuri). Dincolo de aceasta structura binara mai regasim in text si o prezentare a protagonistilor si opozitia dintre destinatia normala a bradului si cea pentru care este cautat de tineri.
Cei doi voinici pleaca
"cu parul lasat
Cu capul legat,
Cu roua pe fata,
Cu ceata pe brate,
Cu berde la brau,
Cu colaci de grau,
Cu securi pe mana,
Merinde de-o luna",
Iar portretul lor este mai degraba o descriere a atitudinii de jale si a rolului pe care urmeaza sa il indeplineasca in desfasurarea ritualului funerar. Chiar daca in poezie nu se vorbeste in mod direct despre evenimentul pentru care se cauta un anume brad, autorul popular face aluzii la moarte: defunctul {"cine-a pribegit") apare ca un calator intr-un periplu catre lumea de dincolo, iar bradul care isi canta tristetea intruchipeaza jalea universala, "jalea de moarte". in mod repetat, ca intr-o incantatie, in spatele versurilor care vorbesc despre drum, exista versuri cu aparitii sumbre: bradul "are craca uscata I De moarte lasata". Prezenta preotului, latratul sfasietor al cainilor si fumul de tamaie, colacii de grau subliniaza ritul, imaginile artistice astfel create (auditiv, olfactiv, tactil) conoteaza durerea si duc povestea bradului si rostul lui mai departe catre locul si timpul inmormantarii.
Calatoria voinicilor reface un drum initiatic intr-un spatiu mioritic, romanesc, fara referiri concrete: "Si ei au umblat I Vaile cu fagii I Si muntii cu brazii", intr-un timp prelungit pe durata unei luni. Alegerea bradului nu se face oricum, ci in functie de "craca uscata, I De moarte lasata", pentru ca este un "brad pocit". Destinul sau se hotaraste o data cu alegerea predestinata, "doborarea" lui fiind semn al mutarii si insotirii ulterioare a mortului in lumea de dincolo. insotirea alaiului funerar este semnalata de versurile: "Si ei ca m-au luat I Tot din munti in munti I Prin bradui marunti I Tot din vai in vai I Prin brazi maruntei", iar prin izolarea bradului si a mortului de locurile cunoscute se anuleaza opozitia viata - moarte, brad - defunct. Aceasta solidaritate mistica intre om si natura (descifram semnificatii ale ceremonialului mortii paralele cu ritualurile destinate nuntii, cautarea iubitei sau a elementului natural care sa insoteasca tanarul in calatoria spre necunoscut) nu mai este accesibila constiintei moderne. De aceea, creatia populara surprinde miscarile deosebite pentru cautarea bradului unic, la care voinicii se inchina si ingenuncheaza evlavios, si atentia pentru moartea-calatorie, plecarea defunctului catre alt loc, eveniment ce trebuie pregatit dupa toate canoanele.
Ultimele secvente ale textului surprind la nivelul personificarii jalea exteriorizata a bradului, sentimentul tragic al neimplinirii, dar mai ales formularea nemultumirii: el este destinat unui rost tragic, "Dar ei m-au pus I La mijloc de camp I La cap de voinic", si nu unui rost utilitar. "Rolul fundamental al poemului" consta in "exteriorizarea durerii, comunicarea sentimentului tragic in toata intensitatea lui" (Mihai Pop, Pavel Ruxandoiu). Senzatia dezintegrarii si jalea universala cuprind intreaga suflare si fenomenele naturale: "Ploaia sa ma ploaie, / Cetina sa-mi moaie; / Vantul sa ma bata, / Cetina sa-mi cada; / Ninsoarea sa ninga, / Cetina sa-mi franga". intregul text are o structura repetitiva bine marcata, dar intensificarea durerii se realizeaza mai ales printr-un fragment care devine refren si confera nu numai culoare sentimentelor, ci si ritmicitate magica versurilor, amintind astfel de caracterul ciclic al vietii universale. "Eu de-as fi stiut I N-as mai fi crescut" este o constructie conditionala intregita de o con-clusiva, capabile sa imprime amprenta afectiva. Cama de sentimente se exprima, la nivel sintactic si morfologic, prin enunturi exclamative si interogative, prin paralelisme sintactice ("Tot mila si foc / Tot mila si jele"), succesiuni verbale ale timpurilor trecut si viitor popular ("m-au doborat", "m-au mintit", "mor pune"). La nivel fonetic capata importanta rimele in gerunziu, pentru demonstrarea tonului elegiac, iar pentru accentuarea durerii versurile terminate in vocale: "vale" / "cale" / "jale".
Asa cum secventele se deruleaza binar prin dominare rituala si lirica, la nivelul analizei simbolistice, poezia se construieste dintr-un sir de opozitii asezate in jurul dihotomiei viata-moarte: viata de aici si cea de dincolo marcata de opozitia spatiala munti / vai - loc mlastinos / loc pietros, contrastul intre locul de bastina al defunctului si al bradului si locul strain, functia utilitara si cea funerara a bradului, contrastul dintre natura fireasca a copacului si mort, opozitii neutralizate in final prin intrepatrunderea semnificatiilor. Solemnitatea si gravitatea momentului impun recursul la un anumit conventionalism al ceremonialului. Chiar daca imaginile din final amintesc de un spectacol, bradul impodobit devine semn al jalei si al destinului necrutator: "Si ei m-au mintit; / Ca m-au secuit, / los la radacina, / Cu fum de tamaie; / Mai pe la mijloc, / Chiti de busuioc, / Tot mila si foc".
Aprecieri critice"Pe plan mitic, bradul capata, in mod firesc, multiple semnificatii: in bocete, el apare ca punte intre cele doua lumi, ca centrul sacru unde are loc judecarea sufletului si chiar ca substitut al mortului. In ceremoniile concrete de inmormantare, el poate tine locul miresei cu care mortul ar fi trebuit sa fie lumit; atunci cand cel decedat a pierit pe alte plaiuri, arborele este ingropat in locul mortului." (Mihai Coman - Izvoare mitice, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1980) "Simbolul in jurul caruia se concentreaza atat poezia cantecului, cat si ritualul care o incadreaza, bradul, este interpretat in Transilvania ca mireasa a celui mort nelumit. in Oltenia, aceasta interpretare nu mai apare cu aceeasi claritate. Ipoteza ca bradul ar fi aici, in general in simbolistica traditionala, semnul pomului vietii deschide cai de interpretare care nu pot fi neglijate, dar care nu sunt incompatibile cu simbolistica nuptiala." (Mihai Pop, Pavel Ruxandoiu - Folclor literar romanesc, EDP, Bucuresti, 1991) (M. F. B.) |
