BLANURILE OCEANELOR - Volum de poezii de Virgil Teodorescu, publicat in .

Este cartea de debut a poetului (In acelasi an a aparut si volumul de poezii Butelia de Leyda, de aceeasi factura suprarealista.)

Sub titlul Blanurile oceanelor si alte poeme, aceste doua culegeri au fost reeditate in 1969, incluzindu-se si texte din placheta scrisa in colaborare cu Gellu Naum, Spectrul longevitatii. 122 de cadavre (1946), versurile in limba franceza din "caietul Infra Noir", Au lobe du sel (La lobul sarii, 1947) si, tot in franceza si in aceeasi serie "Infra Noir", poemul in proza La provocation (Provocarea), .

Din sumarul culegerii din 1969 mai fac parte poeme din creatia post-avangardista a autorului atestind o ruptura fata de aceasta epoca de tinerete prin "cla-sicizarea" formala si supunerea la imperativele sloganurilor ideologice ale momentului (v. voi. Scriu negru pe alb, 1955; Drepturi si datorii, 1958; Semicerc, 1964; Rocada, 1966; Corp comun, 1968).

O sectiune a culegerii, Din periodice si inedite, recupereaza versurile din anii experientelor avangardiste (193l-l947). Poeme din Blanurile oceanelor (1945) au fost retinute si in antologia Poezie neintrerupta (1976) si in "editia ingrijita de autor" in 1983, Cit vezi cu ochii.

Produs tipic suprarealist, Blanurile oceanelor isi afirma din primele pagini adeziunea programatica la avangarda literara, preluind citate definitorii din precursori ca Rimbaud ("Poezia nu va mai ritma actiunea, ea va fi inainte"), Lautreamont ("Poezia trebuie tacuta de toti, nu de unul") sau Novalis ("Nimic nu e mai poetic decit tranzitiile si intilnirile eterogene").

Energicul poem-manifest ce prefateaza volumul schiteaza, la rindul sau, un proiect poetic in care se contopesc principalele aspiratii si exigente ale "frumusetii convulsive" suprarealiste, vizind si o totala eliberare a omului: "Urasc tot ce ameninta mersul amenintator al omului spre libertate/ Urasc cuvintele care tradeaza revolta/ Urasc ingrozitoarea tradare a poetilor/ Urasc limitarea dorintelor tumultuoase/ Poetizarea naturii poetizarea acestui cataclism linistit"

Acest programatism transpare in numeroase versuri ce expliciteaza tehnica imagismului suprarealist inainte de a o practica in vederea "perturbatiunii" ordinii realului si a substituirii ei cu un univers de proiectii onirice revelatoare:

"Obiectele vor capata pierduta lor semnificatie Agresiva revolutionara patina Pe care o au in ele ca o trapa ascunsa Inegalabilul lor salt mortal Va rupe in tisii aerul care le inconjoara Femeile vor gasi in locul rochiilor cuiburi de viespi in locul cearceafurilor nuptiale penite si crapi in locul gurii un golf cetos in locul canalurilor vor li primele harfe".

Cind trece la "fapte", descoperim ca obsesia fundamentala tine de era.ro/ transfigurator dar si, ca sa zicem asa, desfigurator, deschis spre o perspectiva apocaliptica. Sentimentul iubirii este adesea, ca la un Paul Eluard, generator de pure viziuni onirice in care lumea cunoaste infinite metamorfoze: "Tu esti femeia in care se deschide visul/ Ca o enomia planta de apa/ in care oasele lustruite sint ace de cusut/ Blanurile oceanelor pentru totdeauna", "Dragostea noastra va desface peste oras flore luxuriante", "Numele tau incepe cu roza vinturilor".

Nu mai putin frecvente sint insa imaginile de cosmar, sub semnul unui "eros apocaliptic" (N. Balota):
"delirul meu se sparge de picioarele tale cu un zgomot asurzitor/ / Sticlele naufragiilor sint pline de singe/ Mai violet decit pieptenul tau/ Cu care ai pieptanat florile si incestul", "in numele lau surprinzator de limpede se cer tigari si harti de cristal/ si ruginesc cuiele batute inauntru/ si fantomele asasine isi pregatesc pumnalele/ Prin coridoarele lungi ale somnului".., Ceea ce poetul numeste "hipnoticele dezastre" face parte din recuzita imaginarului suprarealist; un exemplu poate fi poemul Alternativele sint de diamant: "Pe spinarile galbene pisicile conduc lepra/ Vehiculele sint invadale de plante/ si pericolul naufragiului pluteste deasupra hergheliilor/ Femeile de cinci ori mai mari decit in realitate au in par omizi variat colorate".

Un anumit calcul al efectelor, o dirijare constienta a constructiei cosmarului sint destul de usor vizibile in versuri abia disimulat "programatice": "Daca as cadea ti-ai muia unghiile in cosmarul nocturn", sau: "colturoasa ciocnire dintre somn si metal/ dintre hohot si intuneric". In schimb, o poezie ca Aruncatorul de bumerang, una dintre cele mai unitare din volum, inscrie organic, intr-o tesatura descrip-tiv-narativa deplin articulata, intreg "misterul" si stranietatea unei stari de spirit tensionate proiectate vizonar intr-un fel de "emblema cosmica" amintind de pictura lui Salvador Dali (N. Balota):

"Acest oras sfirsesle cu marea Pe stinca cea mai inalta a tarmului sta aruncatorul de bumerang si asteapta noaptea cind loviturile lui vor surprinde mai bine orasul Aruncatorul de bumerang isi incordeaza pulpele teribile si dintr-o data arma trece prin ceata marina Cu zgomot usor de fanfara muribunda El asteapta cu bratul intins si dupa un timp Ea se intoarce din tenebroasa calatorie Cu fire de singe salbatica si proaspata Aruncatorul de bumerang isi incordeaza "pulpele teribile Pentru o noua lovitura mai violenta Poate pentru ultima lovitura inainte de aparitia aurorei".

Asemenea compozitiii sint mai rare in Blanurile oceanelor, poetul preferind in genere sa distruga coerenta de suprafata a discursului, mizind pe revelatiile spontane promise de "lumina imaginii", de unde si spatiul oarecum accidentat al textelor sale (o anumita intentie ordonatoare e prezenta, totusi, adeseori, seria asociatiilor fiind desfasurata in jurul unui nucleu verbal de o relativa stabilitate, intr-o progresiune in sistem anaforic). Imaginile fragmentare de reala expresivitate nu sint putine, si ele pot fi extrase din aproape fiecare pagina: "Te chem sa privim cum cad si se sparg melcii/ Brat la brat/ Sa privim impreuna descompunerea prelunga a lunetelor/ in ochii exploratorilor", "Linia gitului tau sulita otravita un copac prabusit/ Sau viziera de sub care privesc/ Conturul bolnav al continentelor", "Nimeni nu va putea sterge garile ca niste fluturi mari/ inchisi in lampi", "Seara auzi prin lucruri centaurul cum umbla/ Sa rupa ca pe o frunza contuml lor stricat", "Ma ratacesc in tine/ Ca intr-un velur salbatec"

Nu lipsesc insa nici apropierile fortate de elemente, ce nu reusesc sa genereze acea lumina revelatoare asteptata de suprarealisti, iar interventia "programatica" a "doctrinarului literar, care aplica o anume formula urmarindu-i lucid efectele" (Gh. Grigurcu) afecteaza nu o data calitatea vizatei "frumuseti convulsive". Debutul liric al lui T. cu aceasta carte ramine totusi semnificativ pentru miscarea suprarealista romaneasca din anii '40, in spatiul careia poetul grefeaza - cum s-a observat - un program revolutionar pe o sensibilitate mai degraba echilibrata.

EDITII: Blanurile oceanelor. Cu doua reproduceri de W. Paalen, Bucuresti, 1945; Blanurile oceanelor fi alte poeme. Bucuresti, 1969; Poezie neintrerupta, prefata de N. Balota, Bucuresti, 1976; Cit vezi cu ochii, Edi|ie ingrijita de autor. Bucuresti, 1983.

Scriitori romani