Baltagul - comnetariu - roman de Mihail Sadoveanu



BALTAGUL - Roman de Mihail Sadoveanu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, .

In legatura cu geneza operei, care, pentru unii critici (O. Calinescu s.a.) reprezinta mai degraba o nuvela de mai marc amploare decit un roman, I. D. Balan aminteste o marturisire tacuta de S. insusi, pe la inceputul anilor '50, in cadrul fostului Institut de istorie literara si folclor clin Bucuresti. intr-una din drumetiile sale, scriitorul s-ar fi oprit la un han, unde "la o masa vecina, doi jandarmi porniti in cercetare, povestesc despre moartea unui cioban si fac presupuneri in legatura cu faptasii." Aceasta intimplare ar fi constituit doar "faptul concret care a declansat ideea operei", pentru ca, asa cum precizeaza C. Ciopraga, Baltagul, care a fost scris efectiv in 8-9 zile, a avut o lunga perioada de gestatie.

Ideea continuarii lui l-a preocupat, poate inca de atunci, pina in amurgul vietii, cind, dupa o prima tentativa care esueaza, reia tema in Cintecul mioarei, dezvoltind-o in conformitate cu realitatile ulterioare celui de al doilea razboi mondial, dar fara stralucirea romanului din 1930.

Subiectul romanului e de o remarcabila simplitate, amintindu-l pe cel al baladei populare Miorita (insusi motto-vA lui e reprezentat de doua versuri din celebra balada: "Stapinc, stapine,/ Mai chiama s-un cine"), a carei influenta asupra Baltagului este evidenta si unanim recunoscuta, de altfel, dar si exagerata de unii autori. Ca si in balada populara, doi oieri Bogza si Cutui - comploteaza impotriva unui al treilea - Nechifor Lipan - spre a-l jefui.

Numai ca, in timp ce in Miorita moartea ciobanasului moldovean este prezentata ipotetic, in Baltagul complotul se finalizeaza prin uciderea lui Nechifor Lipan. Tot la modul ipotetic este prezentata in Miorita si inmor-niintarea ciobanului, precum si cautarea zadarnica de catre "maicuta" lui "batrina", episod de un lirism adinc, care domina intreaga creatie.

In Baltagul, opera epica prin excelenta, moartea lui Nechifor Lipan constituie abia inceputul, punctul de plecare al desfasurarii epice. Mioarei "nazdravane" din balada populara, ce coboara in mit, ii corespunde in roman un ciine, pe cit de credincios, pe atit de aprig. Asemenea mamei ciobanasului din Miorita, Vitoria, sotia lui Nechifor, pleaca in cautarea acestuia, numai ca, fata de deznadejdea si neputinta celei dintii, Vitoria dovedeste o energie si o perseverenta mai putin obisnuita pentru o femeie.

Criticii literari au vazut pe drept in Vitoria~o eroina tragica", un "Ulise carpatic", au alaturat-o Antigonei sau Ancai din Napasta sau Kriemhildei din Cintecul Nibelungilor. G. Calinescu, a definit-o drept "un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si cind dovada s-a lacut da drumul razbunarii".

Din unghiul de vedere al speciei careia i se incadreaza, unii au vazut in Baltagul un roman politist (Calinescu); altii socotesc ca e, in acelasi timp, "epopee" si "roman" (Ciopraga), sau un roman cu caracter "mitic-baladesc", "cu un accent de mare balada romantata" si de "mister cosmic" (Perpessi-cius).

In ceea ce priveste tenia si problematica, unii autori considera ca Baltaglil e romanul "civilizatiei astrale", al "ritmurilor primitive", "determinate numai de revolutiunea pamintului si nicidecum de vreo initiativa individuala" si, in acest cadru, e romanul civilizatiei pastoresti, cu transhumanta caracteristica (Calinescu).

Pentru alti critici, Baltagul este romanul "unui suflet de munteanca" (Perpessicius), "al schimbarii lumii" (N. Manolescu), al "cautarii urmelor" (Ciopraga) sau, ui sfirsit, o incercare de surprindere "in esentialitatea lui, a mecanismului existentei si mentalitatii noastre arhaice" (I. Oprisan). N. Manolescu il inscrie intre romanele realiste, Judecindu-l "sub semnul simbolurilor povestirii sadoveniene", Baltagul ii apare lui I. Vlad drept "basm".

Fiecare din amintitele interpretari este in parte adevarata, pentru ca, in ciuda dimensiunilor lui reduse, Baltagul reprezinta o veritabila fresca a satului romanesc de munte dintr-o anumita epoca. Intriga e intr-adevar de natura politista, iar aeji-"iinea e plasata in anii imediat urmatori introducerii, la 1 octombrie 1924, a calendarului gregorian ("stil nou"). Baltagul reprezinta mai presus de orice imaginea jumii arhaice, indeosebi a celei pastoresti, aflate in faza ei crepusculara, cind este invadata de agentii lumii noi, capitaliste, pina in cele mai ascunse asezari in care se retrasese.

In paginile lui, scriitorul "n-a dat curs imaginatiei poetice, ci observatiei" (Manolescu), elementul realist mareind profund romanul. Lipsesc astfel aspectele idilice, efuziunile sentimentale si contemplarile atit de caracteristice scrisului sadovenian, ele lacind loc atitudinii obiective si descrierii minutioase. Aspectele traditionale apar mai luminoase decit in realitate, ceea ce pare sa constituie chiar rodul intentiei scriitorului. Rezervele taranimii fata de realitatile noii lumi se exprima magistral prin conduita Vitoriei Lipan.

Asteapta cu rabdare venirea autoritatilor Ia locul unde se petrecuse crima, dar, paralel, indeplineste toate indatoririle crestinesti si toate riturile preliminare inmomiintarii. Iar atunci cind nevoile ii impun, accepta chiar sa vorbeasca "prin sirma" cu prefectul de Ia Piatra Neamt, dar se caieste apoi pentru ca faptuise un astfel de "pacat". Atitudinea scriitorului fata de schimbarea lumii se exprima discret. Razbate astfel Ia tot pasul "respectul sau pentru datina, pentru normele traditionale de conduita si pentru comportamentul ritualizat, adica tot atitea aspecte de viata patriarhala in curs de disparitie si de inlocuire cu forme noi, care "strica" rinduielile mostenite, Vitoria Lipan, care intrupeaza in gradul cel mai inalt aceste valori ale traditiei.

Sotia indurerata ce-si cauta cu atita devotament sotul disparut, nu numai ca nu ignora evenimentele rituale din viata satelor prin care trece (cumatria din Borca si nunta din Cruci), ci participa ea insasi la ele, compor-tindu-se potrivit cerintelor impuse de traditie: inchina un pahar si ofera, daruri lehuzei si nou-nascutului, primeste plosca si, aratind "vesela fata", face "frumoasa urare miresei". Pe Iinga functia lui caracterologica, episodul acesta indeplineste in structura romanului si o importanta functie stilistica; el contribuie la crearea unui anume echilibru intr-un moment de mare tensiune dramatica.

Ca si in jocurile de priveghii, in lata mortii se afirma puterile vietii, triumful acesteia.

Principala preocupare a Vitoriei, dupa descoperirea osemintelor lui Nechifor Lipan, este de a le ingropa in "loc sfint" si de a indeplini toate rinduielile indatinate pentru ca mortul sa-si gaseasca odihna in veci si sa nu tulbure linistea familiei si a colectivitatii din care s-a desprins. Descrierea ritualului de inmonnintare respecta intru totul adevarul folcloric propriu nordului Moldovei sj Bucovinei. Dincolo de frumusetea descrierii, episodul acesta vine sa sublinieze amintita trasatura a personajului principal al romanului si, implicit, atitudinea scriitorului fata de valorile umane pe care le reprezinta.

In plus, asa cum a aratat C. Ciopraga, episodul constituie un argument pentru autohtonismul inspiratiei scriitorului. Similitudinile pe care le gaseste Al. Paleologu intre Baltagul si "povestea lui Isis in cautarea trupului dezmembrat al lui Osiris" din mitologia egipteana trebuie considerate, cum bine arata acelasi autor, prin prisma a ceea ce L, Blaga denumea "mentalitate creatoare de mituri".

Valorificarea unui mit fundamental, de larga circulatie (Lovinescu aprecia ca suprapunerea "realitatii peste mit este poate punctul cel mai indepartat al artei lui Mihail Sadoveanu ) constituie una din premisele capodoperei pe care o reprezinta Baltagul si ale intrarii ei in fluxul culturii universale, Cu privire la fondul autohton al romanului, se impune precizarea ca, apreciat din acest unghi, el inseamna mai mult decit un roman de inspiratie folclorica, oricit de pregnanta si de creatoare ar fi aceasta. Pentru ca, dincolo de riturile si ceremoniile, de temele si motivele, de elementele mitice si stilistice de sorginte folclorica, si care isi au locul si functiile lor bine chibzuite in structura operei, sta duhul popular romanesc in ceea ce avea el specific intr-o anume zona geografica si intr-o epoca istorica concreta.

EDITII: Baltagul. Roman, Bucuresti, 1930; editia a VII-a, 1943; 1953; 1959; 1961; 1963; 1966; "1975; 1972; 1975; 1983; Opere, voi. 10, Bucuresti, 1957.