BISERICA NEAGRA - Roman de A. E. Baconsky.
Textul se pastreaza in doua variante manuscrise: un caiet, datat 8.VIII. 970, si un al doilea caiet, cu mici modificari, datat 16.X.. O dactilograma a acestuia a fost depusa la editura, insa romanul nu a fost publicat in tara in timpul vietii scriitorului, din ratiuni de cenzura fiind tiparit mai intii in Germania (1976). Dupa revolutie, a aparut in A.E. Ba-consky, Scrieri, voi. II, Proze, Editie ingrijita, note, cronologie si bibliografie de Pavel Tugui. Studiu introductiv de Mircea Martin, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1990.
Biserica neagra este unul din putinele texte "de sertar" din perioada comunista, cenzura timpului refuzand sa-l publice din cauza mesajului sau alegoric subversiv. Romanul este o anti-utopie a societatii totalitare, in traditia unor mari carti ale secolul nostru: Noi al lui Evgheni Zamiatin, Cevengur al lui Andrei Platonov, 1984 al lui George Orwell, Brave New World al lui Aldous Huxley. Dupa 1989, si la noi au aparut citeva carti distopice: Al doilea mesager al lui Bujor Nedelcovici, Perimetrul zero al Oanei Orlea (amindoua publicate initial in Franta), Gulliver in tara minciunilor al lui Ion Eremia si Adio, Europa! al lui Ion D. Sirbu, Ca si utopia, antiutopia este construita prin mecanismul reducerii la absurd.
Din paleta complexa de tonuri intermediare ale realitatii, utopia preia doar nuantele pozitive si imagineaza o lume perfect "alba , fara umbre, iar anliutopia selecteaza aspectele negative, imaginind o lume "neagra", fara lumina. Cele doua imagini sint extremele scarii axiologice, punctele de reper moral prin care este judecata o anumita societate. Cel mai instructiv exemplu in acest sens sint Calatoriile lui Gulliver, personaj caic ajunge intii intr-o Anglie descrisa alegoric drept lilliputana (antiutopie), iar apoi intr-o Anglie tratata drept urieseasca (utopie). In acelasi raport de simetrie inversa se afla Viziunea dislopica a lui A. E. Baconsky fata de viziunea utopica promovata de ideologia comunista. Romanul rastoarna punct cu punct sloganurile propagandei oficiale si imagineaza o lume anamorfotica, in care ceea ce personajele "oficiale" proclama drept progres si ascensiune este resimtit de protagonist ca scufundare si involutie. Biserica neagra nu face parte din categoria, mai raspindita, a contra-utopiilor "scientiste", ci din a celor "poetice", fiind in continuitate stilistica cu Echinoxul nebunilor. intr-un oras neprecizat de pe malul marii (atmosfera nebuloasa si stranie a spatiilor maritime este o constanta a prozei lui A. E. Baconsky ) se reintoarce dupa o lunga absenta un barbat care isi petrecuse tineretea in tari straine.
Protagonistului nu i se pronunta niciodata numele, cum de altfel nici unul din personaje nu are o identitate civila, ci este desemnat printr-0 trasatura dominanta: Batrinul profesor. Paracliserul, (iroparii, Sordidul, Generalul, Pro-prielareasa, Fosta dansatoare, Fratele, Personajul auster, Servitoarea, Dumnealor etc. Acest regim nominal pastreaza lumea livresca intr-o imprecizie generica, fund un indice ca romanul se vreii citit in cheie alegorica. Orasul este luat treptat in stapinire de catre Liga cersetorilor, societate avind drept lacas principal de cult Biserica Neagra. Din figuri marginale, cersetorii devin o clica dominanta, care isi impune propriul mod de viata tuturor de'lorlalti locuitori. Spre exemplu, celor mai inalte personaje din noua ierarhie li se arunca, drept gest suprem de respect, cite un banut in palaria intinsa; hainele noii protipendade, facute din cele mai bune stofe, sint croite din petice si au un aspect studiat sleampat etc. Totul este o ironie acida la adresa complexelor defulate ale lumpcn-proletariatului care, prin revolutia socialista, nu a tacut decit sa preia privilegiile fostilor aristocrati si sa le maimutareasca blazonul.
Parabola instalarii comunismului este extrem de stravezie si, chiar daca romanul nu este cu cheie (personajele nu trimit la cutare sau cutare figura reala, ci la tipurile umane ale noii societati: fanaticul, aparatcicul, parvenitul, delatorul, opozantul etc), el urmareste in mare firul istoric al socialismului romanesc. Astlcl, inspre finalul romanului, in sinul Ligii are loc o miscare reformista, prin care partizanii liniei dure sint inlaturati de reprezentanti unei linii noi, totul trimitind imediat Ia schimbarea tactica a regimului Dej cu regiunii Ceausescu. Simbolic, desi este nascut in oras, protagonistul ramine totusi un strain. El joaca rolul personajului martor, venit din afara, care asista lucid si relativ detasat la metamorfoza celor din interior, la rinocerizarea pe care acestia nu pot sau nu vor s-o constientizeze intr-o lume pe dos, el reprezinta un punct de reper, care permite determinarea temperaturii morale a celor din jur. Instrumentul nu ramine insa intact, fiindca sufera Ia rindul sau influenta dezumanizanta a mediului. Dupa o incercare ratata de evadare din oras, la bordul unui vapor de pe care se reintoarce inot pe tarm, el se lasa impasibil in voia destinului pe care i-l croieste Liga. Astfel, este numit rind pe rind administrator al cimitirului de pe linga Biserica Neagra, gropar de noapte, participant la orgiile nocturne ale ierarhilor si, in sfirsit, preot la oficierile nocturne. Desi aceste slujbe sint prezentate de Liga drept un progres in ierarhia cersetorilor, protagonistul le resimte ca o decadere din conditia sa umana: i se repartizeaza locuinte tot mai mizere, poarta haine tot mai proaste, muncile sint tot mai degradante, sfiiseste prin a primi si nu a da de pomana. Rasturnarea de sens axiologic specifica anti-utopiei este evidenta: in loc sa-si perceapa destinul ca pe o inaltare in Olimp, personajul traieste o coborire in Styx.
El intra tot mai mult in stari de apatie, absenta si inertie, lasindu-se manipulat de sistem.
In fond, este supus unei alienari, al carei scop este transformarea lui intr-un "cersetor" (citeste: "om nou"), instrumentul prin care Liga dirijeaza chimia alienarii este falsul. Societatea cersetorilor este o lume orientata dupa valori factice:
"Elan, abnegatie, spirit patrunzator, hotarire, clarviziune si multe asemenea cuvinte trebuiau sa devina podoabele viitoarei mele activitati." Societatea surogat este evident o parabola a comunismului, in care ideologia are pretentia de a inlocui realitatea, in Scrisoare catre conducatorii Uniunii Sovietice, Soljenitin sublinia ca obligatia de a simula credinta intr-un sistem fals este distructiva pentru spirit, dezaxarea fiind chiar scopul educatiei ideologice. Protagonistul romanului lui Ii. observa cum vidul formelor ii ruineaza reperele si fiinta interioara: "O falsa incredere, o falsa temeinicie, o talsa speranta, o falsa certitudine. Eu insumi devenisem intr-o anumita masura fals." Liga ii rapeste progresiv viata privata, singuratatea, identitatea, pentru a-i construi insidios o alta biografie.
Astfel, eroul este confruntat cu un individ care, pretinzind a Ii fratele sau, ii inculca amintirile unui trecut ce iui ii apartine, ii reinventeaza de fapt viata, in vederea unui transfer de personalitate: "Erau plasmuiri streine, fapte si intimplari pe care nu le traisem niciodata dar le-as li putut trai, mi se pareau din ce in ce mai firesti, mai plauzibile, si simteam cum imi forteaza memoria incereind sa patrunda, sa devina ale mele, uzurpind adevarata mea viata de altadata." Atunci cind se revolta impotriva lentei spalari a creierului la care este supus si Liga vrea sa-I aresteze, protagonistul se salveaza luind locul unui clopotar mort, deoarece sistemul nu deosebeste indivizii iar persoanele sint pentru el interschimbabile. Insa viziunea "de lemn" a noii Biserici sfirseste prin a-i provoca un clivaj interior, eroul simtind cum altcineva incepe sa traiasca in el, un alter ego las si ticalosit, pregatit pentru compromisuri.
In fata emergentei "omului nou , vechiul eu adopta o atitudine disperat-cinica: "Ticalosi|i-va pina in maduva oaselor daca, in aceasta existenta de netrebnici, ingenuitatea noastra gaseste un antidot impotriva marasmului. Fie-va greata de cuvintele frumoase - bacili ai imbecilitatii! Scuipati-le! Traiti intr-un mediu toxic pentru ca teniile ce se oplosesc printre voi, sa moara! si sa muriti voi insiva daca veti deveni tenii!" A. E. Baconsky diagnosticheaza corect maladia morala a comunismului, vazind in ideologic neantul central pe care se sprijina intreg regimul.
Citiva ani mai tirziu, intr-un patrunzator eseu politologic, Originile intelectuale ale leninismului, Alain Besancon se va apleca asupra acestui paradox, aratind ca marxismul isi datoreaza forta de atractie faptului ca, fara a fi nici stiinta, nici filosofie, nici religie, imbina aceste trei domenii intr-un mod ilicit dar eficace. Mai exact, ideologia ia nastere prin investirea stiintei (a ideii de cunoastere) cu incarcatura afectiva a credintei. Marxismul este o religie pe dos, care, desi se pretinde atee, foloseste acelasi mesaj ca si crestinismul, dar inlocuieste transcendentul cu imanentul, spiritul cu materia, Dumnezeu cu omul. Or, cu o buna intuitie, A. E. Baconsky isi construieste contrautopia comunista folosind o imagistica escatologica, ce deconspira impostura ideologiei comuniste. Societatea cersetorilor este o biserica neagra, unde se oficiaza liturghii pe dos, orgii sexuale, exact dupa cum ereticii secolului al XVII-lea participau la slujbe negre.
In biserica, in locul lui Christos crucificat troneaza un bust de ipsos reprezentind un batrin cu mustati enorme, care e desigur Stalin in postura de Dumnezeu Tatal. Societatea cersetorilor parodiaza un ordin franciscan, atit in aspectul mimat sarac, cit si in mesajul centrat pe virtuti teologale adaptate scopului propagandistic: "Prin umilinta si milostenie vom elibera lumea!", "Umilinta ca mod al disciplinei interioare". Maimutarind euharistia, ei distribuie piine si vin acru si intoneaza cintece in genul imnurilor religioase.
Groparii sint mari preoti, ce tin slujba funerara pentru vechea societate (inmomiintindu-i deci pe oponenti) si botezul pentru omul nou. Dominatia cersetorilor este pentru gindirea mitica un simptom escatologic, al rasturnarii sociale ce anunta sfirsitul lumii (Dostoievski vedea in omul-divinitate propovaduit de nihilismul ateu imaginea lui Antihrist). intreg romanul este apasat de o surda angoasa apocaliptica ("intunericul se lasa asupra tarii"), pe care cersetorii o intretin deliberat pentru a putea inculca un mit mesianic, al salvatorului de clasa.
Alain Besanson a analizat structura gnostica a propagandei comuniste, in care societatea burgheza corespunde lumii intunericului guvernate de Demiurgul cel rau, societatea comunista corespunde lumii de lumina guvernate de un Dumnezeu transcendent, iar tovarasii sint initiatii care aduc gnoza salvatoare (marxismul). Gnostica este si atitudinea existentiala cinica adoptata de protagonist: pentru a elibera sufletul pur din cloaca materiei, diferitele secte experimentasera doua cai opuse dar identice in rezultate, fie cea a ascetismului complet (ca refuz de a lua contact cu tentatiile acestei lumi rele), fie cea a orgiilor (ca modalitate de a arde, de a consuma toate tentatiile carnii care ne tin legati de materie).
Ca si Echinoxul nebunilor, titlul Biserica neagra este, prin urmare, un oximoron care deconspira registrul inversat al imaginilor religioase folosite de ideologia comunista. Spre deosebire insa de Echinoxul nebunilor, unde atmosfera halucinanta are o consistenta proprie, in Biserica neagra fantasticul este sugrumat de intentia parabolica. Lumea imaginara nu se mai desfasoara dupa propriile ei legi imanente, ci pretinde sa fie mereu citita in transparenta. De aceea, fictiunea nu reuseste sa-l "prinda' pe cititor, evaporindu-se rapid din fata referentului metaforic. Romanul este de fapt o meditatie autobiografica mediata, o reflectie in cod alegoric asupra propriului destin. Prin lentila deformanta a fictiunii, lentila ce urmareste devierea atentiei cenzurii (atit cea sociala, cit si, poate, cea interioara), A. E. Baconsky pare a-si judeca trecutul din perioada stalinista, pe care il repudiaza in aceasta a doua parte a vietii si a creatiei.
In protagonist, el reface si incearca sa constientizeze mecanismele sufletesti de dedublare care permit coabitarea neaderentei si a revoltei cu acceptarea si compromisul si care au drept consecinta caderea in apatie si marasm. Fara sa duca luciditatea autodemascatoare pina la specia marturisirii ispasitoare, romanul este o analiza psihologica (incercare de autointelege-re) in regim indirect a conditiei de marioneta la care este redus omul intr-un sistem totalitar.
